Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei, în cooperare cu polițiștii din cadrul Poliției Orașului Frasin, au reușit printr-o mobilizare exemplară să documenteze cu operativitate activitatea infracțională într-o cauză de furt de la o casă de schimb valutar din Vatra Dornei, recuperând în mai puțin de trei ore prejudiciul în valoare de aproape 100.000 de lei și dispunând reținerea pentru 24 de ore a bărbatului bănuit de comiterea faptei.
Pe 2 mai 2022, la ora 14:00, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de către un bărbat din municipiu, în calitate de administrator al unei case de schimb valutar, cu privire la faptul că în jurul orei 13:20 o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 40 ani, a oferit pentru schimb valutar suma de 32.000 de euro, după care profitând de neatenția persoanei vătămate, care i-a înmânat în primă fază 98.000 de lei, i-a solicitat restituirea sumei în euro, apoi a părăsit casa de schimb valutar fără a-i restitui administratorului cei 98.000 de lei.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au întocmit de îndată actele premergătoare în cadrul dosarului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prevăzută de Codul Penal, fiind dispuse măsuri urgente pentru identificarea autorului. Au fost alertate echipajele aflate în serviciu la nivelul subunităților din cadrul IPJ Suceava și au fost notificate inspectoratele de poliție învecinate.
Au fost constituite filtre rutiere pe principalele artere de circulație din județ și au fost dispuse măsuri investigative complexe pentru stabilirea profilului și identității autorului. În urma măsurilor investigative și informative s-a stabilit că principalul suspect de comiterea faptei este un bărbat de 44 de ani, din municipiul Iași, persoană bănuită de comiterea unor fapte cu mod similar de operare.
Din exploatarea probelor administrate s-a stabilit un posibil traseu de deplasare și au fost instituite filtre suplimentare. În jurul orei 16:15, bărbatul de 44 de ani a fost identificat pe DN 17, pe raza orașului Frasin, de către echipajele de poliție din cadrul Poliției Orașului Frasin. Cu ocazia depistării, asupra bărbatului a fost găsită suma de 98.000 de lei, care face obiectul infracțiunii cercetate, precum și suma de 30.000 de euro, despre care există suspiciunea că ar proveni din fapte similare.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Vatra Dornei, iar în urma audierii și a probatoriului administrat a recunoscut furtul comis. S-a procedat la ridicarea sumelor de bani care au fost găsite asupra sa, urmând să-i fie restituită persoanei vătămate suma de 98.000 de lei.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei care au efectuat cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au dispus măsura reținerii față de bărbatul de 44 de ani pentru o perioadă de până la 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.
Lasă un răspuns