În anul 2016, în România au fost demiși mai puțini antrenori de fotbal decât în Germania

Fotbalul românesc cel blamat zilnic se poate lăuda că are mai multă răbdare cu antrenorii decât ruda sa mult mai înstărită din Bundesliga. Conform unei analize făcute de Dolce Sport, nu mai puțin de șapte antrenori au fost demiși după primele 16 etape scurse din Bundesliga în acest sezon, în vreme ce în Liga 1 doar trei antrenori au fost dați afară după 21 de etape.

Între timp, a apărut și cazul lui Dan Alexa, care s-a despărțit joi, 22 decembrie, de ASA Târgu Mureș din motive personale, potrivit bet365.com, un site frecventat de amatorii de pariuri sportive. În precedentele sezoane, Liga 1 era o adevărată devoratoare de antrenori, fiind stagiuni în care tehnicienii s-au succedat la conducerea echipelor într-un ritm incredibil.

Spre exemplu, în sezonul 2014-2015, nu mai puțin de 48 de antrenori au condus cele 18 grupări din Liga 1, fiind consemnate 38 de înlocuiri. Cele patru schimbări care s-au petrecut în prima parte a acestui sezon fac parte dintr-un tablou ireal, însă există și explicații în acest sens.

Problemele financiare tot mai mari pe care le au multe cluburi au făcut ca acestea să-și concentreze atenția pe supraviețuire cu mijloacele pe care le au deja la dispoziție. Există un instinct de conservare firesc în aceste circumstanțe dificile, astfel că migrările de antrenori nu au mai fost posiblile ca în anii precedenți, când pe conducători nu-i interesa cât cheltuiesc sau dacă bulversează echpele prin desele schimbări pe băncile tehnice.

foto: Nicolo Napoli, fost antrenor al CSMS Iași

În schimb, Bundesliga a început să fie mai nerăbdătoare cu antrenorii, întrucât există o miză uriașă de a rămâne pe prima scenă, acolo unde vin bani tot mai mulți în special din drepturile de televizare. Interesant este că antrenorii schimbați sunt de la ultimele șapte clasate în Bundesliga, adică de la echipele care resimt cel mai mult presiunea retrogradării. Perspectiva de a ajunge în 2.Bundesliga nu este deloc pe placul conducătorilor de cluburi, care își iau măsuri din timp, iar cea mai la îndemână este schimbarea antrenorilor.

Spre deosebire de cluburile din Liga 1, care nu pot achita la timp nici măcar salariile jucătorilor și antrenorilor, grupările din Bundesliga nu au probleme în a plăti compensații tehnicienilor de care se despart. Dacă ar mai fi rămas în fruntea Ligii Profesioniste de Fotbal, probabil că Dumitru Dragomir s-ar fi bătut cu pumnul în piept că Liga 1 are un atu în fața Bundesligii la capitolul schimbări de antrenori.

Privită dintr-un unghi îngust, situația pare roză pentru tehnicienii din campionatul nostru și destul de închisă la culoare pentru antrenorii din Germania. Dacă deschidem mai mult unghiul și mărim perspectiva, observăm însă că Bundesliga este o ligă care se ghidează în continuare după principiile concurenței adevărate.

Într-o piață concurențială, jucătorii fac toate mișcările posibile pentru a ieși în avantaj, iar în fotbalul profesionist înlocuirea antrenorilor este una dintre ele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.