Rezultat de excepție pentru sportivii dorneni, practicanți ai sporturilor de iarnă! După cele patru concursuri de calificare disputate pe pârtiile din Germania, componenții lotului național de sanie legitimați la Clubul Sportiv Școlar Vatra Dornei au obținut biletele pentru Gangwon în luna ianuarie.
Sănierii pregătiți la CSȘ și lot de către profesorul Ștefan Mușei, și de către Robert Tăleanu la lotul național, au obținut rezulate remarcabile, unele dintre cele mai bune din ultimii ani.
La simplu masculin, Vlad Mușei a terminat în elita clasamentului de calificare, reușind să fie cel mai bun sportiv care nu deține pârtie de antrenament în țara sa. Acesta a reușit să acceadă între cele mai puternice națiuni din lume, Germania, Austria și Italia, devansând țări cu tradiție precum Statele Unite ale Americii, Canada și Letonia, care dețin și pârtii de antrenament.
În cele patru concursuri, Vlad a înregistrat timpi de start foarte buni, fiind de câteva ori cel mai rapid, și a reușit să încheie de două ori în top zece, respectiv locurile 9 și 10. La finalul celor patru concursuri, în fața sportivului dornean se numără cinci sportivi germani, trei italieni, un austriac și un letonian.
De menționat că la aceste calificări a luat parte și un al doilea sportiv român, care a încheiat pe locul al 29-lea, și care, din păcate, nu a reușit o calificare la cel mai important concurs din sezon.
Rezultat foarte bun și în proba de dublu masculin!
Aflat la primul sezon internațional complet la care a luat parte, echipajul format din sportivii Nicolae Todirică și Alexandru Bălan a avut o evoluție meritorie, dornenii bifând o clasare în top zece, respectiv locul al optulea, dar și trei clasări în top 15.
Pe lângă sportivii dorneni, la această ediție de Jocuri Olimpice de Tineret s-au mai calificat, în proba de simplu feminin, sportivele Ana Teodorescu (CSO Sinaia) și Ionela Dobrean (CSȘ Toplița).
Delegația României va pleca în Coreea de Sud pe 12 ianuarie, până atunci sportivii calificați având de bifat încă un stadiu de pregătire pentru a pune la punct ultimele detalii înaintea competiției.
Antrenorul dornean Ștefan Mușei a ținut să remarce și implicarea locală a autorităților și sponsorilor pentru aceste rezultate: „Mulțumim Federației Române de Bob și Sanie, Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Clubului Sportiv Școlar Vatra Dornei, sponsorilor care ne-au ajutat prin intermediul Asociației Club Sportiv Campionii Dornei, părinților și tuturor celor care au crezut în noi și ne-au susținut”.

Felicitări și mult succes în continuare!