VIDEO. În centrul de imunizare din Vatra Dornei au fost vaccinate 1.900 de persoane

Centrul de vaccinare din municipiul Vatra Dornei, care a fost amenajat și care funcționează în incinta Sălii de Sport din Calea Transilvaniei, continuă imunizarea persoanelor programate care se încadrează în cea de-a doua etapă a campaniei de imunizare împotriva noului Coronavirus.

Până la data publicării articolului de față, la centrul de vaccinare din Vatra Dornei au fost imunizate 1.900 de persoane, dintre care 770 de persoane au primit și rapelul, cea de-a doua doză de vaccin. În cea de-a doua etapă de vaccinare sunt imunizate persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cele cu boli cronice și lucrătorii în domeniile esențiale.

Viceprimarul municipiului Vatra Dornei, Marius Rîpan, declară pentru Monitorul de Dorna faptul că „până la această dată, în centrul de vaccinare de la Vatra Dornei, au fost vaccinate 1.900 de persoane, dintre care 770 de persoane au primit și prima doză, și a doua doză. Se vaccinează cu serul Pfizer-BioNTech, iar cantitatea de vaccin ne permite să continuăm procesul de imunizare”.

Centrul de vaccinare de pe Calea Transilvaniei este singurul centru pentru populație amenajat în municipiul Vatra Dornei. În cadrul Spitalului Municipal există un al doilea centru de imunizare dedicat personalului medical. Centrul deservește întreaga populație din Bazinul Dornelor, excepție făcând locuitorii comunei Crucea și orașului Broșteni, zone în care există centre de imunizare dedicate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *