”Acum opt ani mi-am spus că mă voi însura doar în vârful pârtiei”, a fost promisiunea pe care și-a făcut-o Florin Constantin Nisioiu acum opt ani de zile, lucru pe care l-a și realizat în acest weekend, alături de Georgeta Diana Zsoldos, la Vatra Dornei, în vârful Pârtiei Veverița.
foto de Alexandru Negrea / Orion Media
Alături de primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, dar și de prietenii apropiați, veniți în număr mare să asiste la cununia civilă, cei doi au răspuns cu un DA ferm, culminând astfel una dintre cele mai inedite căsătorii de pe meleagurile bucovinene.
”Sala Oglinzilor este mult mai frumoasă în natură, trebuie să recunosc. Chiar dacă avem un spațiu de invidiat pentru organizarea cununiilor civile, recunosc că pârtia și natura îl întrece la frumusețe. Cu o zonă și o pârtie atât de frumoase, era păcat ca evenimentul să nu fie ținut în acest loc”, a declarat, pentru Monitorul de Dorna, primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș.
Apropiații celor doi au înlocuit tradiționalul pod de flori, pe sub care urmau să treacă cei căsătoriți, cu unul făcut din bețe de schi, pe sub care s-au presărat petale de trandafir. Schiorii sunt fericiți că, după opt ani de zile, au reușit să se țină de promisiune și că au dat startul unei mode în ceea ce privește cununiile civile, dorindu-și ca și cea religioasă să fie una inedită.
Întregul album foto se poate vedea pe pagina de facebook: Orion Media Vatra Dornei
Lasă un răspuns