Știrile zilei de13 septembrie 2026

Cafeneaua ASATD: lansarea volumului ilustrat „Album” la Vatra Dornei

Ziua de 30 septembrie 2017 a fost una deosebită pentru scriitorii şi artiştii dorneni. La Catedrala „Sfânta Treime” din oraş s-a desfăşurat cafeneaua trimestrială a Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor, în cadrul căreia s-a realizat o lansare de carte mai puţin obişnuită. În centrul atenţiei s-a situat volumul intitulat simplu, dar simbolic, „Album”, realizat de oamenii de cultură câmpulungeni Filon Lucău şi Elena Alina Andruhovici, membri ai ASATD.

Volumul cuprinde, în peste 200 de pagini (color, pe hârtie velină), reproduceri ale unor picturi pe sticlă şi cusături artistice, grupate pe trei teme: icoane şi imagini religioase, tradiţii şi obiceiuri, flori şi anotimpuri. Soţii Filon Lucău şi Alina Andruhovici sunt profesori de Limba şi Literatura Română, dar activitatea lor nu s-a rezumat la obligaţiile de catedră, ci au devenit, prin aportul adus la promovarea culturii bucovinene, doi oameni „îmbunătăţiţi” (cum îi numea pe cei ce lasă ceva valoros în urmă), regretatul scriitor şi fost profesor al nostru, Vasile Andru, fratele ilustru al Alinei Andruhovici.

Participanţii la întâlnire, scriitori, membri ai „Arboroasei”, turişti aflaţi în staţiune, au aflat despre preocupările celor doi autori. Filon Lucău a răscolit vatra satului natal, Fundu Moldovei, a poposit la muzee şi biblioteci, la arhive, la activităţile comunităţii, a stat de vorbă cu oamenii locului şi a consemnat tot ce a aflat mai valoros.

Informaţiile preţioase au fost înveşnicite în monografia „Fundu Moldovei, o aşezare din Câmpulungul Bucovinei”, în volumul „Păstoritul şi folclorul păstoresc în Obcinele Bucovinei”, în numeroase articole şi studii de profil. Este fondator al Societăţii pentru Cultură „Dimitrie Gusti” din Fundu Moldovei şi ca preşedinte i-a asigurat o activitate prodigioasă. Dăruit cu har în domeniul picturii, s-a exprimat în peste 200 de icoane pe sticlă, în tablouri reprezentând viaţa tradiţională a satului sau frumuseţea florilor.

A participat la numeroase expoziţii de grup sau personale în ţară şi în Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, la Parlamentul Europei. Alina Elena Andruhovici a trăit, copil fiind, drama refugiului şi a pierderii unor membri ai familiei în îngheţata Siberie, apoi a imposibilităţii de a se întoarce la baştină, satul Bahrineşti, aflat dincolo de graniţa care a rupt Bucovina în două. A învăţat, a muncit, a crezut în puterile sale şi în Dumnezeu, a ridicat o biserică din lemn, pe care a transportat-o în Belgia, a vizitat locurile sfinte.

A avut curajul să-şi dezvolte alt „talant” dăruit de Dumnezeu, acela de „povestaş” (cum a numit-o, inspirat, prof. Ion Filipciuc) şi a debutat în scris cu un volum de proză, „Zbucium”. Despre albumul, foarte reuşit şi din punct de vedere tehnic, s-a exprimat cu acribie şi pertinenţă preotul Mihai Valică, preşedintele ASATD.

„Albumul este valoros pentru că ilustreaază în primul rând icoane prin care păşim în imaginea sfântă. Faptul că sunt pictate pe sticlă este un aspect pozitiv, suntem singura ţară din lume care practicăm acest fel de pictură, apărut ca o presiune istorică a altor confesiuni asupra ortodoxiei. Impotant este şi că autorii au abordat istoricul icoanelor, care aminteşte de suferinţa unui popor, dăruit cu multă taină şi răbdare”.

Preotul Mihai Valică a apreciat prefaţa semnată de pr. prof. dr. Ilie Macar din Câmpulung, dar şi tablourile cu flori şi cusături artistice, realizând şi o necesară precizare privind diferenţa dintre icoană şi imaginea religioasă între imaginea din ortodoxie şi cea din catolicism. Scriitorul şi muzeograful Ion Grămadă din Câmpulung a apreciat că „pictorul de icoane are un altfel de talent, un har dumnezeiesc”, de asemenea, pledoaria pr. dr. Valică pentru ceea ce înseamnă icoana adevărată.

Vorbitorul s-a oprit la câteva aspecte semnificative ilustrate de tablouri, a evidenţiat cromatica, deosebit de armonioasă, folosită de autor: „Ilustrarea folclorului este de o reală bogăţie, sunt redate aspectele esenţiale din viaţa satului. Admir şi strânsa şi frumoasa colaborare dintre membrii familiei la realizarea acestui album”, a mai subliniat Ion Grămadă.

„Se cunoaşte strădania de a realiza un vis şi acest album nu ar trebui să lipsească din colecţia celor care-l iubesc pe Dumnezeu. Ne mândrim cu asemenea oameni care şi-au dăruit anii posterităţii, au lăsat ceva pentru generaţia tânără”, a spus distinsa publicistă Artemisia Ignătescu.

Din mesajul transmis de pictoriţa Rodica Buşcu s-a desprins aprecierea pentru realizarea acestui album „dovadă clară a talentului şi vieţii de rugăciune, icoanele şi izvoarele reproduse aici completând pictura românească pe sticlă de mare valoare. Strădania acestor artişti este unică”. Pictoriţa Buşcu a remarcat armonia dintre pictura religioasă şi muzică, despre acest aspect pr. Valică aducând preţioase informaţii suplimentare.

Pictorul Filon Lucău a mărturisit că a fost atras de culoare, de magia icoanei Maicii Domnului, de şcoala de pictură de la Nicula. A învăţat despre această artă şi învaţă în permanenţă pentru că pictura îi creează „o stare de bucurie, de împlinire. Culorile redau tot ce crede sufletul”.

Alina Andruhovici consideră că albumul poate fi considerat o carte de educaţie religioasă prin explicaţiile oferite la fiecare lucrare: „Cuvântul icoanei zideşte, cuvintele rostite aici au creat emoţie”, a mai subliniat vorbitoarea. Întâlnirea s-a încheiat cu un recital de poezie religioasă, din creaţia proprie lecturând Violeta Cîmpan, Jenica Romanică, Gruia Ungurian, subsemnata, la care s-a alăturat un elev talentat, Victor Chiriac, de la Şcoala Gimnazială Nr. 1, îndrumat de prof. Liliana Ţăran.

A fost o întâlnire încărcată de bucurie sufletească şi de emoţie, generată de autori care la o vârstă înţeleaptă dăruiesc semenilor din preaplinul talentului şi experienţei lor de viaţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *