Un taximetrist din Vatra Dornei s-a ales cu un dosar penal după ce s-a urcat băut la volan, iar mai apoi a lovit o femeie care traversa regulamentar pe o trecere de pietoni. Întreaga poveste s-a petrecut luni seară, pe 10 aprilie, pe strada Dornelor din oraș. Puțin după ora 20:00, șoferul se deplasa cu o Dacie autorizată în regim de taxi dinspre Biblioteca Municipală spre Gara Băi.
La trecerea de pietoni din apropierea pietonalului din centru, bărbatul nu a observat o femeie care traversa strada și a dat cu mașina peste ea. Femeia în vârstă de 69 de ani nu a fost rănită grav, iar la sosirea medicilor ea a refuzat să fie transportată la spital.
Cu toate acestea, polițiștii ajunși la fața locului au deschis un dosar penal pe numele șoferului după ce s-a dovedit că acesta s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice.
UPDATE. Polițiștii dorneni au sesizat faptul că șoferul prezenta halenă alcoolică, iar verificarea cu aparatul alcooltest a indicat că acesta avea o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul de taxi a fost condus la Spitalul Municipal din Vatra Dornei pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
UPDATE. Pe numele șoferului de taxi a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Lasă un răspuns