Holograf și Puya vor susține două concerte, sâmbătă și duminică, pe 16 și 17 iunie 2023, la prima ediție a Festivalului Culinar Cătălin Scărlătescu de la Câmpulung Moldovenesc, găzduit la Complexul Hanul Bucovinei. Festivalul se desfășoară în perioada 15-18 iunie 2023. Hanul Bucovinei este o locație unică care combină elementele moderne cu cele tradiționale într-o simfonie de culori și texturi aparte. În cadrul complexului veți descoperi grădina uriașă, Kimpolung Steakhouse, restaurantul de la demisolul clădirii, Bohemian Venue Salon, una dintre sălile noastre de evenimente, Hanul Bucovinei, hotelul care adăpostește camere duble, apartamente și lofturi și beer spa.
„Pentru cei care încă nu sunt siguri de programul pe care îl vor avea în perioada 15-18 iunie, dar iau în considerare Festivalul Culinar Cătălin Scărlătescu, avem la intrare o serie de bilete pentru voi. Totuşi, să ştiți că acestea vor fi în număr limitat! Pentru accesul facil şi rapid în cadrul festivalului vă recomandăm să vă achiziționați bilete în avans”, au transmis organizatorii evenimentului.
Festivalul Culinar de la Câmpulung Moldovenesc se deschide joi, pe 15 iunie, atmosfera urmând să fie întreținută de DJ Glass și DJ Mino. Vineri, începând cu ora 12:00, se deschide zona de gătit, iar de la ora 14:00 se deschide spațiul special amenajat pentru vizitatorii care au cumpărat bilete VIP. De la ora 18:00, scena îi va aparține lui DJ Belu, urmând ca de la ora 21:00 să susțină un concert și Puya.
Programul zilei de sâmbătă, 17 iunie 2023
🔸 Ora 12:00 – deschiderea zonei de gătit
🔸 Ora 14:00 – deschiderea zonei VIP
🔸 Ora 18:00 – DJ Glass
🔸 Ora 19:00 – DJ Ciprian Botezatu
🔸 Ora 20:00 – Artis Band
🔸 Ora 21:00 – Holograf
🔸 Ora 23:00 – DJ Ciprian Botezatu
Programul zilei de duminică, 18 iunie 2023
🔸 Ora 11:00 – deschiderea zonei de gătit
🔸 Ora 14:00 – deschiderea zonei VIP
🔸 Ora 15:00 – Virgil Prispian
🔸 Ora 16:00 – DJ Zlei și Tipul cu Chitara
🔸 Ora 17:00 – Virgil Prispian și Mady Omania
🔸 Ora 18:00 – Dinu Olărașu
🔸 Ora 19:00 – Emeric Imre
🔸 Ora 20:00 – DJ Zlei și Tipul cu Chitara
Complexul Hanul Bucovinei va fi împărțit în două zone principale: Acces General și VIP Acces. Zona de Acces General reprezintă toată suprafața grădinii, plus locurile special amenajate. Zona VIP Acces acoperă atât partea de Acces General, cât și Kimpolung Steakhouse, unde se va amenaja o zonă de brunch și, desigur, bere artizanală brasată în fabrica de bere Kimpolung, din interiorul Hanului.
De asemenea, în Bucovina Grand Salon va fi amenajată o zonă specială pentru copii, unde timp de câteva ore fiecare copil se va putea bucura de activitățile propuse, iar părinții vor ști că aceștia sunt sub supraveghere. În curtea complexului, în zona de Acces General, vor fi zone de food & drinks.
Lasă un răspuns