Deputatul PSD Bogdan Gruia Ivan, originar din comuna suceveană Poiana Stampei, a fost astăzi nominalizat pentru funcția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării în cea mai nouă variantă a noului Guvern, condus de liderul PSD Marcel Ciolacu, propusă de coaliția PSD-PNL. În momentul de față, din coaliție nu ar urma să mai facă parte și UDMR, liderul Kelemen Hunor anunțând pe 13 iulie că negocierile cu PNL pentru ministerele din noul Guvern al României au eșuat.
Bogdan Ivan, în vârstă de 32 de ani, face parte din filiala PSD Bistrița-Năsăud, fiind ales ca deputat pe listele partidului în urmă cu trei. În momentul de față, Ivan ocupă funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor încă din luna februarie 2021, anterior fiind secretar al aceleași comisii din Camera Deputaților, între 2020 și 2021.
În trecut, între 2012 și 2020, Bogdan Ivan a îndeplinit funcția de purtător de cuvânt al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, fiind de altfel și consilier al președintelui CJ Bistrița-Năsăud. În cadrul organizației județene a Partidului Social Democrat, Ivan ocupă funcția de prim-vicepreședinte, anterior fiind atât președinte al TSD Bistrița-Năsăud, cât și vicepreședinte al PSD Bistrița-Năsăud.
Pe lista de nominalizări a miniștrilor anunțată astăzi de coaliția PSD-PNL se află și Florin Barbu (PSD) la Ministerul Agriculturii, Radu Oprea (PSD) la Ministerul Economiei, Alexandru Rafila (PSD) la Ministerul Sănătății, dar și Marius Budăi la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Iată lista completă:
🔸 Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse – Gabriela Firea (PSD)
🔸 Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr (PSD)
🔸 Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu (PSD)
🔸 Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Adrian Câciu (PSD)
🔸 Ministerul Finanțelor – Marcel Boloș (PNL)
🔸 Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Adrian Veștea (PNL)
🔸 Ministerul Justiției – Alina Gorghiu (PNL)
🔸 Ministerul Afacerilor Externe – Luminița Odobescu (PNL)
🔸 Ministerul Educației – Ligia Deca (PNL)
🔸 Ministerul Energiei – Sebastian Burduja (PNL)
🔸 Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Mircea Fechet (PNL)
🔸 Ministerul Culturii – Raluca Turcan (PNL)
Urmează ca în zilele următoare să aibă loc audierile în toate comisiile din Parlament, dar și votul în plen și ceremonia de depunere a jurământului la Palatul Cotroceni.
Lasă un răspuns