Boomerang: nevăzut – necunoscut

Nu, nu este vorba despre spumoasă comedie franceză din anii ’70, în care Louis de Funes se descurca de minune în orice situaţie, braconând şi satisfăcându-şi concetăţenii cu delicatese. Tot despre braconieri e vorba, dar despre cei din „era digitală” care fac, pe seama noastră, un comerţ nevăzut, de mare anvergură, profitând de naivitatea noastră şi de lipsa unei legislaţii adecvate şi mai ales eficiente.

Ne-am bucurat cu toţii de beneficiile societăţii de consum în care am intrat, după o lungă perioadă de frustrări din perioada comunistă, când achiziţionarea unui pachet de unt sau a unui sul de hârtie igienică părea un lux şi am trecut încet, încet, la calitatea de consumator constant de produse de toate felurile: alimente, produse cosmetice, medicamente, materiale de construcţie, produse IT (în mare vogă în ultimul deceniu), autoturisme şi, ca să le putem achita, credite bancare şi „produse bancare” (carduri de toate felurile).

kaufland_vatra_dornei

Marile lanţuri de magazine ne oferă carduri de cumpărături, de fidelitate, de achiziţii în rate fără dobândă, varietatea lor dându-ne mari bătăi de cap în manevrarea lor şi folosirea lor cât mai eficientă. Suntem extrem de fuduli, unii dintre noi, să ne afişăm colecţia de carduri care ne burduşesc borsetele şi portofelele. Dar ce am oferit pentru ele atunci când le-am achiziţionat? Nimic, vor spune mulţi dintre noi. Câteva date, despre noi, vor spune alţii. La prima vedere aşa pare, dar în „era digitală”, când totul poate fi folosit în scopuri pe care nici nu le putem bănui, datele noastre sunt într-o continuă mişcare.

Ce se întâmplă când intrăm într-un magazin şi ajungem cu cardul la casă cu tot ce am achiziţionat? Inventarierea produselor şi contravaloarea lor, care vor apărea şi pe bonul fiscal, este prima operaţiune care se face electronic şi, din păcate, singura la vedere. Datele acestea sunt preluate şi prelucrate instantaneu de softurile instalate în serverele lanţului de magazine ale firmei.

Din acel moment se va şti exact ce fel de client eşti, ocazional sau frecvent, şi ţi se va face profilul complet: tipul de produse cumpărate, cantităţi, perioadele din lună şi an de achiziţionare, sume de bani cheltuite, categorii de bunuri (uzuale, de lux, de lungă folosinţă, etc.). Prelucrarea tipului de cumpărător va fi extinsă însă într-o etapă superioară, când totul se va diseca până la ultimul amănunt.

Din acel moment suntem „dezbrăcaţi” de orice intimitate. Securitatea comunistă, pe care o tot amintim că ar fi ştiut totul despre noi, ar avea de ce să fie invidioasă pe aceste reţele atotştiutoare. Miliarde de date personale sunt stocate şi folosite fără să ştim, nimic din ce facem acasă sau ce obiceiuri avem nerămânând nedescoperit: dacă ne spălăm pe dinţi şi cât de des; dacă ne schimbăm periuţa de dinţi; dacă folosim hârtie igienică şi în ce cantitate; dacă trecem pe la doctori şi ce boli avem; ce medicamente folosim; ce vicii avem.

Asigurările ce ni se dau că datele noastre nu vor fi folosite fără acordul nostru şi sunt în siguranţă sunt, din păcate, numai pentru a masca ceea ce se întâmplă în realitate. Asociaţia Internaţională a Ziariştilor a derulat timp de trei ani o anchetă în Europa, SUA, Canada şi Australia, 150 de ziarişti de investigaţie obţinând date ce au fost recent prezentate şi pe TV5, în emisiunea de „Anchete speciale”. Prima surpriză: datele stocate, indiferent de loc (instituţii de stat, bănci, lanţuri de magazine, farmacii, producători de orice fel) sunt, în funcţie de interese, folosite fără nicio avizare prealabilă.

A doua surpriză: datele noastre sunt comercializate! În funcţie de nivelul de informaţii cerut de utilizator se plătesc între 0,15 cenţi şi 2,5 Euro. Datele obţinute pentru anul 2015, în Europa, arătau că profitul cu un astfel de comerţ s-a ridicat la 60 milioane de euro, la doar 4 branduri! În SUA, pentru anul 2014, suma se ridica la peste 900 milioane de dolari, iar în Australia la 450 milioane de dolari. Cercetările făcute de aceşti ziarişti au ajuns şi la niveluri foarte înalte, cum ar fi UNESCO, ONU, şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Peste tot, sub acoperirea anonimatului, angajaţi ai acestor instituţii au recunoscut că se face comerţ cu date strict confindenţiale, dincolo de orice îngrădire legislativă. În mod aleator, s-au preluat de pe un server trei nume şi adresele complete din Londra, Paris şi Berlin. La Londra adresa extrasă era într-un cartier liniştit, locuit de persoane trecute de 50 – 60 de ani, care nu ştiau prea multe unii despre alţii. Adresa corespundea, persoana era cea care avea un card de cumpărături şi unul de sănătate.

Întrebat de ziarist despre o serie de date personale dacă sunt reale şi îi aparţin, omul a crezut că cel din faţa lui este de la poliţie şi că a făcut vreo infracţiune. Când însă a fost informat despre afecţiunile de care suferea şi tratamentele pe care le urma, persoana s-a scandalizat reclamând dreptul de confidenţialitate. Uimit de tot ceea ce se ştia despre el, omul a cerut să se facă în faţa lui dovada sursei de informaţii. Ziaristul, după ce a încercat să-l liniştească, i-a spus să scoată cele două carduri pe care le deţinea: iată sursa. Omul a rămas mut.

La Paris, adresa era a unei doamne, căsătorită, cu doi copii. Toate datele au corespuns până la cele mai intime detalii. Stupefacţia acestora, pe măsură! După verificarea autenticităţii şi celei de a treia adrese de la Berlin, s-a încercat contactarea unor oficialităţi la cel mai înalt nivel, din toate ţările în care se defăşurase investigaţia, pentru a afla un punct de vedere oficial despre comerţul „nevăzut” cu datele personale.

În Europa se recunoaşte că ar exista „ceva” mişcări de date, dar nu la nivel oficial, orice presiuni făcute pe lângă miniştri sau organizaţii de protecţie a consumatorilor lăsându-se cu refuzuri categorice de informare sau tăcere totală.

În SUA, în 2014, FBI a intrat pe fir după mai multe reclamaţii şi este în curs de desfăşurare o anchetă. Să nu mai aducem în discuţie şi reţelele de socializare, în mare vogă, unde, de bunăvoie, oferim date de orice natură, gata prelucrate, care ajung la cine vreţi şi mai ales, la cine nu trebuie. Încet, încet, ne-am oferit pe tavă, de-am rămas ca Adam şi Eva. Ei însă mai aveau ceva: câte o frunză! Noi nici aşa ceva nu mai avem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *