Proiect legislativ pentru o cotă de lemn
După întâlnirea de luna trecută de la Broșteni, senatorul Neculai Bereanu a venit cu o propunere de proiect legislativ, prin care se vizează ca o COTĂ de lemn din ce se scoate la licitație anual de către Direcțiile Silvice, să fie licitată doar de către firmele autohtone care procesează anual cantități de lemn mici (cca 12 mii mc/anual). O asemenea măsură a mai existat între 1998-2000, iar firmele procesatoare mici beneficiau de o cotă de lemn. La această măsură făceau referire cei de la Schweighoffer HolzIndustrie, tot în urmă cu o lună, când spuneau că acest tip de protecționism nu s-a dovedit a fi foarte eficient. Eficient s-a dovedit în schimb, protecționismul pentru Schweighoffer, prin acordarea de facilități prin atribuire directă, fără licitație, la preț mic, timp de 10 ani (2003-2013) de masă lemnoasă de cea mai bună calitate.
Deși senatorului Bereanu i s-a precizat de către lemnari că o lege “anti-monopol” este soluția cea mai bună, pentru a scurta “lanțul elefantului care-și face de cap”, acesta a venit cu acest tip de propunere, pe care încă nu a motivat-o în fața procesatorilor, deoarece întâlnirea din 16 mai de la Borca a fost amânată din cauza campaniei electorale. Nu-i punem la îndoială senatorului buna intenție. Este un prim pas, iar Bereanu este primul politician sucevean care a luat în serios protestul lemnarilor.
Problema e că lemnarii doresc ca senatorul Bereanu să îmbunătățească propunerea legislativă deoarece oamenii consideră că: din volumul de masă lemnoasă maximă anuală pe picior, ce se poate recolta din pădurile proprietate publică a statului, un procent de 50% va face obiectul vânzării, prin licitație sau negocieri, conform legii, către societățile din zona respectivă, care au atestate de exploatare de până la 10 mii mc de masă lemnoasă anuală. Proiectul lui Bereanu viza doar 20% din masa lemnoasă, nefiind specificat dacă era pe picior sau la depozit, dar și că societățile de exploatare să fie de până la 5 mii mc/masă lemnoasă anuală, lucru care e în detrimentul firmelor.
Atac la siguranța economică și socială a județului Suceava
Așa cum precizam și în numărul trecut al ziarului nostru, scopul demersului celor 51 de firme din județ care au demarat o serie de întâlniri cu deputații și senatorii suceveni, este SUPRAVIEȚUIREA firmelor autohtone, care mențin locuri de muncă și produc beneficii economice, atât pe verticală, cât și pe orizontală. Tocmai de aceea, s-a cerut ca PREȚUL de pornire la licitație să fie mai mic și legal fundamentat. Nu RNP-ul (Regia Națională a Pădurilor) a creat acest dezechilbru, ci direcțiile silvice, prin practicarea prețurilor după bunul plac.
Exemplul cel mai clar este cel al licitațiilor recente, cînd s-a putut constata că prețul de pornire la licitația din județul Suceava este de peste două ori mai mare decât cel din alte județe. Poate că domnul Ministru Secretar de Stat, Diaconescu, care este așteptat la o discuție cu procesatorii de lemn de pe Valea Bistriței, i-ar putea da ca exemplu pozitiv pe cei de la Direcția Silvică Suceava, și să-i acuze de “subminare” a economiei naționale pe cei din alte județe. Păi dacă la Suceava s-a înregistrat un profit între 400 și 500 de miliarde de lei vechi în 2013, înseamnă că un astfel de “management” trebuie dat ca exemplu peste tot în țară. Sau, poate că lucrurile stau exact invers, iar acest profit nu înseamnă decât o decapitalizare a firmelor și sărăcirea populației din zonă?
Principiile economice cam asta spun: cu cât o Regie este mai bogată, cu atât sunt mai sărace firmele și populația. Vecinii noștri, chiar cei din Estul Europei, au înțeles acest lucru, iar soluțiile cu care au venit țin de capitalizarea firmelor, dar și de menținerea și crearea de locuri de muncă. Oare 500 de firme din județ, ce-ar fi făcut cu cca 1 miliard lei vechi, care în loc să meargă la bugetul de stat, ar fi rămas în firme? Oare cu un asemenea profit înregistrat în 2013, prețul de pornire la licitație nu ar fi putut fi cu 50 ron mai mic/mc?
Bineînțeles că da! RESETAREA prețului de pornire la licitație se impune de urgență. Din investigațiile noastre, atât Direcția Silvică cât și Ocoalele Private ale Primăriilor, practică prețuri nejustificate. Prin memoriile care vor fi trimise tuturor instituțiilor abilitate, lemnarii vor cere să fie justificate aceste prețuri. Vor fi făcute toate demersurile legale pentru a li se acorda posibilitatea la întrecere cinstită. După ce creezi un mecanism incorect, nu poți veni cu explicații de genul: “Păi tu cu văr’tu vă ridicați la licitație!”, sau “E piață liberă, n-avem ce face!”. Ba avem ce face! Resetarea prețului, prohibitiv în momentul de față pentru toate firmele mici, va reprezenta o gură de aer pentru firmele mici, aflate în pragul falimentului. Oamenii se întreabă, pe bună dreptate: “Ce s-a întâmplat cu averea acestui județ? De ce nu se întorc banii în infrastructura rutieră?”.
Prefectul Sucevei îi îndemna pe procesatorii care sunt pe punctul să-și dea angajații afară și să-și închidă firma, să se apuce de turism și de produse tradiționale. Într-o țară normală, o astfel de declarație l-ar fi costat funcția pe reprezentantul guvernului în teritoriu, care prin modul în care pune problema, pare să fie mai degrabă în slujba oricui, mai puțin în slujba oamenilor care prin taxe și impozite îi plătesc salariul de bugetar. Cum să faci turism când drumul de la Dorna la Poiana Largului e distrus, ca și cel dintre Iacobeni și Borșa? Peste 100 de camioane încărcate cu lemne tranzitează zilnic Puzdrele. Drumul este praf. Ca și drumul Sadova-Rădăuți. Pe de-o parte, un colos industrial scoate 70 de milioane de euro profit anual din țară, iar pe lângă aceștia, Direcția Silvică Suceava mai scoate încă 500 de miliarde de lei vechi din județ, bani pe care nu-i regăsim reîntorși în drumuri, școli, spitale etc.
Să se apuce ei de turism și produse tradiționale, nu cei care au luat credite din bănci pentru a crea câteva locuri de muncă. După modelul domnului prefect, în Rusia, gazele naturale ar trebui exploatate și comercializate de austrieci, iar rușii, să confecționeze “matrioști”. Oricum, toate la un loc, au adus județul Suceava într-un clasament național al sărăciei, alături de Vaslui, spre stupefacția tuturor celor care realizează că degeaba avem această resursă, lemnul, dată de bunul Dumnezeu și păstrată de strămoșii noștri, din moment ce sucevenii nu au acces la ea. Una dintre întrebările care merită pusă d-lui Ciobanu, șeful Direcției Silvice Suceava, ar fi următoarea: “Ca simplu cetățean al județului Suceava, cum pot să achiziționez de la Direcția Silvică Suceava, 5mc de lemn gros pentru cherestea, pentru a-l debita într-un gater și pentru a-mi repara șura? Dar la un preț accesibil, nu la 3-4mil/mc, cu cât îl vinde Direcția Silvică la licitație”.
Din moment ce trec camioanele prin fața caselor noastre, cu tot impactul acustic, distrugerea drumului etc, nu avem dreptul să beneficiem de masă lemnoasă la un preț rezonabil, pentru reparații în gospodărie? Factorii politici sunt în poziția de a îndrepta lucrurile, din punct de vedere legislativ. Într-un an electoral, cu o asemenea miză pentru domniile lor, au tot interesul s-o facă.
Lemnarii cer competiție cinstită
Dacă vorbim despre corectitudine și de șanse egale pe piață, trebuie, ca din punct de vedere legislativ, să se separe lucrurile. Participarea la licitațiile pe picior trebuie făcută doar de către firmele ATESTATE. Cine nu este atestat, să-și cumpere utilaje, să-și angajeze oameni, să desfășoare lucrări de exploatare sub 30 ron/mc, să plătească toate amenzile posibile, să fie vizitat de toate controalele, să constate pe pielea lui ce “avantajoase” sunt lucrările de exploatare a lemnului şamd, după care să obțină atestatul.
În ceea ce privește prețul normal pe piață pentru un metru cub exploatat, ar trebui să fie de minim 70-80 ron/mc. De ce nu se pleacă la licitație pentru aceste exploatări de la aceste prețuri? Cineva trebuie să răspundă în perioada următoare și la aceste întrebări.
Limitarea prin lege a societăților ce dețin MONOPOLUL
Limitarea prin lege a societăților ce dețin MONOPOLUL pe o categorie de resursă, cum ar fi Schweighoffer, care pentru lemnul de rășinoase pentru cherestea a depășit 50% din resursa României, se impune de urgență. Cu 2 fabrici, una la Rădăuţi și una la Sebeș, impactul este major; cu 3 fabrici va fi devastator. Ce fac autoritățile statului pentru a limita poziția de monopol, dezagreată în toată Europa civilizată? Dacă nu se vor lua măsuri urgente în acest sens, atunci nu facem altceva acum decât să vorbim despre “cronica unei morți anunțate”, parafrazând titlul unui roman celebru. Fără o “scurtare” a lanțului acestor “elefanți” care acaparează tot lemnul României, dezastrul social și economic va fi uriaș. În varianta actuală, Codul Silvic prevede unele aspecte dintre cele enumerate mai sus, tocmai de aceea lemnarii le cer politicienilor să facă lobby politic pentru ca PRINCIPIILE care stau la baza noului Cod să fie sănătoase. Dacă principiile sunt sănătoase, reglementările ulterioare nu pot fi decât bune.
În loc de concluzie
Din debitare, firmele nu mai câștigă nimic sau intră pe pierderi (agenții economici fac împrumuturi în bancă și nu le mai pot achita), sau intră direct în faliment. Din exploatare, firmele nu mai pot trăi, nu mai pot întreține utilajele, nu pot să se retehnologizeze, nu pot achita salariile legal şamd. Deci, toate pârghiile de supraviețuire economică, și implicit socială, în momentul de față le sunt potrivnice procesatorilor autohtoni, și favorabile celor care își consolidează poziția de monopol.
Lasă un răspuns