Conferinţă despre conservarea vieţii sălbatice, la Şaru Dornei

Luni, 30 decembrie 2013, a avut loc la Șaru Dornei o conferință organizată de Asociația pentru Conservarea Vieții Sălbatice privind promovarea proiectului “Conservarea speciilor și habitatelor de interes comunitar din cinci arii protejate ale judetului Suceava”, proiect finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu, Axa prioritară 4

Zona Dornelor beneficiază de prezența unui număr însemnat de arii protejate care conservă valori de patrimoniu natural diverse: specii de plante și animale rare, habitate naturale de o mare diversitate, de la cele alpine și subalpine la habitate de râuri montane, tinoave, stâncării, peisaje naturale si antropice unice în țară și în lume. Mărginită la sud și nord-vest de două din cele mai spectaculoase parcuri naționale din România, Călimani și Rodna, a căror neprețuită biodiversitate și frumusețe a peisajului a trecut de mult granițele Romaniei, traversată de legendarul râu Bistrița, acum “Sit Natura 2000”, și presărată la tot pasul cu alte edificii naturale cuprinse în Rețeaua Natura 2000: Cheile Zugrenilor – Pietrosul Bistriței, Tinoavele de la Poiana Stampei, Românești, Grădinița și Șaru Dornei, Piatra Țibăului, complexul Giumalău – Rarău care incită atât interesul vizitatorilor cât și al oamenilor de știință, Țara Dornelor a fost și trebuie să rămână peste timp un reper important pe harta României, Europei și de ce nu, a lumii.

Din vechime, renumele vine de la Stațiunea balneoclimaterică Vatra Dornei, în jurul căreia s-a dezvoltat de-a lungul timpului o adevarată activitate turistică, susținută de câteva elemente pe care nu întâmplător le menționăm acum: ape cu diverse tipuri și grade de mineralizație folosite în scop curativ, aer curat încărcat cu ioni negativi, turba utilizată pentru renumitele băi cu nămol de turbă, plantele medicinale valoroase tocmai datorită faptului că provin din cea mai nepoluată zonă din țară, peisaj deosebit, și nu în ultimul rând oameni gospodari și pricepuți. Activitățile industriale care s-au dezvoltat de-a lungul timpului, și ne referim aici la prelucrarea lemnului prin valorificarea pădurilor, fabricarea brânzeturilor prin valorificarea pajiștilor, utilizează resurse naturale care nu sunt inepuizabile ci dimpotrivă, printr-o proastă și incoerentă gestionare, se pot cu ușurintă epuiza și altera.

Iată că tocmai aceste elemente naturale care au dat renumele Țării Dornelor sunt astăzi în mare pericol: apele, aerul, solul, vegetația, fauna, peisajul nu mai sunt ce au fost odată. Este firesc, dar este și o obligație a noastră să ne îndreptăm atenția cu mare responsabilitate asupra protejării naturii, cu atât mai mult cu cât în zilele pe care le trăim (care seamană izbitor cu toată istoria noastră), goana după resurse îngenunchează națiuni, corupe sau sfidează demnitatea și înțelepciunea oamenilor încât ajungem să strigăm în ultimă instanță ca să ne salvăm natura, ca la Roșia Montană: “Luați-vă tot aurul dar lăsați-ne Munții și Apele și Pădurile în pace.”

Nu întâmplător Parcul Național Călimani prezintă prin cariera de la Negoiu Românesc cea mai dureroasă lecție de ecologie predată în istoria noastră locală. Spre sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70, a luat avânt “chimizarea”, când nimeni nu concepea economie fără industrie chimică, iar industrie chimică fără sulf nu există. Așadar a început febra căutării sulfului în toată România. În Calimani geologii păcălesc știința și declară existența unui zăcământ pentru care se pornește un mare șantier național. Urmează ani mulți de exploatare a minereului în care costurile se majorează artificial pe baza raportărilor fictive ce țin pasul cu depășirile de plan. Stația de preparare nu reușește să separe sulful după metoda brevetată de Institutul de Chimie din București, patronat de Elena Ceaușescu, și din Călimani pleacă spre industrie un “slam” din care nu se prea poate face acid sulfuric.

Totul, la final, se reduce la o pierdere financiară colosală pentru România, și ce este mai important, la un dezastru ecologic de proporții impresionante. Muntele Negoiu Românesc este decapitat cu cca 12m, iar spre inima lui se deschide o uriașă carieră. Halde brăzdate de ravene sunt spălate de ploi, iar apele acide au omorât orice formă de viată pe râul Neagra. Sunt oameni încă în zonă, nostalgici după acele timpuri de glorie ale mineritului, însa generațiile de azi și cele viitoare plătesc scump prețul nesăbuinței înaintașilor. Pe versantul Rețitișului, în fața carierei, își freamătă dăinuirea, o pădure naturală declarată rezervație științifică, cel mai înalt grad de protecție, mărturie a zidirii divine. Cei ce au urechi de auzit, să audă, iar cei ce nu cred decât ceea ce văd, să purceadă până acolo și să vadă. De fapt, toate rezervațiile naturale au și această minunată menire de a contrapune naturii originare civilizația omului, fiind astfel un mijloc de educare a populației.

Asociaţia pentru Conservarea Vieţii Sălbatice

Asociația pentru Conservarea Vieții Sălbatice, prin proiectul pe care îl implementează, va realiza planuri de management pentru cinci arii protejate, respectiv Bistriţa Aurie, Cheile Zugrenilor – Pietrosul Bistriţei, Tinovul Poiana Ştampei, Tinovul de la Românești și Tinovul Șaru Dornei. Planurile de management au menirea de a reglementa pe baze științifice activitățile din aceste arii protejate. Specialiști din diverse medii științifice: biologi, ecologi, silvicultori, geografi, cartografi-geodezi, șpecialisti în comunicare vor investiga fiecare rezervație studiind multidisciplinar mediul fizic, biotopul, precum și toate relațiile conexe cu mediul antropic și nevoile locuitorilor pentru a găsi cele mai adecvate măsuri de conservare pentru speciile și habitatele care necesită protecție. În tot acest demers este nevoie de implicarea într-o măsură cât mai directă și obiectivă a factorilor de decizie locali, a agenților economici a populației pentru a dezamorsa de la bun început posibilele conflicte ulterioare, întrucat după aprobarea lor prin hotărârea de guvern măsurile instituite vor trebui respectate.

Este imperios necesar ca această activitate de protecție a naturii să nu fie percepută ca o povară de către populație și să nu blocheze dezvoltarea comunităților ci dimpotrivă. Pentru realizarea acestui lucru autoritățile locale trebuie să încurajeze activitățile economice prietenoase mediului și în special pe acelea care valorifică cât mai bine tocmai această resursă. Statul trebuie desigur să asigure compensații financiare sau de altă natură pentru efectele protective ale acestor rezervații. În acest moment însa statul este slăbit și instituțiile lui bolnave. Nu putem să profităm de această situație și să tăbărâm pentru a devora și ultimele eșantioane ale naturii originare.

A venit vremea ca noi să protejăm valorile de patrimoniu natural tocmai de instituțiile statului care aveau această menire. Apelăm așadar la conștiința fiecăruia, care așa cum spunea Părintele Arsenie Boca, considerat Sfântul Ardealului, este ochiul cu care vede omul pe Dumnezeu și același ochi cu care vede Dumnezeu pe om.

Apele poluate – Raul Bistriţa adună apele din toţi emisarii afectaţi de activităţile miniere, dintre care cel mai poluat este Neagra Şarului, fiind lipsit de orice formă de viaţă de mai bine de 25 de ani. Apele râurilor şi pâraielor sunt intens poluate cu deşeuri aruncate de populaţie sau cu ape uzate, deversate din micile gospodării, din instalaţiile de canalizare a comunelor şi oraşelor. Habitatele riverane sunt afectate sau chiar distruse prin amplasarea de lucrări de consolidare a malurilor datorită numeroaselor obiective construite în proximitatea albiei (drumuri, locuinţe).

Construcția de microhidrocentrale constituie o agresiune fără precedent în aceste zile, având un impact deosebit asupra habitatelor acvatice reconfigurând albiile, deviind debite semnificative de apă, constituind praguri și obstacole în calea deplasării speciilor de pești. Izvorul de apă arsenicală de la Șaru Dornei este închis de cca 20 de ani din cauza poluării. Toate izvoarele de apă minerală sunt abandonate, neîngrijite și nevalorificate. Aerul, datorită poluării globale, a poluării urbane și industrial, a poluării cauzate de automobile pe fondul reducerii suprafețelor de pădure își schimbă negreșit calitatea și în zona Dornelor.

La acestea se mai adaugă poluarea cauzată de activitatea minieră (pulberi antrenate de curenți de aer de pe halde, minereu radioactiv în Depozitul Argestru). Modificarea formei terenului devine tot mai evidentă în ultimii ani când accesul la utilaje de construcții este facil iar această activitate nu este suficient reglementată și controlată, urmările fiind din cele mai diverse și distrugătoare (drumuri pentru colectarea materialului lemnos executate fără o proiectare specializată și argumentată prealabil, halde miniere, terasări etc). Solurile până în prezent în zona Dornelor nu au suferit alterări majore, decât la nivel general prin schimbarea vegetației datorită trecerii de la vegetația forestieră la vegetația pajiștilor. Tratamente cu pesticide nu s-au facut decât cu foarte puține excepții, însa s-a practicat în anii ’80 amendarea pajiștilor cu carbonat de calciu, ceea ce a dus la schimbarea covorului vegetal în anumite zone.