“Cancerul” societății românești este reprezentat de politic. Nici Dorna nu a scăpat de această boală, iar starea de dezastru din care părem să nu mai putem ieși se datorează politicii. Orașul Vatra Dornei a fost “confiscat” de câţiva inşi care s-au înfipt în politic atât de puternic, încât de câteva mandate încoace, conectați la avantajele de la stat, ei, familiile și apropiații lor nu se mai dau duși, dar nici nu fac nimic pentru oamenii care i-au creditat cu încrederea lor. Au așezat peste Dorna o carapace inumană, care poate fi caracterizată simplu: lipsa speranței!
Ne-au tot dat iluzia că vor face ceva pentru noi de îndată ce vor ajunge în funcțiile pentru care ne cereau votul, apoi, la scurt timp, au venit numai cu justificări, pentru a-și scuza eșecul. Unul dintre aceștia, în care ne tot punem speranțe de câteva mandate încoace, a renunțat chiar să se mai justifice. A intrat într-un “silenzio stampa”, conștient fiind de faptul că votul pe liste de la alegerile următoare o să-l facă ca nici măcar votul să nu ni-l mai ceară. Bine înfipt în structurile puterii de partid, cu pile solide ce duc până în apropierea noului președinte, omulețul nostru va mai prinde un mandat fără să miște un deget. Dacă până acum, singura rațiune a dornenilor a fost de a merge la vot, pentru a-i mai da un mandat unuia care nu-și poate justifica decât cel mult unul dintre ele, de acum încolo nici de noi nu mai are nevoie.
Despre tovarășii de partid ai acestuia, ce să mai zicem? De la un fost primar falimentar pentru comunitate, însă lipit de funcții politice de aproape 20 de ani și care n-a dat o pâine cuiva din sudoarea frunții lui, și până la acoliții lor, care prin funcții de directori la stat nu și-au mai pus benzină la mașină din banii lor de zeci de ani. E cineva care să nu-i cunoască? Să nu-i disprețuiască? Și totuși, schimbarea plutește în aer. Așa cum s-au trezit românii, așa se vor scutura și dornenii din hipnoza în care i-au băgat acești indivizi, care de ani de zile mimează cumsecădenia, dar care de fapt, prin lipsa zbaterii lor, arată că ne disprețuiesc.
Cât vor mai rezista? Un mandat? Două mandate? Noi nu ne alegem cu nimic. Dar ei cu ce se vor alege? În afară de rușine și de disprețul oamenilor? Închei cu speranța că dornenii se vor trezi din acest coșmar mult mai devreme decât ne-am putea aștepta, iar ipocrizia, mediocritatea, perversitatea vor fi în final demascate. Tocmai de aceea, vorbele lui Abraham Lincoln mi se par mai adecvate ca niciodată: “Poți să-i prostești pe unii oameni tot timpul, și pe toți, un timp, însă nu-i poți prosti pe toți, tot timpul!”.
Domnule profesor, cred ca ar fi ff bine daca ati include in monitor o rubrica separata strict legata de primaria V. Dornei,, care sa curinda deciziile luate de aceasta istitutie, informatii care sunt utile dornenilor si care altfel nu prea ajung la urechile si ochii acestora.
stiu, exista un site al Primariei, dar, din fericire ptr. monitor, acesta este mult mai accesat decat cel al Primariei.
in cadrul acestui compartiment ati putea include si hotararile consiliului local, informatii cum pot fi atacate aceste decizii si procedura de urmat, pentru ca doar astfel, dornenii sa stie sa-i tina sub lupa pe cei pentru care au votat.
bucovineanul
A ajuns VATRA DORNEI de rasul lumei.NU mai avem nimic,au furat tot fabrecele,pamanturi etc.nu nea mai ramas nimc doar amintirile petrecute cu cei dragi care incet,incet sau indepartat in alte orase si judete.SIi toate astea trebuie sa le multumim hotilor care au venis si au stricat un loc sacru pent’ru noi DORNENI. Rusine sa va fie HOTILOR.