Greva spontană, începută de angajații Minei de Uraniu Crucea, încă de luni, 26 ianuarie, a luat sfârșit în după-amiaza zilei de astăzi, după ce Ministrul Energiei, Andrei Gerea, alături de o delegație a Guvernului, abilitată să soluționeze situația, a ajuns la o înțelegere după negocierile purtate, preț de aproape patru ore, cu liderii de Sindicat și un număr de 20 de mineri, care au reprezentat sutele de ortaci în timpul discuțiilor.
foto de Ciprian Pardău / Orion Media
După patru zile de proteste, greviștii s-au adunat în dimineața celei de-a cincea zi în curtea exploatării de uraniu de la Crucea, așteptând ca delegația Guvernului, în frunte cu Ministrul Energiei, Andrei Gerea, să apară în fața lor, după cum le-a fost promis de către Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, pentru a se ajunge la o înțelegere.
Cei mai mulți dintre angajații aflați în greva spontană au ales să petreacă nopțile în clădirile și dormitoarele existente în curtea Societății, pentru a putea fi prezenți la dezbaterea listei de doleanțe stabilite, iar în cazul în care nu se ajungea la un consens după vizita Ministrului, minerii urmau să intre în greva foamei și să se baricadeze în mină, alături de familii și copii.
Mai mult de atât, unul dintre liderii de sindicat trecuse de partea minerilor, fiind pregătit să intre în greva foamei în cazul în care era nevoie să se intre în a șasea zi de grevă.
Ministrul Energiei, Andrei Gerea (foto Ciprian Pardău / Orion Media)
Experții guvernamentali, alături de Miniștri, Consilieri și Executivul CNU, au reușit să cadă la o înțelegere cu reprezentanți din rândul minerilor, prezentând mai apoi, în fața oamenilor, deciziile luate. Acestea urmează a fi aplicate începând cu data de întâi februarie, iar muncitorii să revină la programul normal de lucru începând cu ziua de 2 februarie.
Greviștii au fost adunați în cantina exploatării de uraniu, acolo unde oficialitățile sosite de la Guvernul României, Consiliul și Prefectura Județului Suceava, au prezentat deciziile luate. Printre acestea se numără modificarea salariului minim pentru angajații din subteran, aplicând formula salariul minim pe economie, înmulțit cu 1,5, înmulțit cu 1,4 (de ex. de la 1.662 lei la 2.048 lei), acordarea celor trei premii (Ziua Minerului, Paște și Crăciun) a câte 300-500 de lei, dar și discutarea în termeni legali a demiterii liderilor de sindicat.
A fost înaintată către Ministerul Muncii documentația necesară pentru a se putea stabili un nou mod de calcul al pensiilor minerilor, dar și documentația privind creșterea valorii mesei antidot de la 10 lei la 14 lei. De asemenea, Andrei Gerea a promis că va încerca să rezolve problema acordării biletelor de tratament, care nu s-au mai acordat din anul 2010, decizie stabilită printr-un act normativ.
Lasă un răspuns