Știrile zilei de13 decembrie 2024

Andreas Banu a câștigat ediția 2020 a Cupei „Dorna Medical”. Tibi Ușeriu a înmânat premiul cel mare

Pe 21 și 22 februarie 2020, Vatra Dornei a devenit destinația preferată a iubitorilor de sporturi de iarnă! Timp de două zile, pe Pârtia Veverița s-a desfășurat ce-a de-a cincea ediție a Cupei „Dorna Medical” la Schi Alpin și Snowboard, iar festivitatea de premiere a avut loc pe 23 februarie 2020, în prezența unui public numeros și a mai multor oficialități locale și naționale.

Invitatul surpriză al acestui concurs a fost Tiberiu Ușeriu, alergător de anduranță și ultramaratonist român remarcabil, întors de curând de la Ultramaratonul Yukon Arctic Ultra desfășurat în Canada, în apropierea Cercului Polar. Competiția a avut loc în cadrul Serbărilor Zăpezii, un eveniment festiv devenit deja tradiție pentru dorneni. Organizatorii Dorna Medical și Kaban și-au propus prin această inițiativă să promoveze sănătatea prin sport.

„Acest proiect, Cupa „Dorna Medical” la Schi Alpin și Snowboard, este unul de suflet și de la început ne-am propus să promovăm, prin ceea ce facem, sănătatea prin sport”, a subliniat Roman Boca, manager Dorna Medical. Cel mai tânăr participant din concurs a împlinit cinci ani acum câteva luni, iar seniorul competiției a fost un sportiv amator în vârstă de 75 de ani.

Premiile, mai mult decât tentante

Anul acesta, valoarea totală a premiilor a fost de peste 30.000 de lei. Evenimentul sportiv a atras de la un an la altul tot mai mulți participanți. În anul 2015, la prima ediție a Cupei „Dorna Medical” s-au înscris 102 participanți, pentru ca în acest an 170 de schiori să lupte pentru cupe și premii.

Participarea a fost una de interes național, la competiție venind atât concurenți din Suceava, cât și din Bistrița-Năsăud, Brașov, Harghita, Iași și Baia Mare. Partenerii competiției devenite deja o tradiție au fost Primăria Municipiului Vatra Dornei, Consiliul Municipal Vatra Dornei, Salvamont Vatra Dornei, Winter Tour, Euroski, Ski Stop și SAS Adventure.

În acest an, organizatorii și-au propus ca toată lumea să fie câștigătoare, astfel încât în urma unei tombole, toți participanții au putut să obțină o excursie în Val di Sole, stațiune montană de prestigiu și interes internațional, situată în Alpii Italieni. Premiul a fost însă adjudecat de Rareș Tcaciuc, un schior norocos care a reușit totodată să obțină și locul secund la categoria masculin, 12-15 ani. De asemenea, locurile întâi la fiecare categorie au fost recompensate, pe lângă cupe, diplomă și bani, cu câte un voucher de reducere pentru această destinație de vis.

Câștigătorul, un fost premiant al edițiilor anterioare

Andreas Banu a câștigat Cupa „Dorna Medical”, după ce a participat și la edițiile anterioare. Iar povestea eroului Tiberiu Useriu, cel care i-a înmânat marele premiu, este cu siguranță tot una despre perseverență și despre depășirea limitelor. În anul 2015, Andreas Banu a câștigat premiul întâi la categoria lui de vârstă. După cinci ani, sportivul a revenit în forță și a câștigat Cupa „Dorna Medical”. Sportivul a fost felicitat de către modelul lui, Tiberiu Ușeriu.

Prezența „omului de fier”, așa cum a fost numit de presa națională și internațională Tiberiu Ușeriu, a onorat organizatorii, Dorna Medical și Kaban, precum și întreaga comunitate dorneană. Evenimentul a fost susținut și în acest an de partenerii media: Orion Media Vatra Dornei, Antena 1, Radio Dorna, Bucovina TV, TV Plus Suceava, As TV, Impact FM, Radio Transilvania, Radio România Actualități, Ziarul Răsunetul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *