Știrile zilei de17 februarie 2025

Cultural

Prezentare de carte la Vatra Dornei: „Holocaustul. Deportarea evreilor din sudul Bucovinei în Transnistria”

Părintele arhimandrit Iosif Onică, noul stareț al Mănăstirii Sihăstria Putnei

Expoziție documentară dedicată Unirii Principatelor Române, găzduită la Muzeul Național al Bucovinei

Debut literar la 84 de ani. Filaret Chiruță a lansat, la Dorna Arini, volumul „Din viața unui om”

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Dolhasca va intra într-un amplu proiect de restaurare

O întâlnire așteptată! Cafeneaua literară a Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor

Cel mai așteptat film al anului, „Moromeții 3”, se vede în avanpremieră la Casa de Cultură din Vatra Dornei

Simpozionul Național „Bucovina, tradiție și modernitate” de la Vatra Dornei a ajuns la cea de-a opta ediție

Toamna se numără premiile la Gala Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor

Holocaustul început în luna octombrie 1941, comemorat de elevii de la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei

FOTO/VIDEO. Sărbătoare la poale de Călimani: sfințirea Catedralei „Sfânta Cuvioasă Paraschiva” de la Șaru Dornei

Vernisajul expoziției de fotografie a artistului Gelu Stănculescu, găzduit de Casa de Cultură din Vatra Dornei

Programul evenimentelor organizate în luna octombrie 2024 la Casa de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei

Omagiu unui primar legendar