De când se ştie, omul a dorit să fie liber. Libertatea a fost echivalentul de a circula acolo unde a dorit la un moment dat. Numai că de-a lungul istoriei civilizaţiei umane acest deziderat primordial a fost limitat sau interzis de factorul politic, religie sau cultură.
Regimurile totalitare au fost însă cele mai dure în a permite omului să se mişte „necontrolat”. În ultimele două decenii, plecând de la acest principiu al liberei circulaţii, ca un drept fundamental al omului, a apărut şi s-a dezvoltat, apoi s-a implementat sistemul economico-social numit generic globalizare.
Libera circulaţie a persoanelor în acest sistem este însoţită şi de libera circulaţie a capitalului financiar, a forţei de muncă, a inteligenţelor, a tehnologiilor, multiculturalismul considerându-se a fi un factor stimulator pe termen lung. O dată graniţele deschise, entuziasmul de moment, dar mai ales o euforie deşănţată, a dus, în ultimii zece sau 15 ani, la un exod nemaiîntâlnit în istoria umanităţii. Milioane de oameni au început, de la est la vest şi de la nord la sud, să cutreiere planeta în căutarea unui „Eldorado”.
Totul părea posibil prin simpla mişcare dintr-un loc în altul. Nu a contat necunoaşterea limbii, a fost învăţată; nu au contat diferenţele de cultură, grupuri de culturi diferite au creat adevărate enclave în culturile occidentale. Și-au vândut forţa de muncă pe nimic (oricum era mult mai mult decât în ţara de baştină) şi permanenta comparaţie cu ce lăsaseră acasă îi motiva să dorească tot mai mult.
Dacă economic vorbind, modelul de sistem a părut să fie un succes, şi este, dar numai pentru cei care sunt cu adevărat la butoanele finanţelor mondiale, la nivel social şi mai ales individual lucrurile, după foarte scurt timp, au început să pună din ce în ce mai pregnant în evidenţă adevăratele capcane întinse, cu bună ştiinţă, de cei care au gândit sistemul. Pe termen lung însă multe, foarte multe capcane vor apărea la fel de „frumos” ambalate, încât nevinovaţi şi, mai ales neinformaţi, să le cădem în plasă.
De-a lungul istoriei s-a văzut că la contactul şi încercările forţate de întrepătrundere a două culturi diferite, formate în jurul a două religii diferite, au dus întotdeauna la conflicte dure, pe termen lung, cu războaie sângeroase şi victime colaterale. Despre aceste aspecte nu ne-a vorbit nimeni şi nu au fost prezentate decât aspectele idilice din interacţiunea multiculturalismului. Dar, oricât am vrea, nu este din păcate un festival folcloric internaţional, după modelul ştiut.
La nivel individual însă, dramele au început încet, încet să se contureze şi să afecteze totul. Copiii, a căror primă linie a orizontului sunt părinţii, nu îi mai văd; deruta în primii ani fiind devastatoare, cu consecinţe în dezvoltarea lor ulterioară, în primul rând psihică. Nu mai stau în braţele mamelor, nu mai simt căldura lor şi nu se mai încarcă cu liniştea sufletească atât de necesară formării lor ca oameni. Sunt goi de sentimente şi ura şi invidia sunt singurele sentimente care le umple golul format de lipsa părinţilor.
Merg la şcoală, unde imaginaţia debordantă, specifică vârstei, iniţiativa şi spiritul creator le este strivit şi oprimat de un sistem anacronic de învăţământ, care nu are nici un interes să le promoveze. Nici nu termină studiile, că au deja o opţiune: să plece. Unde? Nu ştiu bine, dar nu are nicio importanţă. Nu contează că mulţi nu au nicio calificare, iar acei care o au, se vând pe nimic. Tiparul este invariabil acelaşi: să aibă cât mai mulţi bani, casă, şi maşini cât mai scumpe dacă se poate!
„Idealuri” măreţe pentru o viaţă de om! Averea acumulată este singurul reper notabil din „orizontul” acestor copii tineri. Nu ştiu niciodată reperele majore ale istoriei locului sau ţării de unde vin, nu îşi cunosc ţara şi nici măcar vecinii. Despre reperele culturale, care ar fi trebuit să le parcurgă şi să le cunoască din şcoală, este inutil să-l mai întrebi. Într-o eră digitalizată e pierdere de vreme să stai şi să înveţi. Dai click şi afli tot! De ce să te extenuezi învăţând? Banul este totul! Dacă ai bani, ai totul.
Copiii care mai au totuşi şansa unei familii complete vor însă altceva: vor să înveţe şi, mai ales, vor să fie oameni adevăraţi. Cu sentimente, cu imaginaţie, cu iniţiativă şi proiecte adevărate pentru viitor. Ei vor ca în urma lor să rămână mai mult decât partea materială, perisabilă în timp. Ei nu mai vor ca în Parlamentul României o Comisie de Cultură să afirme că Oltenia este o regiune din nord-vestul României. Ei vor să înveţe istoria adevărată a ţării lor, nu mituri inventate şi fabricate care nu au nicio legătură cu evenimentul istoric sau personalitatea istorică. Aceşti copii vor fi cei care vor rămâne acasă şi vor încerca să mai aibă o linie a orizontului.
Pentru cei aspiraţi de societatea de consum şi porniţi ireversibil pe o „autostradă” a globalizării, indiferent de vârstă, etapele transformării în marfă de consum dau deja rezultatele scontate de cei care au gândit sistemul: totul este de vânzare, totul este consumabil şi totul se poate înlocui! Cel mai la îndemână exemplu sunt firmele transnaţionale. La început, apariţia lor a părut benefică. Dădeau de lucru, acolo unde statul nu fusese în stare să facă ceva pentru locuitorii lui.
Apoi, când oamenii şi-au dat seama că muncesc pe nimic, că piaţa internă este sufocată de produsele lor şi au cerut salarii mai mari şi reglementări ale pieţei, ce au făcut? Când au văzut că forţa de muncă nu mai este atât de ieftină şi le sunt afectate profiturile uriaşe pe care le făceau, au plecat pe alte pieţe, mai ieftine şi care le asigurau în continuare profiturile planificate. Libera circulaţie, de fapt, pentru asta a fost clamată.
Nu vom avea decât acea libertate de mişcare de care au ei nevoie. Nu noi. Restul nu sunt decât iluzii, pe care gradual tot ei ni le vor alimenta, în funcţie de marile interese financiare la nivel mondial şi geostrategic.
Pornind de la „marele” proiect al Uniunii Europene, Banca Mondială, Fondul Monetar sau alt organism financiar, sunt toate dirijate să aibă un scop clar al celor care, din umbră, dirijează financiar totul. Istoric nu s-a schimbat nimic, totul e ciclic. Ce a dus la invazia succesivă a popoarelor migratoare? Hrană şi resurse. Ce se caută azi? Mâna de lucru ieftină care asigură profituri uriaşe; piaţă de desfacere şi resurse. Care este diferenţa? Nici una. Sclavagismul modern a îmbrăcat forme nebănuite!
Pe fondul unor aşa-zise facilităţi şi contracte avantajoase, ne vindem inteligenţa şi competenţele, de multe ori de înalt nivel, pe sume aparent avantajoase, dar care niciodată nu sunt cele meritate cu adevărat. Condiţiile din contracte sunt însă extrem de restrictive pentru cei care le semnează, mergând până la pierderea dreptului de a profesa dacă părăseşti firma din proprie iniţiativă.
Deocamdată, marele câştigător este occidentul, SUA şi Canada, care au scăpat de grija formării specialiştilor de care au nevoie, bineînţeles şi de cheltuirea unor importante resurse financiare pentru formarea lor, pentru că îi achiziţionează pe mai nimic, gata formaţi din ţările în care Statul nu face nimic pentru ei, dar cheltuieşte sume importante pentru formarea lor.
România este unul din cele mai elocvente exemple: nu mai avem în ţară meseriaşi; specialişti de orice (de la medici la ingineri) sunt în marile centre financiare ale mapamondului, acasă rămânând o masă de necalificaţi, semi-analfabeţi sau specialiştii în prag de pensionare, mulţi ieşiţi la pensie, lucrând la cerere, peste vârsta de pensionare. Unde e linia orizontului? Spre ce ne îndreptăm? Dar întrebarea cea mai incomodă este: ce ne-am propus ca să ştim încotro ne îndreptăm? Din păcate, după 28 de ani un lucru este foarte clar: nu am avut, ca ţară, absolut nici un orizont!
Este foarte greu de înţeles, mai ales din afară, cum o ţară cu atâtea resurse, fără povara unor datorii externe, cu specialişti de primă clasă internaţională are atât de puţine realizări. Este mare ruşine să faci parte dintr-o generaţie care, deşi a muncit, şi-a pierdut linia orizontului! Și din păcate facem parte din ea. Pierdut linia orizontului. O declarăm nulă!
Păi… cea mai mare migrație din istoria României, populația Dornei nu face excepție, dar ascultând ORION FM, nu am auzit nici un interviu adresat politicienilor dorneni despre migrația dornenilor în țările calde, cum există patroni dorneni care refuză achitarea drepturilor salariale pentru concedii medicale, declarându-le franc în fața angajartilor că dacă nu le convine, să plece că aduc zece în locul lor. Domnilor de la Monitorul de Dorna, când aduceți în fața dornenilor prin ziarul vostru și aceste probleme? În timp ce dornenii au salarii de mizerie, de criză economică continuă, patronii dorneni plesnesc de profituri grase și averi. Ce naiba, îți fi voi deștepții Dornei, iar dornenii proștii lumii și nu știu adevărul sau voi plătiți de șmecheri nu vreți să-i dați de gol. Dacă e așa, halal presa dorneană!