Cristi Doroftiesei, împătimit iubitor al naturii și liderul formației „Top Bucovina”, a avut astăzi parte de o revedere de povestit nepoților cu cocoșul de munte în Munții Călimani! Apreciatul trompetist a mai avut parte de asemenea întâlniri și în anii trecuți, în timpul ieșirilor în natură, însă de această dată i-a și cântat la trompetă! Pe imaginile filmate de către cei care îl însoțeau se poate vedea cum pasărea se urcă inițial în palma acoperită de mănușă, iar apoi Cristi ridică brațul stâng în timp ce, cu mâna dreaptă, îi interpretează „Cântec despre Bucovina”.
După ce câteva secunde îi rămâne în zona cotului, cocoșul face 3-4 pași, pe mână, până se așează pe cap, rămânând pe căciula lui Cristi, unde rămâne pe toată durata „concertului”.
„Cred că avem un nou membru în trupa
Cocoșul de munte este o specie de păsări care face parte din aceeași familie cu prepelița și potârnichea, fiind însă mai mare decât acestea. Este o specie sedentară prezentă pe cea mai mare parte a continentului european. În captivitate trăieşte până la 18 ani. La specia cocoș de munte există un dimorfism sexual accentuat, adică o deosebire semnificativă între sexe.
Masculul este mai mare atingând o greutate de 4-5 kg, deschiderea aripilor măsoară 90 de centimetri, iar înălțimea ajungând la 1 metru. Penajul este pe spate, cap și aripi de un brun închis, iar pieptul are o culoare verde cu lucii metalice.
În perioada împerecherii masculii devin agresivi, putând ataca chiar şi omul. În timpul rotitului, masculii îşi desfac coada în evantai şi scot sunete puternice ce atrag femelele. Femela depune de obicei până la zece ouă la sfârşitul lui aprilie şi începutul lunii mai. Incubaţia durează în medie 26-29 de zile şi este asigurată numai de către femelă. Cocoşul de munte este o specie caracteristică zonelor de pădure de conifere, dense, înalte şi întunecate, dar care au şi luminişuri deschise.
Cocosul de munte trăiește în pădurile de conifere, la altitudini de 1.200-1.500 de metri.
Hrana cocoșului de munte constă ca la galinacee în general din diferite părți vegetale, semințele fructelor, insecte și larvele lor, deoarece păsările sunt dependente de anumite specii de plante, acest fapt a cauzat reducerea efectivului lor. În România populaţia de cocoș de munte este estimată la 4.500-5.200 de perechi, arată Societatea Ornitologică Română. Abundența păsărilor pe teritoriul pe care-l populează nu este uniformă, populațiile fiind mai numeroase în nordul Carpaților Orientali și pe versantul nordic al celor Meridionali și mai puțin numeroase în Carpații Olteniei și Munteniei.
Lasă un răspuns