Anul 2013 a fost anul în care Ioan Câșlaru a plecat spre marea “Casă a cărții” din ceruri. Librarul care s-a identificat cu meseria pe care a făcut-o toată viața, și-a încheiat socotelile cu această lume, împăcat, considerându-se extrem de norocos că și-a petrecut zeci de ani printre cărți și printre oameni. Am avut onoarea să-i iau două interviuri, iar de fiecare dată m-a uimit cât de pasionat a putut fi, și cât de dedicat meseriei pe care a practicat-o. În Dorna, când te gândești la librărie sau anticariat, te gândești la Ioan Câșlaru. Deși ar fi putut vinde absolut orice, având un talent incredibil de a scoate ceva valoros din orice lucru care-i cădea în mână, întâlnirea cu cartea a fost ca o iubire pe care ți-o cultivi timp de o viață.
A avut un talent înăscut pentru meseria de librar, talent pe care și l-a completat cu ajutorul cursurilor Facultății de Biblioteconomie (prima generație de studenți), facultate în cadrul căreia a învățat cititul rapid, “fotografierea” unei cărți, pentru a-i reda esența. Un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, Câșlaru te prelua din pragul librăriei, iar pe parcursul șederii tale în acel spațiu aproape mistic, reușea să-ți spună câteva cuvinte despre fiecare carte pe care ți-o prezenta. Iar ca să poți face cu succes acest lucru, trebuie să ai pasiune, conștiința meseriei bine făcute, dar să și aloci timp pentru a te pregăti. Este adevărat că înainte de ’89, nici numărul cărților nu era atât de mare, însă asta nu-i știrbește din merite. Câșlaru este cel care a dat numele de “Casa Cărții”, librăriei din orașul nostru, reușind să transforme acest spațiu în mai mult decât o librărie, și asta deoarece pe tot parcursul activității domniei sale, au avut loc nenumărate lansări de carte, întâlniri cu scriitorii, expoziții samd. Acest om a “respirat” cultură, iar această calitate i-a fost însoțită de alte două talente mai mult decât necesare unui adevărat om de cultură: discursul precum și zâmbetul pe care și l-a păstrat până în ultima zi de viață. Câșlaru a fost un om cu un discurs elevat. Își alegea atent cuvintele, fiind extrem de prețios în exprimare.
Ne-a făcut un serviciu tuturor celor care i-am călcat pragul librăriei sau anticariatului, reușind, dacă nu să ne îmbogățească spiritual, cu ajutorul unei cărți bune, a unui tablou, un disc (vinil) sau o casetă, măcar să ne schimbe în bine starea de spirit, prin naturalețea și pozitivismul dumnealui. Dumnezeu să-l odihnească pe librarul nostru, iar dacă într-o zi, unul dintre cei cărora le-a cultivat pasiunea pentru citit va deschide o librărie, ar fi minunat ca aceasta să-i poarte numele.
L-am cunoscut și eu și pot spune că a fost un om de valoare culturală și morală pentru noi dornenii. Dumnezeu să îl odihnească acolo sus în Casa Cărții. Felicitări pentru articol!