Văzând eu că gluma se îngroaşă şi sunt tratat cu ostilitate, nicidecum cu respectul care mi se cuvenea, mi-am zis că cel mai bine ar fi să plec de acasă. Să ies odată din fundătura asta plină de noroi şi de ţărani proşti. Să-i las în plata Domnului şi să plec unde oi vedea cu ochii. Oriunde-i mai bine ca aici. Totuşi încotro s-apuc? Zic, hai s-o iau pentru început spre zona civilizată a satului, adică spre centru, la cooperativă.
Acolo se adunau oamenii la o ţuică sau la o bătaie. După caz. Acolo pulsa inima satului. Uneori mai apărea şi Mosolin cu almanahul şi atunci se abordau probleme de mare adâncime ale existenţei omului pe Pământ. Mă trag şi eu lângă un grup, trag cu urechea la tot felul de baliverne şi nu înţeleg prea mare lucru. După un timp mă plictisesc, apoi dau să plec. Tocmai când mă plictiseam mai bine îl aud pe unul spunând: „Bă, eu când nu mai am ce face de lehamite şi necaz, imediat bag o ţigară, trag din ea şi uite aşa timpul trece mai repede şi parcă şi viaţa e mai altfel”.
Domnule, dar asta e o idee nemaipomenită, mi-am zis, mai ales că şi în excursie, colegul repetent din clasa a şaptea fuma pe furiş, iar fetele erau înnebunite când îl vedeau. Clar asta-i soluţia! M-am hotărât pe loc: mă apuc de fumat! Bineînţeles că imediat m-am şi gândit că dacă află taică-miu de treaba asta mă pot considera ca şi mort. Dar ce mai conta? Şi aşa eram trist, dispreţuit şi neînţeles de nimeni. Degeaba am luat eu premiul întâi şi degeaba am colindat eu lumea, pentru ei tot vaca şi sapa sunt mai importante. Aşadar am început pregătirea pentru fumat. Mi-am zis că dacă tot e să fumez, măcar s-o fac ca lumea, la nivel înalt, profesional. Prima grijă a fost să caut un pachet de ţigări gol aruncat de cineva. Am găsit imediat deoarece erau cu zecile aduse de vânt pe sub gard. Am ales unul mai bun, cu hârtia neşifonată pe care scria NAȚIONALE. Bună treabă, îmi zic, acum trebuie doar să-l mai umplu cu ţigări.
Încep a culege chiştoace de pe jos. Găsesc din abundenţă şi de diferite mărimi şi bineînţeles că le aleg pe cele mai bune. Țineam la calitate încă de mic. Găsesc şi nişte filtre de la MĂRĂȘESTI pe care le extrag cu mare atenţie din iarba de pe şant. Îmi vine în minte o combinaţie: voi face ţigări din hârtie de caiet umplute cu tutun de naţionale, iar în capăt voi lipi frumuşel filtrul cu scuipat. Aşa am văzut la oamenii mari şi vorba aia, ei ştiu meserie, nu se joacă, mai ales când e vorba de făcut ţigări. Nici eu nu mă joc, fumatu-i lucru serios, trebuie să te ţii de el dacă vrei rezultate. Bine, acum între noi fie vorba, la vârsta aceea nu ştiam că „rezultatul” fumatului este boală de plămâni care poate duce la moarte. Fumul nu era decât o amăgire, o iluzie. O prostie. Însă şi o prostie poate părea normală dacă o practică mai mulţi. Iar lucrul acesta se întâmpla deja, toată lumea fuma, iar noi, copiii, băieţii în special, numai asta visam, să ajungem mari ca să fumăm. Sau poate invers, să fumăm ca să ajungem mari.
Trec la treabă. Îmi iau toată marfa în buzunare, aşezată pe categorii, şi plec în căutarea unui loc bun pentru fumat. După multe socoteli trag concluzia că cel mai potrivit loc pentru o acţiune de o asemenea anvergură nu poate fi altul decât porumbul din fundul grădinii noastre. Porumbul e deja mare şi plin de buruieni înalte, mai ales holbura, numai bună pentru a mă putea ascunde cum trebuie. Fac stânga-mprejur şi o iau discret spre casă, dar nu pe drum, ci prin lunca Şomuzului. Mă strecor anevoie printre tufe de loză şi răchită, traversez jungla de rogoz şi papură, o iau pe cărarea din spatele casei babei Rusanda, sar şanţul şi o iau la vale până ajung în capătul ogorului nostru. Mă uit atent în stânga şi în dreapta ca să nu mă vadă nimeni şi intru în porumb. Mă afund printre buruieni vreo 5-6 metri, îmi aleg o perspectivă de vis cu vedere spre pârâu şi îmi construiesc din bulihăie un fel de scaun pe care să mă aşez comod atunci când va avea loc fumatul propriu-zis. Fac proba. E bine, totul e în regulă.
Scot prima dată carnetul din buzunar şi pregătesc foile pentru ţigări. Apoi scot chiştoacele şi filtrele şi le aşez separat ca să le am la îndemână. Desfac toate mucurile de NAȚIONALE şi fac o grămăjoară bunicică de tutun. Cam puţin mi se pare, nu cred că pot să fac ţigări destule încât să umplu un pachet. Nu-i nimic, voi completa cu mătase de porumb. Este câtă vrei, poţi face o basculă de ţigări dacă-ţi pui mintea şi tot nu se termină. Selectez numai mătasea de calitate. Fir cu fir. Firma contează. După pregătirea materiei prime trec la fabricarea ţigărilor, astfel că amestec tutunul cu mătasea, aşez combinaţia pe foiţa de carnet, rulez, pun filtrul, scuip, lipesc şi gata ţigara. Zici că-i de fabrică. Repet operaţiunea până umplu pachetul, apoi îl închid, îl bag în buzunarul de la piept şi stau aşa câteva minute bune ca oamenii mari şi mă gândesc, când la una, când la alta. Pentru atmosferă.
Mă închipui bătrân, copleşit de probleme, cu o casă plină de copii neascultători şi o nevastă gâlcevitoare pe deasupra. Mă văd lovit de soartă, sărac şi amărât. Abandonat şi neînţeles. Tristă soartă are omul pe pământ. Tare bună ar fi o ţigară, aşa l-am auzit spunând pe moşu Leonte de câte ori era supărat pe comunişti şi pe baba Rusanda. Are dreptate moşu Leonte. Chiar aşa, ce-ar mai merge acum o ţigară! Cum mi-aş mai îneca necazul în fum. Scot tacticos pachetul de parcă aş fi fumat de când mă ştiu, îl desfac uşor şi extrag o ţigară, o bat uşor cu degetul în capăt (aşa văzusem la cei mari), o iau între dinţi şi scapăr flacăra. Aprind ţigara, trag un fum şi mă înec. Tuşesc uşor. Încep să visez. În sfârşit fumez. Sunt bărbat în toată firea. Deja mă văd mânios, bătându-mi femeia şi venind seară beat acasă ca nea Ion, vecinul de peste drum. Ce tare-i badea Ion când e beat şi ce bine-i stă cu chiştocul spânzurat în colţul gurii! Bărbat adevărat, nea Ion.
Lumea zice că-i de nimic şi că n-are nici după ce bea apă. Dar ce nevoie are el de apă când el bea numai ţuică de sfeclă. Zice că aşa s-a obişnuit. Mare om badea Ion! Şi cum le mai suduie el, nu ştiu de unde le mai scoate. Copiii lui mai vin pe la noi când îi apucă foamea şi mama le mai pune în faţă câte un castron cu chişleac şi o bucată de mămăligă. De foame copiii nu mănâncă, ci beau mămăligă, într-un minut rad totul. Sunt copiii lui nea Ion, cel mai tare şi periculos om de pe uliţă. Când voi creşte mare exact ca el aş vrea să fiu. Badea Ion a făcut şi puşcărie, ceea ce nu-i la îndemâna oricui. Cam acestea erau gândurile care mă copleşeau după ce am tras câteva fumuri bune. Pe la jumătatea ţigării îmi vine să trag şi o înjurătură printre dinţi ca să fie atmosfera completă. Aşa am văzut că se face. Altfel, ce bărbat aş fi eu? Unul slab şi fricos. Trebuie să mă antrenez pentru când voi fi mare şi puternic. Acum e momentul să-mi fac mâna. Încerc, dar nu ştiu să înjur, la noi în casă nu s-a înjurat niciodată. Mă las păgubaş şi încerc să mă gândesc la altceva.
Trăgeam fum după fum şi eram uşor ameţit. Visam. Păşisem în altă lume. Privesc prin fum spre pârâu şi deodată rămân înlemnit, încremenit de spaimă. În capătul rândurilor de porumb, pe malul Somuzului stătea în picioare cât era de lung Ilie a lu’ Zavanică. Mă privea fix în vârful ţigării. Era la cinci metri de mine. Când l-am zărit m-am învineţit de frică, am căpătat culoarea fumului de ţigară. Am crezut că-mi dau atacul final, că-mi plezneşte inima. „Ce faci, mă, aici?”, mă întreabă deodată nea Ilie. Tremurând şi fără glas răspund: „Bade Ilie, să ştii că eu nu fumez, aşa pare, dar nu-i adevărat, eu doar stau şi mă gândesc. Am necazurile mele. Să nu crezi ce vezi!”. „Băi flăcăule, cum adică nu fumezi, mă prosteşti în faţă, lasă că-i spun eu lu’ tactu să te miroase”. „Bade Ilie, te rog frumos nu mă spune, că mă omoară. Matale nu-l cunoşti pe tata când e nervos şi nu ştii cum dă cu palma, dar eu ştiu. Uite, fac ce vrei, numai scapă-mă de treaba asta!”.
Am început să plâng şi printre sughiţuri i-am zis: „Bade Ilie, dacă nu mă spui lu’ tata îţi păzesc vaca toată vara”. Când aude nea Ilie asemenea ofertă inima i se moaie, dar nu cedează din prima, mă mai perpeleşte puţin la foc mic. Apoi, după câteva ezitări îmi spune: „Bine, mă, nu te spun, dar ai grijă, cu mine nu te joci. De mâine începi slujba, aşa că te prezinţi la prima oră să iei vaca. Treaba ta unde o duci, te descurci, important este ca seara să mi-o aduci acasă cu burta plină, altfel ai încurcat-o, auzi?”. Normal că aud, auzeam şi ce nu-mi spunea.
În vara aceea am fost foarte ocupat. Mi-am făcut treaba ca un om responsabil, mai ales că am trăit aproape două luni cu frica în spate. De multe ori când îl vedeam pe tata mai nervos îmi ziceam: „gata, s-a terminat, cred că m-a pârât nea Ilie”.
Zilele s-au scurs, vara a trecut, vacanţa mea la fel, însă m-am achitat de obligaţie ca un om mare. Cu toate că n-a fost uşor să-i păzesc vaca, i-am mulţumit totuşi lui nea Ilie pentru că a ţinut secretul. Când i-am predat vaca i-am zis: „Bade Ilie, n-am să uit toată viaţa că nu m-ai spus lu’ taică-miu că m-ai prins la fumat, să ştii că m-ar fi omorât în bătaie şi acum n-aş mai fi stat de vorbă cu matale, plus că nici vaca n-ar fi avut o vară atât de prielnică”. La care el îmi răspunde: „Măi băiete, chiar dacă nu mi-ai fi păzit vaca, eu tot nu te spuneam lu’ taică-tu. Cum să te spun, măi flăcăule, ce, eram nebun, eu n-am fost ca tine? Şi eu am fumat încă de la şase ani, numai că eu am fumat Naţionale fără filtru. Dar dacă te-a luat gura pe dinainte şi te-ai oferit să-mi păzeşti vaca, n-am putut să te refuz, ca să nu te superi cumva”.
Această întâmplare mi-a fost de mare folos pentru că am înţeles că deşi am fumat doar cinci minute, asta m-a costat toată vacanţa mea dintre clasa a patra şi a cincea. Apoi cele trei luni au fost luni de coşmar deoarece în fiecare zi trăiam cu frică că o să afle tata despre isprava mea şi nu aş fi scăpat uşor. Pe de altă parte, badea Ilie mi-a făcut un bine că m-a prins, pentru că altfel cine ştie dacă nu mă apucam serios de fumat şi aş fi devenit dependent şi de aici ar fi decurs alte şi alte nenorociri.
Lasă un răspuns