Noi alunecări de teren s-au produs luni dimineață, pe 22 mai 2023, pe DN 17 B, la Holda, între Crucea și Broșteni, acolo unde se desfășoară lucrări de consolidare a versanților și de asigurare a acestora prin ziduri de sprijin din beton pe o lungime de aproape 120 de metri. Căderile de pietre și material aluvionar de pe versanți au dus la închiderea traficului rutier între cele două localități.
„O nouă alunecare de teren s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07:00, pe DN 17 B, manifestată prin căderi importante de pietre și material aluvionar de pe versant. Având în vedere lucrările în curs, porțiunea de drum afectată era închisă total circulației, astfel încât la momentul producerii evenimentului nu s-au înregistrat pagube materiale. Constructorul intervine deja pentru degajarea platformei de lucru și a drumului. Pe sectorul de drum menționat vorbim despre o reactivare a unor alunecări de teren din toamna anului trecut, constructorul având deja în execuție lucrări de rânguire și consolidare a versantului cu zid de sprijin”, conform DRDP Iași.
Lucrările din zona Holda sunt efectuate de către societatea Holtex Grup Invest SRL, în zonă fiind amplasați peste 100 de piloni de beton, la o adâncime de 8-10 metri, pentru susținerea versantului de pe care au căzut cantități mari de piatră. La mijlocul lunii martie 2023, lucrările au debutat cu îndepărtarea pietrelor acumulate în șanțul de colectare creat încă din luna decembrie 2022.
Lucrările de la Holda constă în turnarea celor 135 de piloni din beton, care vor sta la baza zidului de protecție și de sprijin, care ar urma să aibă o lungime de 115 metri, cu o înălțime de circa șase metri.
Lasă un răspuns