Ce înseamnă să trăiești în realități diferite

Cel puțin, într-o biserică din oraș se predică împotriva consecințelor negative ale globalizării, ca principală sursă a răului universal care ne atinge și pe noi. Așa o fi, însă în timp ce un preot se obosește cu această problemă, un fenomen care va avea consecințe mult mai grave, crește încet în interiorul granițelor acestei țări, iar de acesta nu se mai face responsabil “mondialismul ocult”, ci statul român.

gipsy

În urmă cu câteva săptămâni, un lider al rromilor atrăgea atenția asupra faptului că dacă statul nu va decide, la modul tranșant, integrarea etniei rrome, în 2050, populația cea mai tânără a țării va fi reprezentată de către aceștia. Liderul rromilor, reprezentant al generației tinere, părea că știe ce vorbește. Rromii, indiferent de numărul lor, nu mai pot rămâne la marginea societății, neintegrați, neimplicați în viața „cetății” și neparticipanți la ”binele comun”. Trebuie ajutați să se integreze. Clasa politică nu a făcut mare lucru nici pentru majoritari, darămite pentru minoritățile naționale. Rromii reprezintă o bună parte a asistaților sociali (cei care au acte), iar la nivel de masă de manevră în campaniile electorale, au fost și au rămas un rezervor de voturi pentru “baronii” județelor.

Dacă la jumătatea acestui secol ne vom trezi că un muncitor susține 3 asistați sociali, atunci vom asista la un fel de sugrumare a statului, un stat incapabil să mai susțină educația, sănătatea, armata, ca să nu mai vorbim de pensii sau celălalte obligații sociale. Nici Biserica Ortodoxă n-ar părea să fie prea interesată de subiect, și asta în ciuda faptului că rromii, într-o bună parte, au fost cooptați de alte confesiuni creștine. Cei mai săraci (nu doar rromii) și-au schimbat fără prea multe probleme crezul, când au văzut că sunt ajutați în mod real în numele vreunui cult. În timp ce principalele preocupări ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe, din ultimele decenii, au fost să scoată preoți pe „bandă rulantă”, fărămițând parohiile tradiționale, sau să ridice cât mai multe biserici, diferite alte culte au ajuns să-și înmulțească adepții.

Sâmbătă și duminică, casele de rugăciune ale bisericilor adventiste, baptiste, sunt pline. E un lucru bun că oamenii își caută un loc în care să-l găsească pe Dumnezeu, însă ideea care ar trebui reținută e cea legată de diferitele realități în care trăiesc atât capii statului, cât și cei ai bisericii. Preceptele societății pluraliste a dus la această “democratizare” religioasă, până și a unui orășel atât de mic ca al nostru? Hai să nu fim ipocriți! Ce se va întâmpla în cea de-a doua jumătate a acestui secol, când majoritarii se vor confrunta cu o populație extrem de îmbătrânită, iar rromii vor fi în plin avânt demografic? Într-o țară în care un institut național nu este în stare să răspundă la o întrebare legată de numărul tuturor românilor, cum ar putea să răspundă cu exactitate cât de numeroasă este etnia rromilor?

Etnia maghiară, catolicii români, la care se adaugă cultele neoprotestante, ar putea înjumătăți, în câteva decenii, ortodoxia de pe meleagurile noastre. Momentul pare îndepărtat, însă prăbușirea ceaușismului s-a întâmplat mai ieri. Atâta timp cât agenda statului, cât și a ierarhilor Bisericii Ortodoxe, e ocupată cu „păduri” și „retrocedări”, și atâta timp cât neglijăm sărăcia și nevoile de integrare a minorității rrome, să nu ne surprindă faptul că peste ceva timp am putea asista la o adevărată răsturnare a polilor sociali, religioși și etnici.

Și atunci, pe cine vom mai da vina?

1 comentariu publicat:

  1. Tismaş Paul

    Un articol bun cu o viziune realistă. Din cauza natalităţii din ce în ce mai slabe a familiilor de români şi de maghiari, coroborat cu migraţia în număr mare a etnicilor români şi maghiari, Romînia anilor 2035 -2050 va fi o ţară cu populaţie preponderent rromă şi chineză, astfel că românii şi maghiarii vor devenii colectivităţi din ce în ce mai mici şi mai neânsemnate în propria lor ţară. Vot fi 2-3 picături de români într-o mare de chinezi şi o picătură de maghiari într-un lac de rromi. ” Viitor sinistru, ţara noastră are !”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.