Deşi domnul Elisei Todaşcă a trecut la cele veşnice de aproape jumătate de an, amintirea acestui mare om a rămas vie în memoria celor care l-au cunoscut. Orice aş scrie despre domnul Elisei ar fi doar o palidă încercare faţă de ceea ce a reprezentat cu adevărat: un om luminos, inspiraţional şi de nădejde. Se simţea adesea stânjenit de aprecierea şi afecţiunea oamenilor, iar acest lucru se datora modestiei şi discreţiei cu care şi-a trăit viaţa.
Nu mi l-am putut imagina niciodată trufaş, invidios, răutăcios, calomniind sau judecând pe cineva, minţind sau fiindu-i frică. N-am auzit pe nimeni să-l vorbească de rău. N-am auzit pe nimeni să fi plecat din biroul dumnealui fără să aibă certitudinea că problema îi va fi rezolvată sau măcar să aibă convingerea că primarul măcar l-a ascultat.
Despre aceste lucruri sunt îndreptăţiţi să vorbească cetăţenii comunei, aceia care l-au pus în fruntea lor şi pe care i-a slujit până când Dumnezeu a decis că misiunea lui pe pământ s-a încheiat. Îndrăznesc să spun că dacă domnul Elisei ar fi ales calea monahală, ar fi avut toate şansele să ajungă un mare duhovnic ortodox. Curăţenia sufletească, iubirea de oameni şi de neam, credinţa profundă că şi noi, românii, ne putem desăvârşi destinul, l-ar fi transformat într-un om cu o mare misiune spirituală.
Mare misiune a avut şi în fruntea comunităţii pe care a condus-o, cu nimic mai puţin importantă faţă de cealaltă în care l-am distribuit imaginar. Elisei Todaşcă a transformat comuna Poiana Stampei în “bijuteria” Țării Dornelor. Dacă atâţia preoţi au fost martiri ai închisorilor comuniste, Elisei Todaşcă ar fi putut ajunge şi el după gratii, tot ca victimă a politrucilor, al acelora care au încercat să-l intimideze, să-l facă să renunţe la lupta pe care o ducea pentru o parte din averea comunei.
Procese, nopţi nedormite, kilometri parcurşi prin casă, frământat de alternativa de a-şi risca libertatea pentru dreptate. Susţinut însă de soţia dumnealui, de familie, n-a cedat, iar cu ajutorul lui Dumnezeu, care l-a întărit, a mers până la capăt, câştigând procesul, pădurile revenind într-un final comunei. Iar de aici, administrându-le corect şi cinstit, împreună cu Viluţ Mezdrea, cel care ulterior i-a devenit aproape ca un fiu, au transformat comuna în ceea ce este astăzi.
Și dacă tot l-am pomenit pe Viluţ, actualul primar, viceprimar în mandatele domnului Elisei, nu trebuie uitat faptul că este singurul caz din Țara Dornelor în care un primar îşi creşte un urmaş în administraţie, dintr-o altă generaţie. Nu doar acest exemplu e de urmat, ci şi modul în care aceştia au lucrat pentru binele comunei. Chiar dacă rolurile s-au inversat, domnului Elisei revenindu-i în ultimii ani rolul de viceprimar, acesta s-a achitat de minune, având sarcina de a asculta problemele oamenilor şi de a găsi soluţii împreună cu primarul.
Viluţ Mezdrea a avut astfel mai mult timp pentru proiectele comunei, proiecte care necesită imens de mult timp, zbatere şi alergătură. Să-i fi fost asta cea mai mare calitate? Aceea de a-i fi păsat de nevoile oamenilor? Atunci ce să mai spunem de extrema sensibilitate pe care a avut-o? Cât de mic m-am putut simţi când i-am văzut lacrimile şiroindu-i pe faţă la auzul unei poezii de Eminescu sau când participa la comemorarea eroilor neamului.
Această intensitate a trăirii nu am mai întâlnit-o până acum la nimeni, iar ea spune multe despre acest om şi despre modul în care simţea şi percepea fibra acestei naţiuni, pe care n-a hulit-o niciodată. Dimpotrivă, în puţinele cuvinte pe care le rostea, ca un mistic cumpătat, domnul Elisei Todaşcă vorbea despre preţiozitatea ortodoxiei noastre, despre România şi despre destinul ei, despre toleranţă, ca unic instrument de a accepta imperfecţiunile oamenilor, dar la fel de optimist, că ne putem ridica la înălţimea darului primit de la Dumnezeu.
Se spune că reuşim să trecem prin viaţă pentru că ne înconjurăm cu zidul întâlnirilor noastre reuşite, acele întâlniri cu persoane pe care le iubim, care ne inspiră, ne dau curaj, făcându-ne astfel viaţa suportabilă. Pentru mine, dar şi pentru mulţi alţii, domnul Elisei Todaşcă a reprezentat o astfel de persoană, iar pentru asta îi mulţumesc.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească şi fie ca noi toţi să-i păstrăm memoria vie!
Cu adevărat un om deosebit! Nu pot să uit o remarcă a unui politician sucevean: „aș dori să fiu ca Elisei Todașcă, un model de urmat”. Nu mai trebuie nimic de adăugat.