Satul cultural al României în 2014, comuna-muzeu Ciocăneşti va fi, la mijlocul lunii august, gazda celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Naţional al Păstrăvului. Premergător, încă din 11 august, la Ciocăneşti se vor derula activităţi în cadrul „Săptămânii plutăritului”. Turiştii vor putea asista la etapele construcţiei unei plute şi la lansarea la apă a acesteia, dar nu vor lipsi nici concursurile obişnuite de la Ciocăneşti, cel de pescuit, gastronomic, „Cea mai frumoasă casă tradiţională”, „Cea mai frumoasă grădină cu flori”, „Costumul popular” sau „Lada de zestre”.
Anul acesta, evenimentele de la Ciocăneşti cuprind şi aniversarea a 20 de ani de activitate a Ansamblului „Bistriţa Aurie”, unul dintre cele mai reprezentative din Bazinul Dornelor. Astfel, sâmbătă, 16 august, Ansamblul va avea drept invitaţi la aniversare Orchestra „Lăutarii” din Chişinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros, un concert-eveniment, „Lăutarii” fiind prezenţi doar o singură dată la Vatra Dornei, în urmă cu şase ani, la un spectacol electoral.
Pe 15 august, de hramul comunei, sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, spectacolul folcloric dedicat plutaşilor îi va avea drept invitaţi de onoare pe Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu. Ziua de duminică o va aduce la Ciocăneşti pe Delia, într-un alt spectacol în premieră pentru zona de munte a judeţului Suceava. Evenimentele se vor încheia în jurul focului de tabără, cu cântecele lui Alexandru Brădăţan şi ale Vlăduţei Lupău.
„Avem un program complex pentru turiştii noştri. În afara spectacolelor şi a concursurilor, vom organiza excursii pe Suhard şi vom redeschide şi mina turistică Oiţa. Nu va lipsi din program nici muzica folk de la focul de tabără, iar scriitorul Paul Braşcanu îşi va lansa cea mai nouă creaţie, „Năluci pe ape – plutaşii”. Ne rugăm pentru vreme bună!”, a spus Radu Ciocan, primarul comunei Ciocăneşti.
Localitatea Ciocăneşti a fost desemnată, în luna februarie, câştigătoarea primei ediţii a programului cultural şi turistic „Satul cultural al României 2014”, urmând ca pe parcursul anului să participe la o serie de evenimente ce vor contribui la promovarea acestuia la nivel naţional şi internaţional. Satul cultural al României 2014 este un program cultural şi turistic AFSR, derulat sub înaltul patronaj al Ambasadei Franţei în România, cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism.
Evenimentele vor fi organizate de către Primăria şi Consiliul Local Ciocăneşti, Consiliul Judeţean Suceava, Autoritatea Naţională pentru Turism şi Asociaţia „Cele mai frumoase sate din România”.
Lasă un răspuns