Știrile zilei de12 decembrie 2024

Trial Bucovina Off-Road, o competiție spectaculoasă de off-road, are loc la finalul acestei săptămâni la Șaru Dornei

Competițiile de off-road se întorc în Țara Dornelor, unde la finalul acestei săptămâni se desfășoară Trial Bucovina Off-Road, un eveniment sportiv născut din pasiunea unor bucovineni pentru munte și mașinile de teren, parte a clubului ACS Bucovina 4×4. Concursul se desfășoară în zilele de sâmbătă și duminică, 29 și 30 aprilie 2023, în comuna Șaru Dornei, fiind organizat în colaborare cu Federația Română de Automobilism Sportiv și Comisia Națională de Off-Road, alături de Cabana La Țâlică.

Competiția de off-road din Țara Dornelor se desfășoară pe șapte clase participante, Standard A, Standard B, Challenge, Open, Open SSV, Extreme și Hobby. Ziua de sâmbătă va fi destinată ultimelor pregătiri, definitivării înscrierii participanților în concurs și verificării tehnice a mașinilor de teren. În același timp, duminică se va desfășura competiția propriu-zisă, începând cu ora 10:00, imediat după finalizarea ședinței tehnice și un briefing alături de participanți și organizatori.

„Este o competiție în care am investit timp și pasiune, un concurs născut din pasiunea noastră pentru munte și mașinile de teren. Avem încredere că va fi un eveniment atractiv atât pentru pasionații de off-road, cât și pentru împătimiți și spectatori. Festivitatea de premiere este programată pentru duminică, de la ora 15:00”, au transmis organizatorii Trialului Bucovina Off-Road.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *