Știrile zilei de13 decembrie 2024

Anul de glorie al unei națiuni unite: 1918

„O naţiune fără amintirea istoriei sale încetează a mai fi o naţiune”, spunea Papa Ioan Paul al II-lea. Rememorând acest adevăr, observăm că întreaga ţară a vibrat, evocând evenimentele din anul astral al României, 1918, când s-a împlinit un vis de veacuri al românilor, unirea cea mare.

Am avut atunci conducători şi oameni providenţiali pentru care ţara însemna raţiunea de a fi, susţinuţi de poporul din rândul căruia s-au ridicat bravi oşteni care s-au jertfit pentru un ideal măreţ. Nu putem uita şi nu avem voie să uităm că înaintaşii ne-au lăsat o ţară rotundă, că avem datoria de a păstra vie memoria lor şi zestrea pe care o moştenim.

Şi dornenii şi-au propus să nu uite. În zilele recente, în şcolile dornene a dominat atmosfera de sărbătoare prin frumuseţea costumului popular îmbrăcat de elevi (Școala Gimnazială Nr. 1 şi Nr. 2 din Vatra Dornei), prin sădirea de flori în ghivece (100, de Centenar) care vor fi transferate în primăvară în grădina Școlii Gimnaziale Nr. 2, prin concursul pe teme de istorie, ajuns la ediţia a XIV-a la Școala Nr. 4, prin concursul „Unirea şi făuritorii ei” de la Liceul „Ion Luca”, iar exemplele pot continua.

Sub genericul „1918, anul astral al României”, filiala „Arboroasa” a Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”, împreună cu Casa de Cultură „Platon Pardău” și cu sprijinul Primăriei Municipiului Vatra Dornei, în colaborare cu şcolile din Vatra Dornei, cu Asociaţia Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor, cu filiala Vatra Dornei a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, cu Biblioteca Municipală „G. T. Kirileanu”, au organizat o manifestare dedicată Zilei Bucovinei şi Centenarului Marii Uniri.

În cadrul manifestării, găzduită de Casa de Cultură, profesorul Ciprian Vrânceanu, de la Liceul Teoretic „Ion Luca”, s-a referit la „contextul intern şi internaţional favorabil înfăptuirii Marii Uniri”, a prezentat un film cu documentele ce consfinţesc acest moment glorios din istoria noastră.

„Suntem singurii care sărbătorim Unirea, acest act măreţ a fost realizat cu voinţă, determinare şi conştiinţă naţională”, a afirmat profesorul Vrânceanu şi a adresat un îndemn către tânăra generaţie de a păstra această unitate și de a nu renunţa uşor la identitatea naţională în favoarea unor interese materiale trecătoare.

Faptul că întreg cuprinsul românesc a fremătat de evenimente dedicate Bucovinei şi ţării a fost subliniat şi de colonelul în rezervă Ioan Abutnăriţei, cel care a descris Bucovina de la începutul veacului trecut şi a evidenţiat rolul Armatei Române în Unirea acestui ţinut cu Patria Mamă. Profesoara Jenica Romanică a prezentat o carte emblematică pentru iubirea de ţară: „Drumuri de dor prin ţara dragă”, semnată de Maria Toacă, cunoscută ziaristă la publicaţia „Zorile Bucovinei” din Cernăuţi.

Cartea este „o ofrandă adusă românilor în anul Centenar al Marii Uniri”, afirmă Elena Condrei, cunoscut om de cultură din judeţul Botoşani, în prefaţă. Profesoara Romanică a evidenţiat sentimentele trăite de talentata autoare într-o excursie prin locuri semnificative din ţară: Putna, Sarmisegetuza, Deva, Deva Sibiu, Făgăraş, Craiova Timişoara, Transrarău, Alba Iulia şi altele.

Reprezentanţii elevilor din cele trei şcoli gimnaziale ale oraşului au încântat audienţa cu versuri deosebite alese împreună cu profesorii lor. Am ascultat poeme de Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Grigore Vieru, George Coşbuc, George Voevidca, Lucian Blaga, Adrian Păunescu, Cătălin Dumitrean și Petru Hobincu. Au recitat Diana Negrea, Otilia Alexandru, Sara Braşcanu, Andra Boiarinof de la Şcoala Gimnazială Nr. 1, profesor îndrumător fiind Liliana Ţăran.

Au prezentat astfle de momente și Alexia Honciuc, Marius Negrea, Antonia Mezofii, Ana Maria Cozan, Mădălina Grohinschi de la Şcoala Gimnazială Nr. 2, îndrumători fiind profesorii Ioana Iuga şi Cornelia Lupaşcu, dar și Arina Pleşca, Alexandra Nichituş, Raluca Lungoci, Denisa Cârcei şi Diana Florescu de la Şcoala Gimnazială Nr. 4 (îndrumători fiind profesoara Alina Leonte Dupu şi învățătoarea Viorica Afloarei).

Profesorul Gruia Ungurian a dedicat evenimentului poemul propriu „Ţara”, iar Aldona Patraş a lecturat „mesajul poetic testamentar” al lui George Coşbuc, denumit „Scumpă ţară românească”. Violeta Codorean, directoarea Casei de Cultură, a recitat un poem al cunoscutului epigramist şi poet liric ieşean Vasile Larco, intitulat „Din Bucovina către Bucovina”, iar personal am semnalat mesajul de profund patriotism transmis de Cătălina Orşivschi, profesor la Clubul Copiilor, prin poemele „Pagina de istorie” şi „La Centenar”.

Un prim moment al manifestării s-a încheiat cu interpretarea emoţionantei „Balade” a lui Ciprian Porumbescu de către Arina Pantază, elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 1. Un alt moment aşteptat cu emoţie a fost premierea la concursul de creaţie literară dedicat Centenarului, desfăşurat sub genericul „La pas prin ţara mea”.

Au participat elevi din şcolile gimnaziale, toţi concurenţii au ales subiecte frumoase, au descris oameni şi locuri care i-au impresionat, demonstrând că ştiu să îşi manifeste sentimentele de dragoste şi preţuire pentru valorile româneşti. Câştigătorii au fost răsplătiţi cu premii acordate de primărie, ASATD şi „Arboroasa”, toţi participanţii primind diplome.

S-au remarcat Tania Dobrincu de la Şcoala Gimnazială Nr. 4 – locul I, profesor îndrumător Alina Leonte Dupu, Valentin Nimigean de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 – locul II, profesor îndrumător Ioana Iuga, Arina Pantază şi Diana Maria Negrea de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 – locul III, îndumător fiind profesoara Liliana Ţăran, Otilia Alexandru de la Şcoala Nr. 1, Teodora Negrea şi Ana Maria Cozan de la Şcoala Nr. 2, îndrumători fiind profesori Ioana Iuga şi Cornelia Lupaşcu, Darius Niculescu de la Şcoala Poiana Stampei, îndrumător profesor Dorina Paicu, au obţinut câte o menţiune.

Profesorul Vasile Panţiru, directorul Şcolii Postliceale „Ţara de Sus”, a felicitat elevii şi profesorii pentru prestaţia de la această sărbătoare şi a semnalat un proiect cultural iniţiat de la Iaşi care se doreşte a unifica activitatea culturală din această zonă.

Directorea Şcolii Gimnaziale Nr. 2, profesoara Dumitriu Claudia, a transmis un îndemn la unitate şi respect pentru valori, subliniind că a fost impresionată de modul în care românii cernăuţeni vibrează la tot se este românesc. Directoarera instituţiei gazdă i-a invitat pe cei prezenţi la sărbătorirea Zilei Naţionale a României şi la alte manifestări ce se vor desfăşura pe tot parcursul lunii decembrie 2018.

1 comentariu publicat:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *