Știrile zilei de4 decembrie 2023

O carte pentru prieteni: „În calea vieții”, de Aldona Rey Patraș

La sfârșitul săptămânii trecute, Biblioteca Municipală „G. T. Kirileanu” din Vatra Dornei a găzduit întâlnirea unui grup de membri ai Filialei „Arboroasa” a Asociației Culturale „Pro Basarabia și Bucovina” și ai Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor, în cadrul căreia dorneanca Aldona Rey Patraș și-a lansat cea de-a șaptea carte, intitulată „În calea vieții”.

lansare_de_carte

În cuvântul de bun venit, bibliotecar Simona Iftimuț a salutat, cu bucurie, prezența unui bun prieten al dornenilor din regiunea Cernăuți, jurnalistul Nicolae Șapcă, redactor șef al ziarului „Monitorul de Hliboca” și vicepreședinte al Societății pentru Cultura Română „Mihai Eminescu” din Cernăuți. Au fost evocate succint două mari personalități ale culturii române care au avut tangență cu orașul nostru: Lucian Blaga, care a vizitat în mai multe rânduri Vatra Dornei, unde și-a construit o casă de vacanță (actualul hotel Belvedere) și academician Constantin Ciopraga, care a conferențiat în repetate rânduri la Biblioteca Municipală și a fost membru de onoare al ASADT.

Despre cartea Aldonei Patraș și-au exprimat opiniile mai mulți colegi și prieteni. Prof. Mirela Neagoș pornește de la aprecierea că această scriere este în principal un jurnal de călătorie, „una complexă din punct de vedere al trăirilor, fie că e vorba despre Valea Bistriței, Cernăuți, Cetatea Albă, Viena, Grecia sau pe urmele lui Iisus. Dincolo de călătorie, care este o experiență spirituală care îmbogățește, importantă este valoarea prieteniilor care se adună”.

Prof. Tațiana Vlad Guga remarcă puterea de dăruire sufletească a autoarei, faptul că aceasta „iubește natura, ne duce pe plaiurile frumoase ale zonei noastre, la mănăstirile din Bucovina, comunică date istorice și-și exprimă mândria pentru că este bucovineancă. Este un ghid foarte bun pentru cei care vor să viziteze locurile descrise de autoare, un îndemn de a comunica mai ales între noi. E o carte scrisă pe înțelesul tuturor”.

„Prima parte a cărții, despre Bistrița și despre munte, în culori pastelate și cu trimiteri la istorie, te îndeamnă la reverie. Eminescu și Iisus e o asociere deosebită, care amintește de revelația naturală și divină”, a spus prof. Gruia Ungurian. O prietenă a autoarei, Olga Condurat, subliniază plăcerea de a călători a Aldonei Patraș, aceea de a împărtăși această bucurie și celorlalți, prin cărți relaxante. „Aldona Patraș și-a împlinit visul de a călători, cu sprijinul prietenilor și prin scris, în care a îmbinat arta narativă cu cea descriptivă, a descoperit frumosul din jur, din lucrurile mărunte, care ne dau puterea de a merge mai departe”, a opinat prof. Lucia Nilaș.

Pentru că a avut prilejul să călătorească el însuși în unele locuri descrise de autoare, scriitorul Gh. C. Patza mărturisește că această nouă carte a Aldonei Patraș îl instigă să se ocupe de reportaje și îi recomandă să acorde mai multă atenție trăirilor interioare. Autoarea mărturisește că scrisul este o terapie pentru suflet, mulțumește tuturor celor care i-au acordat sprijin pentru a călători și pentru a scrie, pentru a împărtăși bucuria împlinirii personale cu prietenii. A scris și despre familia sa, greu încercată de vitregiile istoriei și o carte pentru copii. Așteptată cu emoție, intervenția lui Nicolae Șapcă s-a axat pe relevarea puterii prieteniei și pe necesitatea recunoașterii și păstrării valorilor care ne identifică pe toți românii, oriunde ar trăi.

„Ce ne desparte e distanța, ce ne apropie e sufletul”, a spus vorbitorul și s-a referit apoi la prietenia de un sfert de veac cu dornenii, realizată prin fosta învățătoare a tatălui său, distinsa poetă Tațiana Vlad Guga, la momentele întâlnirilor la Vatra Dornei sau la Cernăuți cu mulți dorneni, prin participarea la activitățile culturale semnificative: limba noastră cea română, omagierea lui Eminescu, festivaluri folclorice. Provocat de participanți, a relatat odiseea vandalizării bustului lui M. Eminescu, în 2013, la Hliboca și alte aspecte privind modul în care românii din regiunea Cernăuți înțeleg să-și păstreze identitatea națională.

A apreciat „hărnicia” în scris a doamnei Aldona Patraș și consideră că toți cititorii vor „călători” prin intermediul acestor cărți. A fost o întâlnire de suflet, între prieteni, provocată de apariția unei cărți scrisă pentru prieteni.

1 comentariu publicat:

  1. iorga

    Fiti va rog si „amabili si corecti”, in momentul in care ajungeti sa pomewniti despre „casa lui Lucian Blaga”, vorbiti ca despre o „amintire”, actualul „mastodont … Belvedere” nu mai are nici o legatura cu … Lucian Blaga, iar … ceea dedinainte, a fost „wc publiuc, bara pentru aurolaci, hotel …. pentru muncitorii sc Cominco … orice … doar ca „amintire dar, … subnici o forma o „casa a lui Lucian Blaga. De altfel, tot voi „marii junalisti dorneni”, mai pomeniti din cand in cand despre un „oarecare HAN domnesc” de fapt o ruina de toate rusinea omenirii, aflat si lasat in paragina la marginea unui cimitir, halal istorie si cultura pentru … oameni inculti !.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *