Îmi răsună în urechi vorbele unui bețiv din capitală: „Dacă superiorul românesc ar fi la fel de bun ca ordinerul franțuzesc, n-aș mai avea crampe la stomac”. Eticheta la care se holba meditativ bețivul nu diferă de „eticheta” brandului nostru de oraș, omorât cu bună știință de unii și din neștiință de alții.
Din păcate, nimeni nu pare să înțeleagă dimensiunea erorii cu care ne confruntăm. Și nu e vorba despre majoritatea cetățenilor care realizează că direcția în care ne îndreptăm este greșită sau de cei care ne vizitează sau se reîntorc acasă și care-și arată stupefacția față de regresul pe care îl înregistrează orașul, ci despre cei care ar putea să facă totuși ceva: consilieri locali, oameni de afaceri și societatea civilă.
Stăm jalnic la partea ambientală, agrementală, la infrastructură, ca să nu mai vorbim despre curățenie sau slaba absorbție de fonduri europene. Metaforic vorbind, primarul se află în situația în care despre un bărbat află întreaga suflare că are o relație extraconjugală.
Mai e cineva care să nu știe că după câștigarea alegerilor, primarul a renunțat la putere în prima zi de mandat, de parcă ar fi ținut în mână un cartof fierbinte? Și nu numai el, ci și toți cei care au format consiliile locale, cei care au ocupat funcții în executiv, administratori publici etc. „Eu am nevoie de soldați, nu de generali”, pare să fi spus cel căruia i s-a încredințat, de bunăvoie, întreaga putere.
Oricât de bine intenționat ai putea fi sau oricâtă pricepere ai avea pe plan managerial, nu ai cum să suplinești un executiv, un consiliu, funcționari competenți, oameni din mediul de afaceri, pensionari cu experiență, tineri cu idei, intelectuali, într-un cuvânt toată suflarea competentă a unei comunități. Cu cât puterea este mai împărțită, cu atât societatea evoluează mai sănătos. Iar la Dorna acest lucru nu se întâmplă pentru că am rămas în tranșeele lui „tătuca”, „daddy” și „papa”.
Iar presa ce-ar trebui să facă? Să tacă? Adică, făceți-i felul orășelului, că aveți binecuvântarea presei, a cetățenilor etc. Dimpotrivă! Primarului care tocmai a bifat un mandat și jumătate îi spunem să plece acasă pentru că îi e „prea mare pălăria”, consilierilor locali, că sunt cei mai slabi din ultimele trei decenii, dar și că se fac vinovați de complicitate la o stare de anormalitate.
Înțelepciunea, simțul răspunderii, tactul îi pot face pe mulți să se trezească și să respingă statutul de „marionete”. Se cred cocoțați în fotoliile puterii, însă nu sunt decât niște măscărici, uitând de promisiunile din campanie, de programe și proiecte.
Cu un oraș tratat de către puterea județeană ca o „colonie”, nu e posibil ca de același tratament să beneficiem și din partea aleșilor noștri. Aflați vremelnic în fruntea orașului, să nu se mire că sunt numiți „ticăloși”, „slugi” sau „lachei” pentru că asta ajungi când îți uiți atribuțiile ce ți-au fost conferite prin lege.
Lasă un răspuns