Știrile zilei de18 aprilie 2025

Cetățeni de top: Mitică Candrea și colegii de la Ansamblul „Dorna Dorului”

La ședința de Consiliu Local din luna aprilie, consilierul local Candrea Dumitru, coordonatorul Ansamblului Folcloric „Dorna Dorului”, și-a asumat răspunderea ca părculețul de lângă sediul Min.Bucovina să fie amenajat de ansamblul folcloric al cărui coordonator este. Ceea ce a făcut domnul Dumitru Candrea împreună cu colegii domniei sale nu este doar un exemplu de urmat și de către alți concetățeni, ci și o implementare a unei replici faimoase ale unui fost președinte american:

„Nu întreba ce poate face țara pentru tine, ci ce poți face tu pentru țară” (J.F.K). Și cum „țara” o poți reduce la regiunea sau orășelul în care trăiești, iată că membrii unui ansamblu folcloric au trecut la fapte, cu cât mai puține vorbe despre responsabilitate civică sau angajamente sociale.

Domnul Mitică, așa cum îl cunoaște o întreagă Țară a Dornelor, a trecut la acțiune, împreună cu colegii domniei sale, amenajând părculețul de la intrarea în oraș în doar trei zile.

Pesemne că primarul Ilie Boncheș a făcut ochii mari când acesta, însoțit de către Lăcrămioara Groza, Maftei Petrescu, Vasile Iacoban, George Obreja și Paul Carpinschi, i-a intrat în birou cerându-i nici mai mult nici mai puțin decât să le pună la dispoziție pavele, borduri, nisip, ciment, bănci, dar și flori, precum și uneltele necesare pentru munca pe care urmau să o facă.

Deși primarul era familiarizat cu ideea că unii patroni de firme intenționează de ani buni să preia anumite spații verzi ca să le amenajeze, poate nu se gândea că domnul Candrea va reuși să mobilizeze oamenii, iar propunerea din ședința de consiliu va rămâne doar la nivel de intenție.

Mulți dorneni nu prea au înțeles ce caută Ansamblul „Dorna Dorului” în părculeț, cu lopeți și sape, alături de câțiva lucrători ai SC Ecologica, domnii Minuț Țăranu și Mihai Bordeianu, care, culmea, au venit și ei tot din timpul lor liber, însă pentru cei care îl știu pe domnul Mitică Candrea ca un om de ispravă surpriza nu a fost prea mare. Mai ales că înainte de „acțiunea părculețul” domnul Mitică a mai mobilizat câțiva vecini din cartierul Bârnărel, iar împreună cu aceștia a pus o bancă, creând totodată și un mic spațiu verde, în special pentru vârstnicii care urcă dealul din cartier.

„Diamantul” inițiativei acestora constă în primul rând în colaborarea dintre toți cei implicați, mai ales că părem să ne fi dezobișnuit în a face lucruri împreună. Tinerii ne-au mai tot dat lecții de-a lungul anilor, în special VDT-ul, însă spiritul implicării colective pentru îmbunătățirea vieții cetății a dat semne de anchilozare. Exemplul dat de către dornenii despre care am ales să scriu astăzi arată că implicarea civică chiar poate duce la dezvoltarea comunității și prin voluntariat, mai ales că toți dornenii doresc îmbunătățirea calității vieții din orășelul în care trăiesc.

În încheiere, nu pot să nu menționez efortul pe care firma Coloana Center îl face de ani de zile pentru igienizarea malurilor râului Dorna, dar și pentru faptul că angajații, în frunte cu patronul lor, au mai ieșit de câteva ori și în Parcul Municipal pentru curățenia de primăvară.

Multe alte firme din oraș le pot urma exemplul, preluând, așa cum s-a mai vehiculat de ceva vreme încoace, câte o zonă verde din oraș. Mii de felicitări tuturor acelora care fac astfel de lucruri. Bucuria sufletească le-a compensat înzecit bătăturile din palme.

Cât despre noi ceilalți, dacă nu putem să ne implicăm în astfel de acțiuni, putem să ridicăm o hârtie de pe jos, putem lua atitudine față de cei care distrug mobilierul urban, putem taxa conveniența și confortul, în special față de cei care aruncă gunoiul peste tot, și de ce nu, să nu încetăm să creștem gradul de conștientizare și responsabilizare în viața de zi cu zi din mica noastră comunitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *