Ciugulănia
Isteria naţională a demascării “ciugulelii”, a furăciunilor şi şpăguielilor de tot felul te face să-ţi pui întrebări şi în legătură cu administraţia dorneană, mai ales că nici la noi n-or fi fost toţi mai catolici decât Papa, iar în privinţa linsului degetelor după ce ţi le-ai băgat în butoiul cu miere, dacă n-au existat condamnări sau măcar plângeri penale, bârfe şi zvonuri, cum că unul sau altul s-au mai mânjit, tot au existat. Aşa că, pe bună dreptate, locuitorii cetăţii se mai întreabă: “Oare cât de mult au lins unii?”.
În timpul campaniei electorale, ştampilagiii frustraţi recunosc că-şi vând votul pe te miri ce, că vorba aia, preţul omului a scăzut mult la bursa neagră, însă tot ei se gândesc că procesul trebuie să fie şi invers, că cei care-şi bagă banii trebuie să-şi mai şi recupereze din ei, că salariile şi indemnizaţiile pot fi şi mai frumuşele, iar unele contracte îţi pot aduce bani frumoşi în vremuri grele. Până la publicarea unor contracte şi demascarea celor care au beneficiat de apartenenţa la un anumit grup politic sau anturaj al vreunui om important al administraţiei, rămânem tot la nivelul curiozităţii, şi întrebăm şi noi: există vreo “frăţie” între tarabagiii care vin la Zilele Dornei, Serbările Iernii, şi “lipiţii de scaune” ale ultimelor mandate?
De ce e atâta zarvă şi suspiciune de fiecare dată când se desfăşoară un astfel de eveniment? De ce se trezesc unii să spună ba că “tarabagiii fac legea”, că se dau telefoane pentru ca zelul inspectorilor DieSieVie să se domolească? De ce unii au tupeu maxim, considerându-se privilegiaţi, spumegând agramat că au ei autorizaţie verbală de la cine trebuie şi să nu-i ofticăm pen’ că-şi iau tarabele şi pleacă, iar marele eveniment va fi compromis, că fără mici, bere şi curtoşi, sărbătoare nu e? Oare chiar ia cineva şpagă pentru aşa ceva? Și dacă da, cât poţi să iei? Oare poţi să pui botul la câteva baxuri de suc? Oare chiar poţi să duci acasă apa de la protocol? Oare o fi adevărat că-şi ia cineva partea din bănuţii produşi de săliţa mică de sport, luni dimineaţa? Refuzăm să credem aşa ceva!
Oare să fie vorba doar de imaginaţia bolnavă a celor care, neavând acces la butoiul cu miere, au sentimentul că toţi se înfruptă, numai ei nu? Sau a celor care lucrează în interiorul “sistemului” şi care văd cum trece ciubucul dintr-o mână în alta, în timp ce lor nu le rămâne decât să se lingă pe bot? Cum să crezi că oameni care afişează o ţinută morală demnă de o monarhie, care par cu frică de Dumnezeu, chiar dacă nu se mânjesc ei, ar putea lăsa un astfel de sistem pervers să funcţioneze? Cleptomania e boala celor care fură, nu pentru că nu au, ci datorită unei nevoi psihologice. În cazul de faţă, dacă într-adevăr cineva se lăcomeşte la nimicuri, în timp ce 25 de ani conductele de “lapte şi miere” cu care trebuia hrănit oraşul au luat altă destinaţie, oare ce nume ar trebui să poarte boala? “Ciugulănie”? (“ciubuc”+ “ciuguleală”+ “golănie”)
N-are rost!
Ani de-a rândul am tot auzit că n-are rost să reabilităm spitalul deoarece ni se promitea unul nou. Cel nou n-a mai fost făcut, fiind îmbrăcat în polistiren cel vechi, iar dornenii s-au mulţumit să halească coliva spitalului promis, în timp ce lumânările le-au adus de-acasă. Casa de Cultură n-a fost niciodată reabilitată, nu numai pentru că pe mulţi îi inhibă cultura, ci pen’ că ni s-a tot spus că n-are rost, că va fi construită una nouă. N-a construit niciun edil şi niciun parlamentar una nouă, n-am îmbrăcat-o în polistiren nici pe cea veche, însă s-a reabilitat sala de spectacole, deoarece intra cineva în pârnaie dacă se prăbuşea tavanul peste spectatori.
Nu s-a scos şi nu s-a păstrat piatra cubică de pe multe străzi pen’ că s-a tot spus că se vor asfalta, şi n-are rost atâta muncă. De asfaltat nu s-a asfaltat, o parte din piatra cubică a fost furată sau vândută, iar pe străzi a fost pus un strat gros de pământ, producător abundent de noroi şi de praf. De mai bine de un cincinal s-au pus geamuri chicioase de aluminiu la clădirea monument, care adăposteşte administraţia locală. Primăria, construită de primarul Vasile Deac, singurul care a rămas în istoria oraşului, este lipsită de privilegiul de a avea făcute şi glafurile din jurul geamurilor. Doi primari n-au fost în stare să le facă, pesemne ocupaţi să schimbe mobilierul din birouri, că tre’ să trăiască şi firmele unor apropiaţi, nu?
Până la glafuri, până la acoperişul prin care plouă, până la turnul clădirii care necesită o intervenţie rapidă, mai este. Sau poate o să ni se răspundă, ca şi în cazul celor enumerate mai sus: “N-are rost! Construim altă clădire, poate aşa intrăm şi noi în istorie!” Cu “n-are rost”-ul ăsta putem continua la nesfârşit. Chiar până la reabilitarea şi modernizarea Dornei. Mai are vreun rost să ne chinuim cu oraşul ăsta? Nu mai bine construim altul, de la zero? Până una alta, singurul lucru care ar mai avea vreun rost ar fi acela de a-i taxa pe toţi cei care au rostit vorbele astea, vorbe care pot fi transformate oricând într-un imn al oraşului.
Fluizii Roji, aceşti demascatori ai sugătorilor de “ţâţe” publice!
Această rubrică este un pamflet şi trebuie tratată ca atare!
Ham … spagarii si primitoprii de spaga, ciudata lume e asta in care traim, Dumnezeu a binecuvantata Dorna cu apa de toate „felurile”, si minerala si „ne-minerala” ambele toicmai bune de astamparatya setea trecatorului, austriecii din detestatul imperiu, ne-au lasat amenajari pentru a ne astampara setea, comunistii la fel, au venit „capitalistii de dupa 1990″ care, din lacomie nedisimulata” au incuiat cu gratii zdravene si lacate pe masura” apele, pentru ca trecatorul insetat „sa-si … cumpere apa de la bufetelele si chioscurile lor”, si totusi, astia merg la biserica, cum naiba ii explica lui „Dumnezeu ca ai arestat apele date de el pentru setea omului”, vanzandu-i acestuia apa Dumnezeu pe arginti”, oare cei care conduc „orasul stiu ??? … sigur ca da, ca doar si ei se infrupta din argintii diavolului”.