Vatra Dornei: cronica unei veri fierbinţi

Apel către dorneni

Surpriza plăcută a verii a fost reprezentată de iniţiativa unor importanți oameni de afaceri dorneni, domnii Stelian Chiforescu, Mihai Voloseniuc și Dnistran Stelian, aceea de a demara o acţiune de igienizare a parcului municipal. Care dornean nu e întrebat de parc şi de veveriţe? Sau cine nu a fost apostrofat că a fost lăsat în paragină după revoluţie? Parcul a fost şi trebuie să rămână o emblemă pentru Dorna. O staţiune balneoclimaterică nu-şi poate permite să nu aibă un parc bine pus la punct.

Ce le este cel mai la îndemână oamenilor în vârstă care vin la tratament sau chiar dornenilor dornici de mişcare şi relaxare, dacă nu parcul? Depresia oraşelor mici poate fi vindecată printr-un urbanism peisajer adecvat, iar asta s-a întâmplat prin acest voluntariat. Revenind la iniţiativă, nu cred că există cineva care să n-o salute, însă „SC Ecologica” se vede pusă în situaţia de a-şi realiza ineficienţa, din moment ce au fost aduşi oameni din alte părţi ca să se cosească sau să facă lucrările de igienizare.

Un fost primar se lăuda că a lăsat la primărie maşini de serviciu pentru primar, viceprimar, city manager (maşini care sunt folosite mult prea des în scop personal), însă societatea la care facem referire nu dispune de o drujbă, o motocositoare, adică exact de ce este nevoie pentru a se face lucrările până la capăt. Nu este normal ca având deja un serviciu al primăriei, să se intervină de către o firmă privată, pentru a face treaba pe care în mod normal aceştia ar trebui s-o facă permanent.

fotografie de Adrian Olaru / sursă: Facebook

Gestul e minunat, însă nu trebuie să luăm ca normal anormalul. De la cosit şi până la igienizarea spaţiilor verzi, de la decolmatarea şi repunerea în funcţiune a izvorului „Sentinela”, sau de la toaletarea copacilor şi până la montarea a 100 de coşuri de gunoi, dar mai ales a celor 100 de bănci noi (mult mai comode decât precedentele), efortul a fost unul considerabil. Pentru cei implicaţi, satisfacţia e pe măsură efortului, şi asta deoarece e mare lucru să vezi oameni care stau la coadă la izvor sau că le vezi feţele satisfăcute ale celor care se plimbă printr-un parc îngrijit.

În urmă cu 15 ani, la iniţiativa unui fost primar, câţiva oameni de afaceri dorneni au reabilitat secţia de pediatrie a spitalului. Vicepreşedintele Aqua Carpatica, cel care a igienizat acum parcul, nu se află în postura de a-i invita pe reprezentanţii altor firme să facă lucrări de igienizare, de reabilitare sau chiar de construcţie, însă se află în situaţia în care-i poate sugera primarului să facă acest lucru, de vreme ce l-a susţinut pentru un nou mandat.

Din păcate bucuria a fost de scurtă durată, şi asta deoarece coşurile de gunoi au început să fie sparte la scurt timp după ce au fost montate, iar aleile principale ale parcului au început să fie pline de balegă, după ce vacile unei anumite familii au invadat din nou parcul, după ce au fost „vărate” la munte tot de către nişte voluntari. Vor fi montate camere de luat vederi, însă cetăţenii pot face şi ei destul de mult pentru protejarea şi menţinerea curăţeniei parcului, sunând la 112 pentru denunţarea acestor vandali.

E momentul dezmorţirii spiritului civic, pentru că până şi cei mai patrioţi sau generoşi dintre voluntarii clasici ai oraşului se vor sătura la un moment dat, lăsându-i pe dorneni, şi chiar şi administraţia, să trăiască în propriul gunoi.

Scrâşnit din dinţi la vizita ambasadorului Austriei

Am primit câteva mesaje de indignare venite din partea unor concetăţeni în legătură cu atitudinea mult prea servilă a unor reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene vizavi de prezenţa la Vatra Dornei a ambasadorului Austriei. Personajul cu pricina a dominat şi prin statură, ales parcă special pentru a se uita la români de sus, însă şi guduroşenia reprezentanţilor noştri i-a făcut mai scunzi decât sunt în realitate.

În lipsa unui protest pe care lemnarii l-ar fi putut organiza faţă de atacul fără precedent al firmelor austriece împotriva industriei autohtone a lemnului, sau chiar o întrevedere a acestora cu acest înalt oficial, pentru a-l informa asupra demersurilor pe care le fac unii industriaşi austrieci, de a scădea vârsta de tăiere de la 120 la 80 de ani (pentru a-şi asigura materia primă pentru încă 20 de ani), domnul ambasador şi primarul municipiului au urmărit împreună un film german, subtitrat în engleză.

Cu oameni care se entuziasmează că e mai bine că am fost colonizaţi de austrieci decât de ruşi şi care nu par a fi înţeles mare lucru din istorie, de parcă ar fi fost vorbită într-o altă limbă, ca şi filmul la care facem referire, nici nu e de mirare că pe un ambasador îl percepem ca pe un guvernator, iar noi, ca întotdeauna, nu ne depăşim condiţia de umili supuşi, arătându-ne copleşiţi că ne bagă cineva în seamă.

Cel mai bun sezon de vară

Lunile iulie şi august 2016 sunt considerate cele mai bune luni de vară pentru turismul dornean din ’89 încoace. De 15 ani, de când fac presă, nu am auzit atâţia patroni de restaurante care să se plângă că nu mai fac faţă. A fost valabil şi în privinţa disperării cu care au căutat personal suplimentar (chelneri, bucătari), dar şi a frustrării de a-şi trimite clienţii în altă parte, în special pentru locurile de cazare.

Necazul altora, bucuria noastră. Se pare că românii au început să-şi mai viziteze şi ţara, preferând să nu fie la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit, fie aeroport, avion sau vreun punct turistic marcant al Europei, care să le pună viaţa în pericol. Un alt motiv ar putea fi reprezentat de căldura mare de peste vară (cele mai călduroase luni de vară din ultimii 135 de ani).

fotografie de Adrian Olaru / sursă: Facebook

Managerul unei pensiuni ne-a declarat: „Decât aşa un sezon, mai bine la jumătate, dar în fiecare lună”. Nu e cazul să ne umflăm în pene prea tare, deoarece situaţia a fost aceeaşi în toată ţara. Într-un sezon turistic atât de aglomerat ca anul acesta, totuşi, curăţenia a lăsat de dorit. E mult de învăţat din acest sezon de vară. Ne-au fost testate limitele şi lipsurile.

Cine crede că vom face faţă celorlalte municipii din judeţ care au început să bage în infrastructura de agrement milioane bune de euro, se înşeală. Dacă nu ne mişcăm şi noi, sau dacă, ca şi până acum, ne mulţumim cu puţin, acest sezon de vară ar putea rămâne doar o amintire frumoasă.

Febra „butonului”

Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, referitor la amendamentul prin care PSD doreşte să stopeze organizarea concursului pentru directorii de şcoli, a declarat următoarele: „Nu vor (politicienii) să piardă controlul politic asupra şcolilor”. Referitor la modul în care un director de şcoală poate fi considerat „agent electoral”, ministrul a explicat că, „prin influenţa pe care o are asupra colegilor din şcoală, părinţilor, elevilor, el poate promova acţiunile unui partid sau ale altuia”.

De ani de zile ne uităm la dezastrul din învăţământ ca la un spectacol. Ca şi ţara, nici şcoala nu mai e a „noastră”. Mercenarii politici, piloşii, prietenii, toţi aceia care au intrat în politică pentru a obţine o catedră sau o funcţie de director au creat adevărate caste, făcând ca şcoala să devină, în multe cazuri, a „lor”. Criteriile ţin de slugoism, nu de competenţă. Sunt pe bază de interese, nu pe onestitate şi bună-credinţă.

Cunoaştem şi situaţii fericite în care cei numiţi politic au fost şi gospodăroşi, transformând în bine şcolile în fruntea cărora au fost puşi. Alţii, deşi ar fi putut să facă mai mult, nu au fost lăsaţi, fiind hărţuiţi ba de adversarii politici ai celor care i-au pus în funcţie, ba de propriii colegi.

Cei cu adevărat toxici pentru colectivele de profesori sunt cei care se ataşează de funcţie, devenind capabili de orice ca să şi-o păstreze, cei care dau dovadă de patimă (plătind poliţe unor colegi), cei care devin mai loiali partidului decât colectivului de oameni din care fac parte, cei care acordă catedre şi ore la cererea partidului, cei care, din nesiguranţă sau interese, îşi creează un centru de putere prin racolarea unor profesori, cei care nu sunt capabili să atragă fonduri şi să modernizeze şcolile, cei lipsiţi total de experienţă managerială, de tact, de viziune, îndrăzneală, cei care excelează doar în frustrări, conştientizându-şi (dacă sunt capabili) mediocritatea, de la cea profesională până la cea managerială.

Ăştia sunt cei cu adevărat periculoşi pentru învăţământ, nu cei care au făcut compromisuri, chiar numiţi politic, dar care au lăsat ceva în urma lor atunci când au fost schimbaţi. Nu numai turismul a avut o vară fierbinte, ci şi unii PSD-işti şi PNL-işti, care, prin jocuri de subterană, şi-au făcut un adevărat „fetiş” din a-şi pune directori la şcoli. Aşa cum era de aşteptat, scandalul a izbucnit după ce s-au făcut numirile în fruntea şcolilor. Revolta s-a produs atât împotriva celor numiţi politic în luna august, cât şi împotriva celor care se agaţă cu disperare de încă un an de directorat, în ciuda faptului că nu au dat niciodată examen, ocupând postul ani de-a rândul doar cu numire politică.

PSD-ul a dat startul schimbării directorilor în Vatra Dornei prin 2001, apoi au continuat PNL şi PDL, apoi a revenit PSD-ul, partid care deţine şi controlul în momentul de faţă, prin inspectorii înregimentaţi politic. Când vezi declaraţiile personajelor implicate, pretinsa corectitudine de la nivel înalt, sau pe împătimiţii de funcţii, care, însoţiţi de preşedinţii de partid, se duc pe la primari, parlamentari, consilieri judeţeni ca să se milogească pentru a rămâne în funcţie, pe motiv că ei „nu fac politică”, sau când îi vezi cum se alintă: „Să vină examenul”, ştiind foarte bine că a da concurs cu cei din gaşca ta de partid e doar o formalitate, nu poţi să nu te întrebi dacă învăţământul mai are vreo salvare.

Numirile politice ale directorilor au făcut un rău imens învăţământului, tensiunea din şcoli ajungând la cote inimaginabile. Cu colective de profesori scindate, cu oameni care şi-au ales meseria de profesor din lipsă de ceva mai bun, dar mai ales cu acest politic care a impus oameni slabi, învăţământul românesc pare pierdut. Febra „butonului” este o boală reală, cu dependenţi reali, şi cu manifestări cumplite. Când politrucii nu au acces la anumite instituţii, se mulţumesc şi cu controlul şcolilor, mai ales că acestea devin adevărate pepiniere pentru partid. Momentul „însănătoşirii” este încă departe.

Generaţiile de politruci se schimbă, însă cei tineri au învăţat „meserie” de la predecesorii lor. Doar pentru satisfacerea propriului ego, un tânăr preşedinte de partid a tras toate sforile pentru ca protejaţii lui să rămână în funcţie în noul an şcolar. Realitatea e că dacă n-am avea oportunişti printre profesori, n-ar mai candida nimeni pentru funcţia de director. Sau naivi. Iar când spun asta, mă gândesc la toţi profesorii care au fost păcăliţi că vor fi ajutaţi să facă lucruri spectaculoase pentru şcolile lor dacă vor accepta funcţia de director. Au acceptat, dar n-au reuşit să facă mare lucru deoarece politrucii sunt nişte mari mincinoşi.

În legătură cu situaţia care s-a creat în această toamnă, prin demararea procedurilor privind ocuparea funcţiilor de director prin concurs, PSD-ul s-a demascat, încercând printr-un amendament să amâne încă un an desfăşurarea concursului. Și asta, în ciuda faptului că majoritatea inspectoratelor sunt în mâna lor. Practic, chiar dacă s-ar ţine concursul, prima şansă ar avea-o directorii numiţi politic de PSD, pentru că cel puţin în privinţa examenului oral, aceştia ar putea fi favorizaţi.

Pesediştii sunt îngroziţi de faptul că oamenii lor nu vor face faţă probei scrise, iar astfel, chiar dacă proba orală ar mai putea fi aranjată, aceştia n-o vor mai putea susţine. Nu degeaba se teme Ecaterina Andronescu, șefa comisiei de învățământ din Senat, că 90% dintre actualii directori nu vor lua examenul. Am deplina convingere că PNL ar fi făcut la fel. De ce-am crede că pedeliștii care le-au tăiat salariile profesorilor în urmă cu câțiva ani, refugiați acum în PNL, ar fi altfel?

E momentul ca politrucii să-și ia labele de pe școli și inspectorate. Profesorii care vor ajunge directori trebuie să-și regăsească demnitatea de a nu mai fi reduși la statutul de „buton”. E nevoie de multă muncă, profesionalism, suflet și multă dăruire. Pentru că fără un învățământ de calitate, societatea românească nu are nicio perspectivă.