FOTO/VIDEO. Un incendiu de proporții a mistuit o casă de lemn din Vatra Dornei

Un incendiu de proporții a izbucnit în seara zilei de marți, 24 noiembrie 2020, la o casă de lemn de dimensiuni mari din municipiul Vatra Dornei, flăcările violente pornind din zona acoperișului, de la coșul de fum metalic neprotejat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.

Pompierii de la Detașamentul din Vatra Dornei au avut o misiune grea de dus la final, în vecinătatea casei aflate în flăcări fiind în pericol și alte locuințe. Mai mult decât atât, în casa cuprinsă de foc se afla o femeie cu probleme locomotorii, care a fost scoasă la timp de către pompierii care au ajuns la fața locului și predată personalului medical SMURD pentru îngrijirile medicale care s-au impus.

Incendiul puternic izbucnit la casa de lemn din Vatra Dornei a dus la distrugerea aproape completă a acoperișului, dar și a tavanului casei P+1, restul construcției fiind degradată. Mai mult decât atât, fațada unei locuințe din apropiere a fost, de asemenea, afectată, a transmis ISU „Bucovina” Suceava.

Incidentul nefericit a fost semnalat autorităților în jurul orei 19:00, iar în jurul orei 21:00 pompierii încă se luptau cu flăcările și încercau să lichideze ultimele focare și să îndepărteze elementele de construcție afectate de incendiu. Pompierii de la Detașamentul din Municipiul Vatra Dornei au intervenit la fața locului cu trei autospeciale cu apă, dar și cu o ambulanță SMURD.

În urma incendiului izbucnit la casa de lemn din Vatra Dornei, ISU „Bucovina” Suceava a transmis pe pagina oficială de Facebook un avertisment cu privire la coșurile de fum instalate necorespunzător:

„Coșul de fum a fost, din nou, sursa unui puternic incendiu în municipiul Vatra Dornei. O casă a fost mistuită de flăcări și alte două au fost puse în pericol. Construcții majoritare din lemn care s-ar fi aprins toate dacă nu ar fi fost intervenția promptă a militarilor. Efectul termic generat de un burlan metalic neprotejat corespunzător față de materialele combustibile a dus la acest dezastru”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *