Creșterea temperaturilor și a precipitațiilor de zilele trecute, începând cu dimineața zilei de duminică, au făcut ca multiple formațiuni de gheață de pe râurile Dorna, Teșna și Dornișoara să se pună în mișcare. S-au format astfel mai multe zone cu aglomerări de gheață, în special la Podu Coșnei, pe raza comunei Coșna, acolo unde se întâlnesc râurile Teșna și Dorna.
Blocajele de gheață din zonă au făcut ca apa să ajungă pe terenurile virane din imediata apropiere, atât de pe râul Dorna, cât și de pe râul Teșna, făcând ca unele drumuri folosite de localnici să devină impracticabile. ISU Suceava a transmis că locuințele localnicilor nu sunt puse în pericol de inundații.
„Zonele respective au fost monitorizate de către pompierii militari, lucrătorii de la SGA Suceava și membrii Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din zonele vizate. Aceste monitorizări vor fi continuate și în zilele următoare, urmând ca, dacă situația o va impune, să fie luate măsuri de protejare a populației și a bunurilor”, a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.







Lasă un răspuns