Jocul deține un rol important în viața copilului, începând de la 2-3 ani, pentru că îi satisface nevoia de mișcare, de colaborare cu alții. Copilul nu învață deloc din critică, ci doar din feedback pozitiv. Explicația? Micuțul nu are încă structurile cerebrale necesare să proceseze informația în sens invers.
Ce este de făcut?
În primul rând, nu abandonați ideea de a-l disciplina și înarmați-vă cu multă răbdare. Dacă micuțul vede că ați cedat și ați făcut curat în cameră, va ști că povestea se va repeta și va sta mult mai liniștit, convins că are cine să strângă.
Lăsați-l să vă ajute să strângeți diverse lucruri. Luați totul ca pe o joacă, deși este un mod serios de a-l face să fie mult mai ordonat. Puteți organiza un concurs: câștigă cel care strânge mai repede cuburile, jucăriile în general, sau cine termină primul de făcut patul. În acest mod îl stimulați pe copil să fie ordonat și vă puteți distra împreună. Organizarea este cuvântul cheie. Explică-i cu răbdare de ce trebuie să facă toate astea și adoptă un ton cald și scăzut.
Dezordinea face parte din ciclul de creștere și reprezintă o schițare a modului în care funcționează lucrurile. Strânsul lucrurilor pare o corvoadă. Cum ar fi dacă ai transforma strânsul obiectelor și al jucăriilor în ceva atractiv? Puteți să vă jucați strângând lucrurile împreună. Compuneți un cântecel vesel, având ca subiect strânsul obiectelor din camera micuțului. Luați câte un coș și mergeți prin casă ca prin magazin, la raionul pentru copii, și strângeți „cumpărăturile”. Faceți ordine în pași de dans.
Important să fie puține jucării în cameră. Rotindu-le periodic vei putea începe un alt joc atunci când cel cu care te joci acum va fi pus la loc, atunci când jucăriile vor fi ordonate. Este esențial ca toate jucăriile să aibă un loc al lor, să fixați locuri cu destinații precise: o cutie pentru cuburi, o alta pentru mașinuțe sau păpuși, un coș pentru jucăriile cu care mergeți în parc.
În acest fel, copilul va afla unde este locul fiecărui obiect. De asemenea, fixați o zi pe săptămână pentru curățenie și implicați-l pe cel mic în această activitate. O altă regulă: în fiecare seară, înainte de culcare, este obligatoriu să își strângă jucăriile și să facă ordine în cameră. Se va crea în acest fel un automatism.
Părinții ar trebui să țină cont de faptul că micuțul trebuie încurajat și lăudat permanent. Nu uitați de mici aprecieri, precum o ieșire la film sau într-un loc de joacă special amenajat pentru copii. Una dintre erorile adulților în raport cu copii lor este că reacționează la greșeala micuțului prin retragerea afecțiunii, interpunând distanța fizică și emoțională între el și copil, nu mai privește pe fiul sau fiica la fel, renunță să zâmbească și încetează comunicarea.
Nu mai vorbește micuțului. Copilul învață în acest fel să se identifice cu greșeala, să simtă rușine și își formează în timp convingerea că este „defect”. Iar copilul trăiește frica de eșec, trăiește spaima de a nu fi abandonat. De aici pornește trauma adolescentului, mai apoi a adultului, atașamentele cu legătura emoțională de lungă durată de a stabili relații, de a aparține cuiva, de a avea pe cineva la care știe că poate apela atunci când are nevoie.
Copilul râde: „Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul”. Tânărul cântă: „Jocul și înţelepciunea mea-i iubirea”. Bătrânul tace: „Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea” („Trei fețe, de Lucian Blaga).
Dacă aveți nevoie de recomandări de parenting și vreți și o opinie avizată și un consult de specialitate pentru copilul dumneavoastră sau, pur și simplu, o evaluare, veniți la Policlinica Dorna Medical, la unul dintre psihologii noștri, Rodica Bușcu, autoarea acestui articol și, sau la Iulia Ghețu.
Programări: 0330.100.427 / 0751.516.175 / 0751.191.445
Lasă un răspuns