Vatra Dornei va găzdui, în perioada 28–29 martie 2026, o nouă ediție a Festivalului Național „Cântec din Țara de Sus”, concurs național de interpretare vocală dedicat tinerelor talente din domeniul folclorului românesc. Evenimentul este organizat de Asociația Culturală „Dor de la Humor”, în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Festivalul își propune să descopere și să promoveze tineri interpreți ai cântecului popular românesc, dar și să încurajeze păstrarea și valorificarea tradițiilor autentice din diferite zone etnofolclorice ale țării. Organizatorii subliniază că zona Țării Dornelor are o bogată tradiție culturală și oferă un cadru potrivit pentru afirmarea noilor generații de artiști.
La concurs pot participa tineri cu vârste cuprinse între 7 și 20 de ani, debutanți sau interpreți aflați la început de drum, care reprezintă zona etnofolclorică din care provin. Competiția se desfășoară într-o singură secțiune – interpretare vocală, fiind structurată pe trei categorii de vârstă: 7–11 ani, 12–15 ani și 16–20 ani.
Concurenții din primele două categorii vor interpreta o strofă dintr-o piesă fără acompaniament (doină, baladă sau pricesnă) și o piesă cu acompaniament orchestral. Participanții din categoria 16–20 de ani vor prezenta două piese: una fără acompaniament și una cu acompaniament orchestral, ambele reprezentative pentru zona etnofolclorică din care provin.
Preselecția se va realiza pe baza materialelor trimise până în seara zilei de 19 martie 2026, la adresa de e-mail cantecdintaradesus@gmail.com. Dosarul de înscriere trebuie să conțină fișa de participare, copia certificatului de naștere și o înregistrare video realizată cu telefonul mobil, în care concurentul interpretează piesele propuse, îmbrăcat în costumul popular cu care va urca pe scenă. Nu sunt acceptate filmări profesionale sau înregistrări realizate în studio.
Lista concurenților admiși în finală va fi anunțată la 20 martie 2026, iar aceștia vor avea termen până la 25 martie pentru achitarea taxei de participare și trimiterea negativului piesei cu acompaniament orchestral.
Festivalul va avea loc la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, iar programul include desfășurarea concursului propriu-zis sâmbătă, 28 martie, de la ora 15:00, urmată de anunțarea finaliștilor și o cină festivă pentru participanți. Gala laureaților și recitalurile invitaților vor avea loc duminică, 29 martie, începând cu ora 16:00.
Concurenții vor fi evaluați de un juriu format din personalități ale vieții culturale și artistice, printre care prof. dr. etnomuzicolog Elise Stan, în calitate de președinte al juriului. Din juriu mai fac parte pr. Andrei Mocanu, Alexandru Pugna, Sorin Filip, Dorina Oprea, Marcel Părău și Maria Macovei.
Premiile vor consta în diplome, bani și cărți, iar distincțiile pentru locurile I, II și III vor fi acordate pentru fiecare categorie de vârstă.
Organizatorii invită tinerii interpreți de muzică populară din întreaga țară să participe la această competiție dedicată autenticității și valorificării patrimoniului folcloric românesc.
Ediția precedentă a Festivalului, desfășurată la Dorna Arini, a fost câștigată de către Antonia Rusu.
Pentru informații suplimentare, cei interesați o pot contacta pe organizatoarea festivalului, Mădălina Candrea Babuț, la numărul de telefon 0754 089 265.
Lasă un răspuns