Pe măsură ce ne apropiem de centenarul Unirii de anul viitor mă gândesc că ar fi mult mai bine să-l putem sări, imaginându-mi penibilul pe care ni-l pregăteşte clasa politică, dar şi disconfortul legat de situaţia în care am ajuns.
Aerul surprins al preşedintelui ţării din urmă cu câteva luni, când ne anunţa că o suprafaţă de teren agricol de mărimea Moldovei a intrat în proprietatea străinilor, prin firme sau persoane fizice, e suficient să producă nu numai jenă, ci şi îngrijorare. Ce sens are sărbătorirea cu mare pompă a marii Uniri, de vreme ce exact scopul istoric, adică pământul, nu ne mai aparţine?
Cei care au luat arma în mână în războaie au avut ca scop şi împroprietărirea, promisă şi onorată. Dacă au plecat 4-5 milioane de români din ţară, asta înseamnă că trebuie să ne vindem pământul? Unirea de la 1918 a fost o unire între români.
Aşa-zisa “unire” din care facem parte acum este cu o structură economică şi militară, U.E şi NATO, supranaţională, pornită de sus, şi nu de jos, ca în cazul nostru, structuri care la un moment dat îşi vor depăşi dimensiunile funcţionale (vezi mitul “Turnului Babel”), fiind sortite dezintegrării.
Să presupunem că un astfel de scenariu va deveni realitate, noi cu ce ne alegem? Cu perspectiva unei noi naţionalizări, realizând că ţara nu ne mai aparţine? În mentalul colectiv, în prag de centenar, românii se simt “sclavi”, nu numai peste hotare, ci şi în propria ţară. Nici nu e de mirare, că la întrebarea “Aţi mai lua arma în mână să apăraţi ţara într-un nou “Mărăşeşti?”, doar 30% au răspuns afirmativ.
Pentru cine să lupte românii? Pentru fermele companiilor internaţionale? Pentru Guvernele altor ţări care şi-au încurajat întreprinzătorii să cumpere pământ în România? Pentru bănci? Unirea nici măcar în familie nu mai funcţionează, datorită lentei dezintegrări, ca urmare a provocărilor de tot felul la care a fost supusă, în special cele legate de interese economice şi, în ultimă instanţă, de supravieţuire.
Să reconsiderăm întreaga situaţie din perspectivă mitologică. Pământul = glia, fiind asociat cu pântecul matern (fecunditate, regenare), a fost dintotdeauna asociat de poporul român cu “femeia, mama noastră care ne hrăneşte şi ne face”.
Cum transpunem această percepţie centrală a mitologiei noastre într-o realitate în care un număr impresionant de femei au luat drumul pribegiei pentru a-şi ajuta familiile şi a supravieţui în ultimă instanţă la nivel individual? E ca şi cum în subconştientul bărbatului ar apărea dilema: “Dacă nu mai am femeie, la ce bun pământul?”
Legătura cu pământul e mult mai profundă şi nu ţine de superficialitatea celor care ne adorm vigilenţa, spunând că „nu ni-l vor lua străinii cu camioanele ca să-l ducă în Occident”, pământul având şi o legătură pe verticală, cu Dumnezeu, unde “pământul-mamă” e conectat la Tatăl nostru, noi toţi fiind copiii lui.
Aşa că, dacă inconștienții care au mai rămas pe pământurile tale au dezvoltat relaţia pe verticală, dar în jos, demonică, înstrăinându-ţi propriul leagăn, dulce Românie, halal să-ţi fie! Adică să-ţi fie de bine, iertată să-mi fie alegerea unui cuvânt care dincolo de sensul apreciativ, mai are şi o uşoară conotaţie ironică.
* sursă foto: Digi24
Dincolo de legile „total antinaționale” scoase de parlamentele rușinii de după 1990, în permanență, aproape toate posturile mass-media, uneori direct, alteori mascat, duc campanii antiromânești prin tefelirea și inducerea neîncrederii în instituțiile statului român, campanii acceptate și susținute de „șatra politică română”. Nu cred că există instituție a statului care să nu fie compromisă, contaminată de mizeria politică ori politica în Romania are o singură direcție și aceea niciodată nu a fost în interesul României și românilor. Concluzia… a cui centenar? Deși trebuie totuși să fim optimiști, măcar cu aceasta să rămânem. În rest politica de pe Dâmbovița niciodată nu a avut interes pentru restul provinciilor românești, din păcate.