Primăvara aceasta, atât de capricioasă meteorologic, ne-a adus, printre altele, şi o mare dezbatere naţională pe tema unui aşa-zis nou Cod Fiscal. După ce, în cei 25 de ani, acesta a îmbrăcat cele mai ciudate forme şi soluţii de fiscalizare în tot ce mişcă sau nu pe plaiurile mioritice, acum se vrea unul „nou”. Nou în ce? Ca volum a depăşit de mult celebrul roman al lui Lev Tolstoi, „Război şi Pace”, dar ca funcţionalitate este unul din cele mai proaste şi ineficiente coduri din Europa de Est.
Modificat, aproape anual, de toţi miniştrii de finanţe care s-au perindat de-a lungul anilor, acesta nu a urmărit decât să acopere găurile negre din buget, acolo unde se sifonau sume fabuloase pentru firmele clasei politice, care a confiscat România şi care nu mai doreşte să o restituie cetăţeanului. Majoritatea celor în branşă spun, acum când încă nu a fost votat, că măsurile bune sunt mult prea puţine faţă de noianul de prevederi care îl vor face şi mai încâlcit şi inoperabil faţă de cel în vigoare. Atunci care e, de fapt, scopul? „Subtil”, Guvernul ne-a mai oferit un cal troian: reducerea TVA la alimente cu 15%!
La auzul acestei veşti, mulţi regretau votul din 16 noiembrie 2014! Exuberanţa a pus stăpânire pe „aplaudacii de serviciu”, care nu mai contenesc să-l ridice în slăvi pe machiavelicul prim-ministru, care şi-a recăpătat rânjetul şi aroganţa din timpul campaniei electorale. Într-un stat cu o piaţă liberă aşezată pe principii şi reguli clare de funcţionare, o scădere a TVA-ului la 9%, la alimente, ar avea, sigur, un impact asupra preţurilor de la raft şi, implicit, s-ar simţi şi în buzunarele noastre. Aşa ar trebui să fie, dar după experienţa cu reducerea TVA-ului la pâine, nu avem nici un motiv de a crede că marea păcăleală de atunci nu se va repeta, cu alţi actori şi „scamatorii” de acum.
Deja băieţii deştepţi ai alimentelor noastre, fără nici o jenă, au început, încet, încet, să urce preţurile prin toate magazinele. Degeaba ameninţă Ministrul Agriculturii şi „Șeful” Guvernului cu măsuri drastice împotriva acestora, valul va trece şi ei vor face în aşa fel încât în maxim şase luni preţurile să fie, în linii mari, foarte apropiate de ceea ce avem acum. Aşa s-a întâmplat şi la pâine. Într-o primă etapă, preţurile au dat înapoi, cu 10-20 de bani, după care s-a schimbat gramajul la toate sortimentele de pâine!
Făcând socoteala pe noile gramaje, o să vedeţi că multe sortimente de pâine sunt mai scumpe cu TVA 9% decât cele cu 24%! Evazioniştii au rămas aceiaşi, iar pierderea la buget este de circa 300.000 de lei (3 miliarde vechi!). Deci, cine a câştigat şi cine a pierdut? Cei care au plătit taxe şi impozite au rămas aceiaşi, iar cei care au „fentat” o fac şi azi. Acelaşi lucru se va întâmpla, în linii mari, şi acum. Și, în loc să ne bucurăm de ieftiniri şi consumuri mai mari, ne vom trezi cu cine ştie ce „aşa-zise” specialităţi, mai scumpe şi, în fond, aceleaşi sortimente cu preţuri mai mari. Până când principiul fundamental al unei pieţe libere, bazat pe cerere şi ofertă, nu va funcţiona cu adevărat şi la noi, nu vom avea ieftiniri reale de preţuri, ci numai nişte „surogate”, care vor avea un impact minor în buzunarul ciuruit al cumpărătorului autohton.
Dar toată această diversiune cu scăderea TVA-ului la alimente vrea să ascundă, de fapt, alte măsuri de impozitare, mult mai dure, care se vor resimţi de anul viitor pe toate palierele şi, în special, cele pe proprietate. Dacă, până acum, ne plângeam că sunt mari impozitele pe case, terenuri sau maşini, ceea ce va urma va fi un adevărat şoc pentru contribuabilul de rând. Se va pune o presiune deosebită pe tot ce înseamnă proprietate. Și cum adevăratul impact îl vom resimţi după 2016, abia atunci vom putea vedea „valoarea calului troian” oferit de Guvern acum. Pentru cei câţiva zeci de lei economisiţi la mâncare vom scoate sute şi mii de lei pe proprietăţi. Nu îi vom plânge pe „îmbuibaţii” României. Ei vor avea întotdeauna cu ce să plătească. Dar cei care au un salariu mediu net de 1.706 lei, adică 384 euro, în 2015, vor avea impozite şi taxe de peste 250 de euro anual. Ce vor face, însă, cei cu venituri mici?
Gradul de sărăcire a populaţiei, în special a celor care au peste 50 de ani, va creşte exponenţial, cu consecinţe sociale ce nu vor întârzia să apară. Acest model de Stat, care are la bază Dreptul Roman, are, printre altele, ca principiu de bază că cetăţeanul are numai obligaţii, statul fiind slujit de acesta pe tot parcursul vieţii. Statul e în centrul societăţii, iar cetăţeanul la periferia acestuia. Spre deosebire de acest model, statele din nordul Europei pun în centrul societăţii cetăţeanul pe care îl slujeşte cu ajutorul taxelor şi impozitelor plătite de acesta. Diferenţa dintre cele două modele este una fundamentală şi este reflectată de nivelul înalt de prosperitate al cetăţenilor din aceste state faţă de cei din restul Europei. La noi, taxele şi impozitele pe care le plătim nu ştim unde se duc, atâta vreme cât taxele pentru sănătate nu se văd în sistem; taxele de drum dispar şi infrastructura este mai proastă ca înainte de 1989.
Cei 6% pentru învăţământ sunt numai pe hârtie, nu şi alocaţi în realitate. Permanent, indiferent de guvernare, auzim aceiaşi justificare: „nu avem bani”. Și culmea! Noi o credem! În ultimii 25 de ani, statul a avut bani suficienţi, dar i-a administrat prost şi a făcut tot ce a putut (şi legislativ şi administrativ) să încurajeze şi uşureze risipa şi furtul la orice nivel! Rezultatele le vedem cu ochiul liber, plimbându-ne prin oraşele noastre sau prin ţară. Și, evident, te întrebi unde sunt banii din taxe şi impozite şi unde au dispărut sumele uriaşe provenite din marile privatizări. De ce nu se regăsesc nicăieri? Continuăm să privim pasivi cum suntem furaţi zi de zi şi ne bucurăm de calul troian oferit periodic pentru prosperitatea neamului.
Lasă un răspuns