UPDATE pentru știrea inițială:
Petru D., bărbatul de 57 de ani, domiciliat în municipiul Vatra Dornei și dat dispărut în ziua de joi, 3 august, în jurul orelor 15:00, a fost găsit decedat pe 4 august în vecinătatea unui gater din satul Poiana Negrii, din comuna Dorna Candrenilor, conform unei informații oferite de Petru Ariciuc, director al Serviciului de Salvamont din Vatra Dornei.
Fostul director al Clubului Sportiv Școlar din Vatra Dornei, Adrian Potângă, a vorbit despre Petru D., cel care a lucrat ca îngrijitor preț de zece ani la CSȘ Vatra Dornei. Iată declarația:
„L-am cunoscut pe domnul Petru, a lucrat la Clubul Sportiv Școlar Vatra Dornei ca îngrijitor vreme de zece ani. Era un om bun la toate. Din ianuarie 2017 a intrat în șomaj. Mai mult de atât nici nu știu ce să văd spun! Îmi pare așa de rău că am auzit astfel de vești legate de dumnealui. A fost un om bun, nu poți spune un lucru negativ despre el în astfel de momente. Știu că spunea că vrea să trăiască 104 ani și uitați ce s-a întâmplat. Cred că a decedat din cauza caniculei sau poate că a băut ceva, dar nu cred că s-a petrecut niciun fel de eveniment care să ducă la deces”, au fost cuvintele fostului director CSȘ Vatra Dornei.
Știrea inițială:
În data de 3 august 2017, în jurul orelor 15:00, a fost semnalată dispariția unei persoane de sex masculin, în vârstă de 57 de ani, cu domiciliul în municipiul Vatra Dornei prin intermediul numărului unic de urgență 112, dar și direct la Serviciul de Salvamont din Vatra Dornei. Bărbatul a fost văzut ultima dată pe 2 august în satul Poiana Negrii din comuna Dorna Candrenilor.
Organele abilitate, în speță Jandarmeria, Poliția Română și Serviciul de Pompieri, au desfășurat o acțiune comună de căutare pe o rază de câțiva kilometri în jurul cele mai recente locații în care bărbatul de 57 de ani a fost văzut. Serviciul de Salvamont din Vatra Dornei, alături de celelalte două organe, au desfășurat căutări pe drumurile forestiere principale, cât și în apropierea stânile din zonă.
Conform celor mai recente informații ajunge pe adresa redacției, până la ora actuală nu au fost descoperite niciun fel de indicii utile și care să ducă la găsirea în viață a bărbatului de 57 de ani din municipiul Vatra Dornei. Organele abilitate au declarat că vor continua căutările în cursul zilei de 4 august, însă de această dată cu efective sporite.
Lasă un răspuns