Municipiul Vatra Dornei anunță lansarea proiectului cu titlul „Construcția și echiparea infrastructurii educaționale a unui corp de clădire nou al Liceului Tehnologic „Vasile Deac” din Vatra Dornei, județul Suceava”, cod SMIS 328220, finanțat prin intermediul Programului Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea 6. Nord-Est – „O regiune educată”, Operațiune pentru proiecte etapizate din POR 2014-2020, PR/NE/2024/6/RSO4.2/1/ Infrastructura școlară – Etapizate.
Obiectivul general al proiectului
Obiectivele proiectului sunt investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare. Liceul Tehnologic „Vasile Deac” reprezintă dotarea în jurul căreia se poate articula întreaga activitate de învățământ a localității țintă, oferind cadrul necesar unei palete foarte diferită de activități, de la cele de învățare permanentă, până la cele cu înaltă ținută cum ar fi organizarea de cercuri de specialitate, bibliotecă-mediatică, expoziții, concursuri de specialitate, schimburi de informații etc. Realizarea unui program de investiții noi în centre educaționale este necesară datorită absenței în unele localități a oricăror dotări de acest gen sau prezența de unități școlare a căror stare nu permite reabilitarea. În același timp, realizarea unui program coordonat poate așeza anumite standarde de calitate prin realizarea unor dotări corespunzătoare și necesare.
Obiective specifice ale proiectului
1. Creșterea gradului de participare la învățământul profesional și tehnic.
2. Învățare pe tot parcursul vieții.
3. Obiectivul specific al proiectului de investiții reprezintă „Creșterea gradului de participare la învățământul profesional și tehnic și învațare pe tot parcursul vieții”. Ca urmare, investițiile în învățământul profesional și tehnic vor viza asigurarea unor facilități educaționale de înaltă calitate, în concordanță cu cerințele angajatorilor, cu tendințele evoluției economice și cu nevoile pieței muncii, prin construcția, reabilitarea, extinderea și dotarea unităților de învățământ.
În vederea îndeplinirii obiectivelor propuse se dorește îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin investiții în construcția unui corp nou de clădire pentru Liceul Tehnologic „Vasile Deac” din municipiul Vatra Dornei, precum și investiții în dotări cu echipamente, mobilier școlar și materiale didactice specifice actului educațional.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 3.489.494,21 lei, din care valoarea totală eligibilă nerambursabilă este de 3.419.704,32 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor FEDR este de 2.268.171,24 lei. Perioada de implementare a proiectului este de la data semnării contractului de finanțare, respectiv de la 07.10.2024, până cel târziu la data de 31.12.2025.
Proiect cofinanțat din Programul Regional Nord-Est 2021-2027.
Lasă un răspuns