„Câte pahare ai băut, omule?”. „Unul singur”. „Și te-ai matolit în halul ăsta?”. „Da! Pentru că am devenit un alt om, iar acel alt om a mai băut un pahar și tot așa!”. Mecanismul referitor la „beția” puterii este cu siguranță același. Cu cât o manifești pe o perioadă mai îndelungată, cu atât creierul tău se modifică. Și nu o spun eu, ci specialiștii, cei care studiază de zeci de ani impactul puterii asupra creierului.
Și, așa cum recomandă doctorii în cazul alcoolicilor, ca să scapi de adicția de putere și de efectele ei devastatoare, atât pentru suferind, cât și pentru cei asupra cărora se răsfrânge, este bine să iei o… pauză. Altă cale nu există! Conștientizare și abstinență! Cel puțin pentru o perioadă. Tot specialiștii sunt cei care se arată rezervați, spunând că bolnavul de putere nu va fi capabil de așa ceva, în primul rând pentru că este incapabil să își recunoască boala de care suferă.
Există vreun arogant care conștientizează că este arogant? Vedem aroganța celorlalți, dar nicidecum propria aroganță. Este același lucru cu puterea. Vezi modul în care ceilalți își manifestă puterea, iar în ceea ce te privește îți vei găsi circumstanțe atenuante, convingându-te că puterea pe care o manifești este adevărată binecuvântare, ba mai mult, te superi că nu ți se aduc aprecieri pentru modul în care ea se răsfrânge asupra celorlalți.
De ce bolnavii de putere suferă de acest tip de orbire? Pentru că sunt într-o continuă modificare a propriului creier, iar acesta nu face altceva decât să ceară din ce în ce mai multă putere. Este cronic! Mesajul pe care l-am transmis ani de zile unor oameni implicați în politica locală sau care roiesc în apropierea factorului decizional, acela de a face un pas în spate, mi se pare acum imatur, luând în considerare noile studii despre impactul pe care îl are puterea asupra creierului.
Impact care duce, nici mai mult, nici mai puțin, decât la modificarea acestuia. Specialiștii susțin că dacă puterea ar putea fi prescrisă, putând fi luată așa cum luăm un medicament sau consumată ca o țigară sau un aliment, ar trebui să fie însoțită de o listă lungă de efecte secundare care rezultă de pe urma „consumului de putere”. Puterea corupe, intoxică, este magnetică, la fel ca impulsurile sexuale.
Dar poate produce leziuni ale creierului? Se pare că da, iar studiile țin de data aceasta de medicină și nu de metaforă. Dacă puterea era privită metaforic ca o „tumoare” pe creier, oamenii de știință descriu astăzi creierul unei victime a puterii ca o „leziune”, acel tip de leziune care îi face pe cei care au suferit lovituri la cap să aibă anumite comportamente.
Este evident că eu mă adresez și cuiva anume cu acest articol, invitând la meditație, dar oricine își poate face o analiză în funcție de tipul de putere pe care îl manifestă: părinții față de copii, profesorii față de elevi, jurnaliștii față de cititori, popii față de enoriași, patronii față de angajați, politrucii față de alegători, iar cei care fac „binele”, fără ca acesta să le fie cerut, să își pună întrebarea: cine sunt eu ca să dictez „mai binele” pentru membrii unei comunități?
Lasă un răspuns