Pentru orice localitate care se respectă, Căminul Cultural (în mediul rural) sau Casa de Cultură (la oraş) reprezintă un reper a cărui absenţă este de neconceput, iar din acest punct de vedere, din fericire, oraşul Vatra Dornei se regăseşte în starea de normalitate prin existenţa în urbea de la poalele Dealului Negru a Casei de Cultură „Platon Pardău”, care face obiectul rândurilor care urmează.
Astfel, instituţia de cultură amintită devine periodic gazda unor evenimente culturale de diverse facturi, precum piese de teatru, concerte de muzică populară, folk sau muzică uşoară, expoziţii de pictură, lansări de carte, evenimente comemorative, acţiuni umanitare.
De fiecare dată trustul Orion Media este „pe fază”, astfel încât evenimentele care se desfăşoară aici nu rămân doar în bagajul afectiv şi emoţional al celor implicaţi, ci dimpotrivă, sunt la dispoziţia posterităţii ca dovezi concrete ale vieţii culturale la Vatra Dornei, fie prin înregistrările pentru Orion TV, fie prin articolele apărute în Monitorul de Dorna.
În ceea ce priveşte teatrul, periodic pe scena Casei de Cultură din oraşul nostru sunt puse în scenă capodopere ale dramaturgiei româneşti şi universale, în care sunt implicaţi actori mai mult sau mai puţin cunoscuţi, aceasta depinzând, evident şi de notorietatea trupei teatrale prezente în oraşul nostru, cei mai cunoscuţi actori fiind invitaţi şi în faţa microfonului orionist.
Mă voi limita acum la a menţiona numele actorilor Draga Olteanu Matei sau Marcel Iureş. Nu voi trece mai departe înainte de a preciza faptul că la Vatra Dornei, din punct de vedere al dramaturgiei, nici copiii nu sunt uitaţi, pe aceeaşi scenă fiind jucate şi piese adecvate vârstei lor. Tot instituţia de cultură la care mă refer este şi gazda diverselor concerte desfăşurate, ce-i drept, cu o frecvenţă mai redusă, dar derularea lor este de salutat.
Salonul Alb al Casei de Cultură dornene găzduieşte periodic expoziţii de pictură cu diverse tematici, la vernisajul cărora sunt invitaţi oameni de cultură care rostesc alocuţiuni şi mă limitez acum la a-i nominaliza pe artistul plastic David Croitor sau domnișoara profesoară de istorie Victoria Ostaficiuc.
În mod tradiţional, tot la Salonul Alb se desfăşoară la momentul potrivit diverse lansări de carte, indiferent dacă autorii lor sunt sau nu membri ai Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor Plastici din Ţara Dornelor, de la aceste evenimente nelipsind autorii şi alţi reprezentanţi ai vieţii culturale dornene care evocă valoarea şi importanţa operei literare în cauză.
Mă refer, în mod special, la unele persoane care au slujit catedra dorneană sau continuă să o facă şi acum cu maximă pasiune şi le am în vedere în mod deosebit pe doamna profesoară Jenica Romanică, Paraschiva Abutnăriţei, Violeta Gherman, Victoria Ostaficiuc și Tatina Vlad Guga.
Casa de Cultură „Platon Pardău” este, periodic, gazda unor acţiuni umanitare organizate de tineri entuziaşti, grupaţi în cadrul Asociaţiei Vatra Dornei Tineret. Am în vedere, în principal, concerte în cadrul cărora se strâng fonduri pentru ajutorarea copiilor aflaţi în dificultate sau a bătrânilor singuri.
În timpul anului şcolar se desfăţoară la „Platon Pardău” întruniri deosebit de interesante destinate elevilor de la Liceul Teoretic „Ion Luca”, prilej cu care, din iniţiativa domnului profesor Mihai Cioată, sunt invitaţi specialişti din diverse domenii, precum medici, economişti, jurişti, poliţişti, şi, din fericire, cei cărora le sunt destinate aceste acţiuni nu asistă la monologuri, ci sunt provocaţi să devină parteneri activi a dezbaterilor.
Pot adresa întrebări, pot propune subiecte de dezbatere pentru întâlnirile ulterioare, ceea ce este absolut firesc în condiţiile în care ei sunt la dificila vârstă a marilor căutări şi întrebări. Marile evenimente istorice ale poporului român, precum Mica Unire (24 ianuarie), Ziua Bucovinei (28 noiembrie) sau Marea Unire (1 decembrie) sunt reflectate în acţiuni omagiale desfăşurate aici.
Mă opresc aici, însă nu înainte de a remarca totala disponibilitate a Violetei Codorean, directoarea Casei de Cultură „Platon Pardău”, de a veni în sprijinul celor care vor să organizeze acţiuni culturale relevante la Vatra Dornei, motiv pentru care o felicit din toată inima, întrucât demonstrează cu vârf şi îndesat că este omul potrivit la locul potrivit, oferindu-ne tuturor, cu discreţie şi modestie, o adevărată lecţie de viaţă.
Lasă un răspuns