Știrile zilei de9 decembrie 2023

Dorna Art, festival de cultură și artă urbană la Vatra Dornei

Între 13 și 16 august, la Vatra Dornei va avea loc Festivalul de Cultură și Artă Urbană Dorna Art, eveniment ce debutează cu prima ediție, și organizat de Asociația „Redescoperă Vatra Dornei”, în colaborare cu Asociația „Kilometrul 0”. Evenimentul este finanțat parțial de Primăria Municipiului Vatra Dornei și are ca target copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 35 de ani din Țara Dornelor și nu numai.

dorna art

Evenimentul are ca scop reactivarea orașului Vatra Dornei prin crearea unei platforme alternative culturale de recreere, interactivă și contemporană, având ca prim pas recâștigarea unui spațiu urban controversat de către comunitate, și anume grădina din spatele Cazinoului. Prin acest eveniment se propune atragerea atenției asupra stării deplorabile în care se află monumentul istoric. Organizatorii dorescă tragerea unui semnal de alarmă, dar și convingerea dornenilor, prin artă și cultură, că această clădire monument istoric merită și trebuie neapărat salvată.

Printre activitățile care vor avea loc în cadrul primei ediții de „Dorna Art” se numără și ateliere de teatru, spectacole, proiecții de film, concursuri sportive, un atelier juridic, o expoziție de fotografie, tururi ghidate în clădirea Cazinoului și ateliere handmade pentru copii. Pe lângă toate acestea, la Vatra Dornei vor concerta trupele Fără Zahăr, Straight From The Bottle, Teodora Iacob & Euphonia String Quartet și DJ PLUS [+].

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *