I: sfârșitul lunii octombrie 1918
Înainte de a prezenta acțiunile lunii noiembrie 1918 în Bucovina, reamintim cititorilor cum s-a încheiat luna octombrie a aceluiași an. La 27 octombrie 1918 este chemat Iancu Flondor, liderul incontestabil al românilor bucovineni, care revine acum mai hotărât ca niciodată. Acesta împreună cu Sextil Pușcariu convoacă Marea Adunare Populară a românilor la Cernăuți. Devenită Constituantă, a hotărât printr-o răsunătoare Rezoluție „Unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești într-un singur stat național și independent”. Tot la 27 octombrie, Constituanta a hotărât ca o delegație condusă de Iancu Flondor să se prezinte în ziua de 28 octombrie la guvernatorul Bucovinei, contele Etzdorf, spre ai cere predarea puterii executive în stat.
Răspunsul guvernatorului a fost că va trimite la „forul cel mai înalt” (Curtea de la Viena) hotărârea poporului român din Bucovina, la care Iancu Flondor i-a replicat ferm: „locul cel mai înalt suntem noi”. Reținem că prima întâlnire Flondor-Etzdorf a rămas fără rezultat, iar ca urmare Iancu Flondor îl numește pe Vasile Bodnărescu să se deplaseze la Iași pentru a solicita regelui Ferdinand intrarea Armatei Române în Bucovina.
II: începutul lunii noiembrie 1918
La data de 2 noiembrie 1918, textul Rezoluției, adoptat la Cernauți de către Constituanta Românească, a fost trimisă Guvernului României odată cu cererea de acreditare a lui Vasile Bodnărescu, semnată de Iancu Flondor, președinte, și de Radu Sbiera, secretar. Răspunsul Guvernului României a venit imediat, fiind unul cald și încurajator, iar posibilitățile de moment ale României nu dădeau speranțe prea mari conducerii Consiliului Național al Bucovinei. Situația incertă a României și Bucovinei (bandele ucrainene jefuiau și vandalizau țara) îi determinau pe conducătorii românilor bucovineni să pună la îndoială pe moment șansele de izbândă.
În acest context atât de complicat și imprevizibil, liderul mișcării naționale a românilor bucovineni a dat dovadă de curaj și consecvență, refuzând orice compromis legat de integritatea teritorială a Bucovinei. Întâlnirea din 4 noiembrie 1918 cu guvernatorul austriac al provinciei este mai mult decât relevantă în acest sens. La ora 10:00 dimineața, Iancu Flondor se prezintă în casa lui Alexandru Hurmuzachi însoțit de Aurel Țurcan, Ion Stârcea și guvernatorul Etzdorf. Conținutul convorbirilor pe scurt a fost următorul: „guvernatorul a declarat că nu mai poate menține ordinea și siguranța publică în Cernăuți și în provincie”, iar pentru a evita un vid de putere îi propune lui Iancu Flondor să accepte un guvern mixt, format din români și ucraineni, menit să asigure ordinea și siguranța cetățenilor.
Răspunsul lui Iancu Flondor a fost: „propunerea corespunde felului de conducere din ultimul deceniu în delegația permanentă a țării de sub conducerea ultimilor mareșali. Ca președinte al Consiliului Național era neclintit în baza hotărârilor luate în adunarea din 27 octombrie 1918 și prin urmare nu poate accepta o asemenea propunere: „în finalul discuțiilor, Iancu Flondor l-a informat pe guvernator că a cerut Guvernului României să intervină urgent cu armata în Bucovina, din următoarele motive: restabilirea ordinei și siguranței în țară, stoparea tulburărilor provocate de ucrainenii și maghiarii care se retrag în dezordine, jefuind țara și persoanele (în special români) și nu ultimul motiv, prevenirea bolșevizării țării și populației românești”.
În final, negocierile cu guvernatorul austriac au eșuat. Tot la 4 noiembrie 1918, Vasile Bodnărescu a ajuns la Iași în scopul de a obține intervenția imediată a armatei române în Bucovina. La primele ore ale zilei a fost primit chiar de prim-ministrul Marghiloman; din această întâlnire, Bondărescu a obținut doar promisiunea guvernului de a asigura Bucovinei armament, automobile și bani – intervenția armatei la acel moment era exclusă. La 5 noiembrie 1918, datorită dezordinelor provocate de trupele ucrainene, Iancu Flondor îi trimite la Iași lui Sever Zotta o telegramă prin care îl ruga pe Vasile Bodnărescu să facă o nouă cerere de intervenție a Armatei Române în Bucovina.
III: decizia Guvernului României de a interveni cu armata în Bucovina
Decizia de intervenție a armatei în Bucovina a fost luată însă abia pe 6 noiembrie 1918, odată cu luarea conducerii guvernului de către generalul N. Coandă în locul lui Marghiloman. Punerea în aplicare a deciziei guvernului s-a prelungit, ceea ce a produs mari îngrijorări la Cernăuți și în Bucovina în general. De remarcat este faptul că Iancu Flondor a dovedit și în aceste momente că este un lider autentic, un adevărat bărbat de stat. În agitația generalizată că „nu mai vine Armata Română”, el a afirmat: „am așteptat 144 de ani ziua eliberării, mai putem aștepta o săptămână sau două”. În acest fel știa să-i îmbărbăteze pe ceilalți membri ai Constituantei.
În zilele de 5 și 6 noiembrie 1918, situația Unirii era într-adevăr critică. Rutenii cu Aurel Onciul au preluat efectiv puterea țării, beneficiind de sprijinul armat și cedarea plină de suspiciuni a guvernatorului austriac. În zilele de 7 și 8 noiembrie 1918, atmosfera în provincie era extrem de încordată, erau avalanșe de dezinformări și amenințări la adresa populației românești, iar membrii și liderii Consiliului Național era în mare pericol. Din ordinul Guvernului României, misiunea de eliberare a Bucovinei a fost încredințată Diviziei 8 infanterie începând cu data de 6 noiembrie 1918, sub comanda generalului Iacob Zadik.
Forțele diviziei au fost organizate pe 3 detașamente, cu efective între 500 și 600 de soldați, denumite Dorohoi, Botoșani și Fălticeni, denumirile istorice fiind Dragoș, Alexandru Cel Bun și Suceava. La 9 noiembrie 1918, cele 3 detașamente ajungeau pe aliniamentul localităților Tărășeni, Siret, Hliboca (Adâncata), iar la 10 noiembrie 1918 au ajuns pe aliniamentul localităților Ceahor, Cuciurul Mare și Mihalcea. Luni, 11 noiembrie 1918, la ora 10:00, primele subunități ale Armatei Române erau deja la periferia municipiului Cernăuți. Pe tot itinerarul de deplasare a trupelor Diviziei 8 Regale nu au întâlnit rezistențe serioase din partea trupelor ucrainene, acestea la știrea venirii armatei române retrăgându-se în mare grabă în Galiția.
Începând cu ziua de 11 noiembrie 1918, românii bucovineni au preluat efectiv conducerea provinciei. În ziua de 12 noiembrie 1918, Consiliul Național Român, în ședința sa publică, a votat legea fundamentală provizorie asupra puterilor țării Bucovina.
IV: conducerea executivă a Bucovinei
Prin legea adoptată în ziua de 12 noiembrie 1918 în Bucovina, puterea executivă a provinciei a ajuns să fie deținută de un Consiliu al Secretarilor de Stat, cu rol de Guvern Provizoriu. În fruntea Cabinetului Bucovinean se afla Iancu Flondor, care era și secretar de stat pentru Justiție. La 13 noiembrie 1918, lista cu membrii guvernului Bucovinei a fost trimisă la Iași. În aceeași zi, Iancu Flondor cerea aprobarea Guvernului Român ca Armata (Dizizia 8 Regală) să ocupe întreg teritoriul Bucovinei în hotarele sale istorice.
În ședința de guvern din 13 noiembrie 1918, Iancu Flondor a prezentat Programul de Guvernare al țării în amănunțit pentru fiecare domeniu în parte. Până pe 26 noiembrie 1918, Iancu Flondor, prin negocieri corecte cu naționalitățile din provincie a obținut acordul lor de principiu să accepte Unirea cu România. La 28 noiembrie 1918, eforturile și sacrificiile poporului român din Bucovina în frunte cu Iancu Flondor vor fi încununate de succes prin hotărârea Congresului General al Țării de „unire necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu regatul României”.
Această hotărâre a provocat un entuziasm deosebit în rândul populației românești, dar greul abia acum începea în procesul complex de integrare a provinciei în structurile administrative ale vechiului regat al României.
Lasă un răspuns