Știrile zilei de2 noiembrie 2024

In Memoriam: Gabriela Danci. Un suflet curat a plecat dintre noi

Impresionată fiind de articolul profesorului Mihai Cioată despre Gabriela Danci, mi-am propus să scriu și eu câteva gânduri legate de ea. Gabi a avut o viață foarte complicată, dar nu voi scrie despre acest lucru. Aș vrea să povestesc ce a însemnat ea în raport cu mine.

Nu știu care este mecanismul natural care aproprie oamenii unii de alții, dar a fost o vreme când Găbița, fiind deja adultă, s-a apropiat de sufletul meu. Ne-au apropiat întâi cărțile și lectura, discuțiile îndelungi despre citit și scris. Încetul cu încetul, subiectele convorbirilor noastre s-au extins, descoperind că aveam păreri și opțiuni comune.

Au venit apoi întâlnirile „Femina”, acolo unde un grup de doamne din orașul nostru, de vârste diferite, de profesii diferite, cu studii diferite, au găsit cu cale să se întâlnească din când în când pentru a socializa, pentru a vorbi despre toate, pentru a-și spune păsurile și părerile, pentru a-și împărtăși sfaturi de viață, medicale sau gastronomice, pentru a citi, a glumi, a cânta sau a asculta muzică.

Găbița venea întotdeauna bucuroasă. Era sfioasă și rezervată, vorbea rareori, dar venea cu niște idei deosebit de ingenioase și surprinzătoare, pregătind și dăruind celorlalte doamne mici creații ale sale care se dovedeau de o sensibilitate și gingășie aparte. Dar cea mai veritabilă și importantă apropiere între noi două a venit din dragostea noastră pentru animăluțe.

Ea avusese cândva o cățelușă de rasă pe care o pierduse, iar eu la doar trei case distanță aveam o micuță comoară, o cățelușă pechinez deosebit de frumoasă, cuminte și instruită. Când plecam din localitate, Gabi era bucuroasă să-mi găzduiască la ea cățelușa, se înțelegeau de minune. Ori de câte ori vorbeam la telefon sau ne întâlneam pe stradă, prima întrebare pe care Gabi mi-o punea era „Ce face Ciufi?”. Venea uneori la mine să se joace cu Ciufica, prietena ei. Se bucurau una de prezența celeilalte. Era nemaipomenit să le văd pe amândouă fericite.

Soarta a vrut ca Găbița să aibă probleme de sănătate și să plece prin spitale. Mă suna uneori de acolo și începea convorbirea cu aceeași întrebare: „Ce face Ciufica?”. Numai că și mica, dar bătrâna mea cățelușă (15 ani) avea grave probleme de sănătate. Și a fost apoi o zi când la întrebarea pusă de Gabi am tăcut. A insistat, a trebuit să-i spun că Ciufica nu mai este.

Și iată că după vreo lună nu mai era nici Găbița. De curând am citit volumul lui Dan Puric intitulat „Dulci”. Spunea autorul acolo că „viața ar trebui să dureze cât dragostea”. Îmi va fi dor întotdeauna de sufletul curat, sfios și gingaș al Gabrielei Danci și de prietenia ei.

Un articol scris de Rodica ULEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *