Știrile zilei de23 martie 2025

Conferința „Turismul rural românesc în context internațional. Actualitate și perspective”, ediția a XXII-a

Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de Covid-19, cea de-a XXII-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale „Turismul rural românesc în context internațional. Actualitate și perspective” a suferit câteva modificări. În locul perioadei stabilite inițial (28-30 mai 2020), evenimentul s-a desfășurat în data de 30 septembrie 2020, în cadrul Zilelor Academice Ieșene, iar participarea ce ar fi trebuit sa fie fizică, la Vatra Dornei, s-a mutat în mediul online.

Ca de fiecare dată, organizatori ai conferinței au fost Academia Română, prin filiala Iaşi, Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”, Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” (INCE Centrul de Economie Montană Vatra Dornei), Agenția Națională a Zonei Montane, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Primăria Municipiului Vatra Dornei, Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural, Institutul Naţional de Cercetare și Dezvoltare în Turism, Asociaţia Europeană a Ţărilor cu Munţi și Asociația Generală a Economiștilor din România.

În program au fost înscrise un număr de 34 lucrări științifice, având 68 autori, ce au urmărit următoarele tematici: agroturism, exemple internaționale de bune practici în turism, turism cultural, creștere economică, dezvoltare durabilă și turism, satul românesc în pericol de dispariție, turism rural și turism montan, turism în Republica Moldova și legislația în domeniul turismului în țările europene.

Volumul „Turismul rural românesc în context internațional. Actualitate și perspective”, nr. 46, ce cuprinde lucrările științifice, precum și prezentările PowerPoint ale autorilor, se regăsesc și pot fi descărcate de aici.

Organizatorii aduc sincere mulțumiri tuturor celor implicați în buna desfășurare a evenimentului din acest an, participanților și partenerilor și speră ca cea de-a 23-a ediție, din anul 2021, să se poată desfășura ca în anii de până acum, cu participarea fizică a specialiștilor din domeniu, la Vatra Dornei, la finele lunii mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *