Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a solicitat ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, un grafic de lucrări pentru modernizarea liniei de cale ferată dintre Pojorâta și Apahida. În documentul transmis în scris ministrului, Angelica Fădor a cerut să fie prezentat un program de reamenajare a trecerilor la nivel cu calea ferată în județ, alături de un termen estimat pentru finalizarea lucrărilor.
„Anul trecut, Guvernul a lansat un nou concept de reabilitare a căii ferate, prin refacție totală, cu un tren de lucru complex, care a și efectuat o demonstrație practică în județul Suceava, la Pojorâta. Potrivit declarațiilor oficiale de la acea dată, CFR SA urma să reabiliteze în acest fel sectorul Pojorâta-Apahida. Mai mult, ministrul de atunci al Transporturilor spunea că acesta este primul tronson de cale ferată reparat prin această tehnologie de refacție totală în România și estima, pentru că se lucrează în regie proprie, o reducere la 60% a costurilor”, susține Fădor în documentul transmis.
Prin această reabilitare ar urma să fie crescută viteza de circulație și, implicit, reducerea duratei de călătorie pe întreaga secțiune Apahida-Suceava. În același timp, modernizarea va duce și la îmbunătățirea condițiilor de călătorie și la creșterea gradului de siguranță, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu cerințele europene.
„Ținând cont de faptul că un tren de lucru prin refacție totală poate reabilita circa 300 de kilometri pe an, vă solicit un grafic de lucrări pentru modernizarea sectorului Pojorâta-Apahida. Totodată, aș dori să aflu care este programul de reamenajare a trecerilor la nivel cu calea ferată în județul Suceava și când estimați că acestea vor fi finalizate”, a mai menționat deputatul PNL de Suceava.
Lasă un răspuns