“Cabinetarul”
Am primit de nenumărate ori pe adresa redacţiei următoarea întrebare: “De ce pe medicii din policlinică nu-i interesează ce se află dincolo de uşa propriului cabinet?”. Cu siguranţă că întrebarea se referă la spaţiile comune din clădirea policlinicii, holurile, toaletele sau chiar şi ghişeul de recepţie de la intrare. Întrebarea este cât se poate de pertinentă, mai ales că la câteva sute de metri distanţă, o clinică privată demonstrează că pentru pacienţi nu este suficientă doar ambianţa din interiorul cabinetului, ci şi spaţiul de aşteptare, în care îţi petreci, de cele mai multe ori, chiar şi mai mult timp.
Holurile policlinicii asupra căreia ne concentrăm atenţia găzduieşte tot un mediu privat, însă spaţiul comun pare să rămână al nimănui. Pe ici pe colo, câte vreun medic şi-a mai pus o faianţă, dar strict pe suprafaţa cabinetului lui, imaginea ducându-ne cu gândul la faţadele unor blocuri în care s-a anvelopat doar câte un apartament. Atmosfera este una sumbră, de vreme ce oriunde te-ai uita, vezi cam acelaşi mobilier de pe vremea lui Ceauşescu, aceleaşi tablouri şi poate chiar şi acelaşi var, nimic nefăcându-te să crezi că s-a văruit în aceşti 25 de ani.
Incapacitatea medicilor sau mai degrabă lipsa de dorinţă a acestora de a se mobiliza şi de a pune bani împreună pentru modernizarea spaţiilor comune demonstrează mult mai mult decât o sfidare la adresa pacienţilor care aşteaptă cu capul în pământ în faţa cabinetelor lor. Din păcate, aşa cum există specia “blocatarului”, această realitate tristă ne arată că şi specia “cabinetarului” nu e departe de comportamentul celeilalte. Însă, dacă în cazul blocatarului nivelul de inteligenţă a multora nu poate produce şi aşteptări pe măsură în privinţa comportamentului colectiv, de la “cabinetar”, pretenţiile sunt mult mai mari, absolut toţi fiind absolvenţii unei facultăţi care necesită multă minte.
Iar dacă lucrurile stau aşa, iar pe nişte oameni deştepţi nu-i deranjează esteticul spaţiilor în care vieţuiesc şi dacă nu-şi pun probleme legate de sfidarea celor care apelează la serviciile lor, atunci cu siguranţă nu mai e vorba de minte, ci de cu totul altceva. Să fie o problemă legată de atrofierea spiritului ce ţine de normele convieţuirii în comun? Să le fi fost anihilată capacitatea de a funcţiona împreună, ca un tot, mai ales că de multe ori ne plimbăm de la un cabinet la altul? Sau mai urât spus, de “băgatul piciorului”, dacă nu e pe proprietatea mea?
Iar dacă aceasta din urmă este cauza, atrofierea conştiinţei ar fi putut fi compensată de modul în care acestor domni şi doamne le-au fost vândute cabinetele. Vom lua şi noi contractul, pentru a verifica dacă responsabilitatea amenajării spaţiilor comune cădea în sarcina lor sau dacă a fost omis acest lucru. O scăpare a specialiştilor primăriei? Nu ar fi scuzabilă, dar chiar şi aşa, pentru a evita condiţia de “şobolani” pe care unii dintre noi o resimţim în acel spaţiu, ceva tot s-ar fi putut face.
“Tu, cel ce intri aici, lasă-ți orice speranță”
Cuvintele lui Dante, care însoțeau intrarea în iad, se dovedesc a fi mai mult decât actuale atunci când trebuie să intri la “Sfatul popular”, pentru a-ți rezolva o hârtie, oricât de simplă ar fi ea, aparent, de obținut. “Direcția Mișcării Hârtiilor” funcționează la un grad de perfecționare nemaiîntâlnit, vechile obiceiuri “comuniste” fiind duse acum pe culmi mult mai înalte. Primul contact al cetățeanului cu funcționarul este unul care, din start, este sortit eșecului. După ce-ți expui doleanța, funcționarul, aproape invariabil, te avertizează că solicitarea adresată lui cere un timp de rezolvare care pe tine, petent, te pune în situația de a nu ști cum să-ți organizezi timpul pe care ți l-ai propus spre rezolvare.
Aproape de fiecare dată, ți se comunică că trebuie să revii la ghișeu, pentru a-ți găsi problema rezolvată. Rareori o solicitare este rezolvată pe loc, cele mai multe dintre situații necesitând plimbarea unei cereri de la un birou la altul, circuitul închizându-se invariabil la contrasemnarea unui șef de serviciu sau a primarului. Aceștia au orele și zilele lor de rezolvare a unei cereri și numai după ce s-a strâns un număr suficient de mare de hârtii ce trebuiesc semnate/rezolvate.
Lasă un răspuns