Știrile zilei de14 noiembrie 2024

Bilanțul anual al activității Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor

În luna decembrie, membrii Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor s-au reunit, ca de obicei, în cadrul unei cafenele literare pentru a realiza un bilanț al activității din acest an, prezentând, în același timp, creații recente, dar și proiecte de viitor. Reamintim că asociația a fost înființată în anul 2001, în luna ianuarie, la inițiativa profesorului Gheorghe Grigorean, având 12 membri fondatori, iar activitatea s-a desfășurat fără întrerupere în toți acești ani prin intermediul unor cafenele literare trimestriale, participare la activități, în calitate de inițiatori sau în colaborare cu instituțiile culturale din zonă și nu numai, scriere de cărți, colaborări la ziare și reviste, organizare de expoziții și altele.

În acest an s-au tipărit cinci cărți semnate de Paul Brașcanu, cu două titluri, Vasile Avădănei, Gruia Ungurian și Artemisia Ignătescu, iar alte trei volume sunt în pregătire, astfel că numărul cărților tipărite din anul 2001 și până în prezent a ajuns la 254. Au avut loc lansări de carte la Biblioteca Municipală, la Șaru Dornei, Vama, Iași, la Muzeul Lemnului din Câmpulung Moldovenesc, dar și la CE-MONT Vatra Dornei, în cadrul Zilei Internaționale a Muntelui. Cărțile lansate au fost semnate de Jenica Romanică, Gruia Ungurian, Alina Andruhovici, Artemisia Ignătescu, Vasile Avădănei și Aldona Patraș. S-a remarcat o bună prezență a scriitorilor dorneni și în reviste literare și de cultură: Însemnări Bucovinene din Câmpulung, Surâsul Bucovinei din Vama, Scriptum, Vatra Veche din Târgu Mureș, Moldova Literară din Iași, Luceafărul de Vest și Seniorii VIP din Timișoara.

Au semnat articole sau știri despre dorneni Aurel Brumaru, Luminița Țăran, Elena Pintilei, Victor Iosif, Doina Cernica, Artemisia Ignătescu, Adrian Popovici, George Sauciuc, Alexandru Ovidiu Vintilă, Daniela Micuțaru și Maria Toacă, Vasile Carlașciuc și Felicia Nichita Toma din Cernăuți. Câțiva dorneni sunt prezenți în culegeri și antologii, precum „Antologia voievozilor de obcină”, „Monografia Liceului Pedagogic din Bârlad” sau „Tradiții, arte, literatură” din Timișoara.

Membrii asociației fac parte și din alte entități culturale sau literare, precum Societatea Scriitorilor Bucovineni, cu șase membri, Societatea Scriitorilor fără Frontiere, cu sediul la Iași, cu șase membri, Cenaclul Nectarie din Vama, cu șase membri, Filiala Arboroasa a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, cu opt membri, Filiala SCLRB Vatra Dornei, cu nouă membri, sau Filiala UZPR Iași.

Preotul Mihai Valica este conferențiar la CE-MONT, inginerul Vasile Avădănei este cercetător la CE-MONT, dar și redactor șef al revistei Viața Munților, Aurelian Cocoreanu este fondator și președinte al Asociației Pro Civis Dorna, a organizat șase simpozioane naționale, a tipărit cărți și compendii, iar Mihai Țarcă și Jenica Romanică activează în cadrul Asociației „La Dorna nouă ne pasă”. Luminița Țăran și Paraschiva Abutnăriței participă la întâlnirile Cenaclului Transfrontalier Mașina cu Poeți.

Colegii pictori și fotografi Rodica Bușcu, David Croitor, Adina Cimpoeș, Silvia Dorneanu, Valentina Anechitei Petrescu, Geanina Miron, Andrei Bălău, Cristian Serdenciuc, Emilia Burlacu Gusbeth, Ecaterina Preda și Emilia și Dumitru Chiriluș au organizat două expoziții de grup la Vatra Dornei, Andrei Bălău și Rodica Bușcu au participat la salonul anual al Festivalului Artei de la Suceava, Rodica Bușcu a participat la expoziția Consiliului Național de Artă de la București, Gianina Miron la expoziția Experimentul Pitești, deschisă la Teatrul Național din București, Valentina Anechitei la expoziția Artă și Tradiție de la Dej, iar David Croitor a avut o expoziție personală la Vatra Dornei, iar Adina Cimpoieș a avut trei expoziții personale la Vatra Dornei și Suceava.

Pasionat și de fotografie, Paul Brașcanu a fost autorul a două expoziții de fotografie la Vatra Dornei, una despre modă și „Chipuri din Bucovina”. Asociația menține o colaborare foarte bună cu Primăria Vatra Dornei, prin Casa de Cultură, cu Biblioteca Municipală și cu Liceul Teoretic „Ion Luca”.

În acest an au fost obținute mai multe premii, după cum urmează: Anica Facina, Elena Andruhovici și Paraschiva Abutnăriței, din partea SSB; din partea Asociației Umanitare Luceafărul de Vest și a Filialei UZPR Timiș, în cadrul proiectului „Eminescu, un vis în așteptare”, pentru Violeta Cîmpan (premiul întâi și un premiu al treilea), Gruia Ungurian (un premiu al treilea) și Paraschiva Abutnăriței, cu premiul Meritul Cultural; diplome de excelență din partea UNIFERO și Societatea Scriitorilor fără Frontiere.

La Gala Premiilor ASATD, ediția anului 2022, au fost distinși cu premii Vasile Avădănei, Violeta Cîmpan, Alina Andruhovici, Rodica Bușcu, Andrei Bălău și Laurian Ungurian. Toate activitățile au fost mediatizate prin presa locală și județeană, în publicații din Cernăuți și din alte orașe din țară. De altfel, au fost primiți în asociație cercetătoarea Lidia Avădănei și pictorul Dănuț Aconstantinesei.

Biroul asociației are, în prezent, următoarea componență: preotul Mihai Valica (președinte), Paraschiva Abutnăriței (vicepreședinte pentru literatură), Rodica Bușcu (vicepreședinte pentru artă), Paul Brașcanu (secretar), Gruia Ungurian (membru).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *