Știrile zilei de13 septembrie 2026

2025

Autoritățile anunță un exercițiu de verificare a sistemului de alarmare a populației, la nivel național

Operator de colectare a deșeurilor din comuna Crucea, sancționat cu 50.000 de lei de Garda de Mediu Suceava

Un incendiu a distrus o locuință din comuna Șaru Dornei. Pompierii au intervenit cu două autospeciale

Noi acțiuni ale polițiștilor de la Rutieră: 30 de permise reținute și peste 250 de sancțiuni contravenționale

Târgul de Mărțișor revine la Casa de Cultură din Vatra Dornei: mărțișoare handmade și produse artizanale

Bărbat de 60 de ani, prins băut la volanul unei mașini la Broșteni. Șoferul avea o alcoolemie de 0,88 mg/l

Casa de Cultură „Platon Pardău” a găzduit simpozionul „Numismatica oglindită în filatelie”

Grupul Tradițional DOR lansează primul album la Suceava: spectacol aniversar la Casa de Cultură

Petrică Pralea Spînu, studentul „pierdut printre stele”: pasiunea pentru fotografie a tânărului originar din Poiana Stampei

Doi elevi de la Școala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei au obținut atestatul lingvistic Cambridge

Incendiu la schitul din Poiana Negrii. S-a intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD

Primăria comunei Coșna a început distribuirea de noi pubele pentru colectarea deșeurilor menajere

Acțiune a polițiștilor pe drumurile din județ: peste 250 de amenzi și 30 de permise de conducere reținute

Proprietarul unui service auto din comuna Crucea, amendat cu 10.000 de lei pentru lipsa autorizației de mediu