După ce Cuvioşenia a învins din nou în alegerile locale, şi după ce primarul şi consilierii locali au fost “unşi” cu Magiunul Bunului-Simţ, al Realităţii, Corectitudii şi Profesionalismului, audienţa, formată din oameni care înghit orice de trei decenii, a fost supusă unei agresiuni auditive, venită din partea unui personaj, care, în discursul lui, încercând să-l “binecuvânteze” în noul mandat obţinut pe dl primar, a reuşit să facă un istoric comic, în care, de fapt, scotea la lumină traseismul politic al învingătorului.
Nerealizând comicul situaţiei, musiul a continuat argumentând “fidelitatea” la filonul liberal al câştigătorului. Din meniul servit mesenilor, am recunoscut: “Lipitoriada politică!”. Reţeta asta, inventată în cei 50 de ani de regim dejist-ceauşist, în care mâncatul de rahat a fost inclus în meniul zilei, i-a făcut pe cei prezenţi să li se taie pofta şi de cele câteva pişcoturi de pe mese, însă le-a împrospătat memoria în legătură cu trecutul politic al celui lăudat: PSD la prima candidatură (2008), PDL la a doua (2012), apoi o perioadă de aşa-zisă “independenţă”, iar de câteva luni, se înfruptă cu bucatele grase ale PNL.
Deci despre ce “trădări” sau “verticalitate” să fie vorba? Audienţa a recunoscut lipitoriada, ingredient atât de necesar celor care n-ar refuza o invitaţie la masa bogată a funcţiilor publice. Unii au încercat un efort de memorie, identificându-l pe discursionist, şi cică ar fi vorba de unul de la noi, care-i jura lui Iuliu Maniu că nu-l va trăda, după care a trecut rapid la delicatese proaspete, cele expirate ale PNȚCD dăunând grav sănătăţii: PNL- PLD- PDL- PNL.
Când e vorba de mirosit ciorapi ideologici, ce mai contează martirul Iuliu Maniu, când sunt bune şi partidele securiştilor, fie ele ale lui Stolojan, sau ale PD(L)-iştilor lui Băsescu şi Petre Roman, chiar dacă au antecedente de bişniţari securişti, sau că tatăl celui din urmă a intrat pe tancurile sovietice în România? Aşa că, să trăiască “liberalismul” lu’ Nea Ilie, împreună cu toţi lehăii care ne confundă cu nişte găini speriate de costumul lui de cosmonaut.
În legătură cu cei care citesc acest pamflet, nu ne facem griji c-o să dea la raţe. Cu un maţ gol, de la atâta post impus şi de la atâta salivat în faţa bucatelor politrucilor, să vrei, şi tot n-are ce să iasă din tine…
Elodia is back
Cică un parlamentar, poreclit “Elodia” de vreo câteva mandate încoace, şi-ar fi făcut apariţia la aceeaşi ceremonie. Ca şi predecesorul vorbitor, a trecut şi el la violarea inteligenţei celor prezenţi, îngăimând câteva cuvinte din care reieşea clar că trecuse printr-o schimbare de sex. Vocea feminizată, modul în care se alinta, i-a făcut pe Fluizii Roji să părăsească sala, frică fiindu-le să nu treacă madama politicii locale la dat jos de izmene.
Dilema de bază a celor prezenţi tot n-a fost soluţionată, nici după nimicurile servite de vorbitoarea în cauză: “de ce suntem încă în puşcărie, dacă Elodia e încă printre noi?” Torenţiala ploaie de gânduri n-a răcorit atmosfera încinsă din sala oglinzilor, făcută special parcă pentru a ne privi cât de penibili am putut ajunge, din moment ce le permitem profitorilor de regimuri să ne ţină discursuri motivatoare.
Elodia nu va redeveni bărbat, chiar dacă primarul ar fi insinuat c-o va pune la “produs” şi în folosul cetăţenilor. Păi n-are decât s-o pună, însă întrebarea rămâne: “când ieşim noi din puşcărie?”
“Băbisme” şi “moşisme”
Un anumit tip de penibil va fi tratat în această nouă rubrică. Începem cu “băbismele”, pentru că o doamnă consilier ne-a fost şi sursă de inspiraţie. După ce dom’ prefect, un bălălău cu un vocabular de 49 de cuvinte, ne-a terorizat cu Decana de Vârstă care şi-a scuzat absenţa de la Ungerea cu Magiun a primarului şi consilierilor locali pe motiv de tulburare a organismului (fizic sau psihic, misterul încă persistă), ne-am trezit cu Decana de Vârstă că intră în sală, exact în momentul în care o altă Decană de Vârstă prelua ritualul Magiunul Miraculos.
Tulburarea i se citea pe faţă, iar mesenii n-au zis nici mâc, înţelegând imediat că retragerea din consiliu a d-lui B. o zdruncinase profund, iar cu lucrurile astea nu te joci. Dl B. era exact raţiunea ei de-a exista. A fost si chintesenţa programului de campanie: “Vreţi un domn B. ofticat? Votaţi-mă! Ce-am făcut un mandat, voi face şi-n următorul: îl scot din minţi!” Iar acum dl B. renunţă?
Să-mi trec pragul propriului cabinet şi să-mi prescriu ce le prescriu tuturor nesănătoşilor ăstora din oraşul ăsta de nesănătoşi, care s-au înmulţit într-atât încât am ajuns la o notorietate demnă de sondaje? Domnu’ B., cu mine cum rămâne? Dacă nu defulez pe mata, o să-mi înnebunesc colegii! Hai dom’le ‘napoi! Ne mai reclamăm între noi, dar pân’ la urmă, această udare reciprocă ne-a priit.” Oare de ce avem impresia că dl B., care după ce-a lăutărit timp de 16 ani consiliile locale, dându-se aristocrat neamţ, îi va răspunde: “Lămâi?”.
Fluizii Roji, aceşti mândri contemporani ai voştri!
Această rubrică este un pamflet şi trebuie tratată ca atare!
Lasă un răspuns